ICCJ. Decizia nr. 745/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 745 din 3 februarie 2006
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 11 ianuarie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor D.S., M.P., S.M., P.A. şi B.I. trimişi în judecată în stare de arest alături de alţi inculpaţi, condamnaţi prin sentinţa penală nr. 966 din 18 iulie 2005, sentinţă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 5726/2004.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei inculpaţilor cu privire la comiterea faptelor pentru care sunt cercetaţi, la acest moment procesual există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen., că inculpaţii au săvârşit fapte prevăzute de legea penală cu un grad ridicat de pericol social, gravitatea acestora determinată de împrejurările în care se reţine că ar fi fost comise justificând aprecierea că lăsarea lor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică cu atât mai mult cu cât o parte dintre inculpaţi nu se află la primul conflict cu legea penală.
În continuare, considerentele hotărârii, instanţa a mai reţinut că susţinerile formulate de majoritatea inculpaţilor arestaţi ce pun în discuţie rezonabilitatea duratei arestului preventiv nu pot fi primite şi nu pot conduce la o altă concluzie cu privire la starea în care urmează a fi cercetaţi în continuare. Durata procedurilor judiciare şi în particular a arestului preventiv este avută în vedere de normele internaţionale ce au prioritate faţă de reglementările interne câtă vreme ele se referă la drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Cu toate acestea, termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze se apreciază în funcţie de anumite criterii, cum ar fi complexitatea acesteia, conduita părţilor şi, respectiv a autorităţilor. Instanţa de fond reţine că, din această perspectivă nu se poate susţine că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a acestei cauze, ţinând seama de complexitatea deosebită a acesteia (6 dosare conexate în care sunt cercetaţi 31 de inculpaţi).
În ce priveşte susţinerea inculpatului S.M. cu referire la nerespectarea dispoziţiilor legale privind nepublicitatea şedinţei de judecată, deoarece este cercetat pentru o infracţiune prevăzută de Legea nr. 678/2001, Curtea a reţinut că este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute numai nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la publicitatea şedinţei de judecată.
Curtea a mai reţinut că toate referirile inculpaţilor ce pun în discuţie circumstanţele personale ale acestora nu pot fi avute în vedere cu ocazia discutării stării de arest ce urmează a fi reţinute cu ocazia soluţionării fondului cauzei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii D.S., M.P., S.M., P.A. şi B.I.
Recurenţii inculpaţi D.S., M.P. şi P.A. au solicitat să se aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii măsurii arestării preventive, considerând că hotărârea de menţinere a acestei măsuri preventive este nelegală şi netemeinică.
Recurentul inculpat S.M. a solicitat a se constata că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a încetat, impunându-se revocarea acesteia şi punerea sa în libertate. Recurentul a solicitat a se observa că a fost judecat de instanţa de fond şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, situaţie în care este incidentă o procedură prevăzută în art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, şi s-ar fi impus ca judecarea cauzei să fie făcută în şedinţă secretă şi nu în şedinţă publică. Încălcându-se aceste norme legale, în opinia recurentului, operează o nulitate absolută şi nu o nulitate relativă, cum greşit s-a reţinut prin încheierea atacată.
Încheierea recurată este criticată şi sub aspectul greşitei aprecieri a duratei rezonabile a arestului preventiv, susţinându-se că sunt încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., inculpatul aflându-se în arest preventiv de un an şi 6 luni.
Recurentul inculpat B.I. critică încheierea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reţine că recurentul a fost arestat pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) – (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., ulterior, reţinându-se în sarcina sa numai infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) pentru care a fost trimis în judecată. În aceste condiţii, consideră că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data arestării şi nu au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea arestării şi nici probe certe care să conducă la concluzia