ICCJ. Decizia nr. 7183/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7183/2006
Dosar nr. 7306/2/2006
Şedinţa publică din 11 decembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 105 din 25 mai 2006, Tribunalul Călăraşi a respins cererile de achitare şi cele de schimbare a încadrării juridice şi a dispus condamnarea inculpaţilor după cum urmează:
1. Inculpatul C.R., în baza art. 189 alin. (1) şi (2), la pedeapsa de 9 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi în baza art. 78 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, la pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând să execute conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare;
2. Inculpatul I.C.M., în baza art. 189 alin. (1) şi (2), la pedeapsa de 9 ani închisoare şi în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare, urmând să execute, conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare .
3. Inculpatul B.L., în baza art. 189 alin. (1) şi (2), la pedeapsa de 7 ani închisoare şi în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând să execute, conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare.
S-a dispus, pentru toţi inculpaţii, aplicarea art. 71 şi 64 lit. a, b), c) şi e) C. pen.
A fost menţinută starea de arest şi a fost computată, în mod corespunzător, prevenţia inculpaţilor.
S-a luat act că s-a restituit părţii vătămate 12.000.000 lei şi 100 dolari S.U.A., iar aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză .
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului în cote egale, de la cei trei inculpaţi a echivalentului în lei a sumei de 100 dolari S.U.A.
Totodată, prin aceeaşi sentinţă, au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând, după caz, onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpaţii, la 29 noiembrie 2005, l-au acostat pe P.I. în faţa magazinului AF B.N., pe D.J. 301, în comuna Fundeni, jud. Călăraşi şi l-au introdus cu forţa într-un autoturism unde, prin violenţe şi ameninţări, l-au deposedat de 12.000.000 lei şi 200 dolari S.U.A.
Cu aceeaşi ocazie s-a mai reţinut că inculpatul C.R. a condus autoturismul Seat, pe DJ 301 şi pe str. Morii din localitatea Fundeni, jud. Călăraşi.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că inculpaţii au acţionat la solicitarea inculpatului I.C.M., care, văzându-l pe P.I., şi-a amintit că-i plătise acestuia în avans o lucrare (reparaţia unui coş de fum), pe care partea vătămată nu i-o mai executase.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi precum şi cei trei inculpaţi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia nr. 739/ A din 20 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi de inculpaţii C.R., I.C.M. şi B.L. apreciind că prima instanţă, pe baza probelor administrate, a stabilit o situaţie de fapt corectă şi a dat faptelor săvârşite de inculpaţi încadrări juridice corespunzătoare, stabilind pedepse judicios individualizate, în concordanţă cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi raportat la circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus deducerea perioadei arestării preventive a inculpatului C.R. de la 13 decembrie 2005 la zi, iar pentru ceilalţi doi inculpaţi: I.C.M. şi B.L. s-a dedus arestarea preventivă de la 14 decembrie 2005 la zi.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a înlăturat rând pe rând susţinerile inculpaţilor, apreciind că prin atitudinea adoptată de aceştia (fie de negare a săvârşirii faptelor, fie de minimalizare a contribuţiei fiecăruia la comiterea lor) nu s-a încercat altceva decât să se înlăture răspunderea lor penală sau să se suporte într-o mai mică măsură consecinţele faptelor comise de aceştia.
Totodată, această instanţă a mai constatat că nu s-a putut reţine apărarea inculpaţilor C.R. şi I.C.M. în sensul că nu ar fi comis infracţiunile de tâlhărie şi de lipsire de libertate în mod ilegal şi, de asemenea, nu a primit nici solicitarea inculpatului B.L. de schimbare a încadrării juridice dată faptei din cea de tâlhărie în cea de furt calificat, întrucât nu au avut nici un fundament real, toate declaraţiile martorilor conducând la concluzia că partea vătămată a fost urcată cu forţa de către inculpaţi în autoturismul condus de inculpatul C.R., iar ulterior a fost reţinută contrar voinţei sale în autoturism şi deposedată de bani, prin violenţă. S-a mai constatat că partea vătămată a avut asupra sa sumele de bani reţinute în cuprinsul rechizitoriului, bani ce proveneau din vânzarea, cu o zi înainte, a unui teren, iar inculpaţii l-au despăgubit pe partea vătămată cu sumele sustrase, mai puţin suma de 100 dolari S.U.A.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a mai constatat că nici motivul de critică formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi privind majorarea pedepselor inculpaţilor şi nici cel solicitat de inculpaţi, în sensul reducerii cuantumului pedepselor, nu poate fi reţinut, apreciind că acestora li s-au aplicat pedepse ce corespund scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Fiind nemulţumiţi de Decizia pronunţată, inculpaţii C.R. I.C.M. şi B.L., în termen legal, au declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând, prin apărătorii lor, drept motive de recurs dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. Au solicitat, prin intermediul apărătorilor lor, admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate şi motivate, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, în principal, să se dispună, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului C.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi tâlhărie.
De asemenea, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârşite de inculpatul B.L. din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice; iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate.
Totodată, în rejudecare, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, s-a solicitat achitarea inculpatului I.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăţia acestuia, iar declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii cu privire la suma sustrasă prin ameninţare.
În subsidiar, apărătorii recurenţilor inculpaţi au solicitat redozarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii cuantumului acestora sub limita anterior stabilită, raportat la contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor deduse judecăţii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile formulate de inculpaţi nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Se constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de control judiciar, au stabilit corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpaţi, reţinând, fără putinţă de tăgadă, vinovăţia acestora în baza ansamblului probator administrat în cauză, respectiv : declaraţiile părţii vătămate P.I., declaraţiile martorilor B.D., B.T., N.L. şi I.P. precum şi raportul medico-legal existent la dosar.
Astfel, Înalta Curte apreciază că ambele instanţe au procedat în mod corect atunci când au reţinut, pe situaţia de fapt, că la data de 29 noiembrie 2005, partea vătămată P.I. a fost acostată în faţa magazinului A.F. B.N. din comuna Fundeni, jud. Călăraşi şi fost suită cu forţa de către inculpaţii I.C.M. şi B.L. în autoturismul condus de inculpatul C.R. şi apoi, contrar voinţei sale, transportată la locuinţa inculpatului I.C.M. şi înapoi spre magazin, interval de timp în care a fost deposedată, prin violenţe, de suma de bani ce se afla asupra sa, în urma vânzării cu o zi înainte a unei suprafeţe de teren.
De asemenea, se constată că instanţa de prim control judiciar în mod justificat a înlăturat apărările inculpaţilor I.C.M. şi B.L., care cu concursul rudelor au încercat să acrediteze ideea că partea vătămată i-ar fi însoţit de bunăvoie şi că, prin urmare, fapta de lipsire de libertate nici nu a existat, apreciind că susţinerile acestora nu au nici un suport probator, fiind contrazise de actele existente la dosar.
Totodată, Înalta Curte mai constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când, în mod justificat, a înlăturat susţinerea inculpatului B.L. că ar fi deposedat de bani pe partea vătămată fără violenţă şi fără ameninţări, întrucât din raportul medico - legal efectuat în cauză rezultă cu certitudine că asupra părţii vătămate s-au exercitat violenţe ce s-au soldat cu leziuni traumatice, fapt ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate.
Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că ambele instanţe au stabilit corect şi judicios vinovăţia inculpaţilor la săvârşirea faptelor deduse judecăţii, în concordanţă cu ansamblul probator administrat şi raportat la contribuţia fiecăruia la comiterea faptelor, aşa cum au fost ele descrise şi reţinute în cuprinsul actului de inculpare.
În ce priveşte individualizarea pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor C.R., I.C.M. şi B.L., în cuantum de câte 9 ani închisoare (pentru primii doi recurenţi) şi respectiv de 7 ani închisoare (pentru ultimul recurent) se apreciază că prima instanţă a realizat o judicioasă dozare a acestora şi a procedat în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orientându-se către minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, astfel că în speţă nu se mai impune o nouă individualizare a acestora.
De asemenea, se apreciază că modalitatea de executare a pedepselor, cu privare de libertate, aleasă în mod justificat de instanţa de fond este în măsură să ducă la atingere scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., ţinând cont atât de aspectele referitoare la faptele comise, la gravitatea acestora, la modalitatea de comitere a lor cât şi cele referitoare la poziţia inculpaţilor în timpul desfăşurării procesului penal, de recunoaştere parţială a săvârşirii faptelor reţinute în sarcina acestora.
Faţă de considerentele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate de inculpaţii C.R., I.C.M. şi B.L. ca nefondate, iar în baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor prevenţia acestora la zi şi va menţine starea de arest a inculpaţilor.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor apărătorilor desemnaţi din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.L., C.R. şi I.C.M. împotriva deciziei penale nr. 739/ A din 20 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor B.L. şi I.C.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 14 decembrie 2005 la 11 decembrie 2006, iar pentru inculpatul C.R. de la 13 decembrie 2005 la 11 decembrie 2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 150 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7076/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 7189/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
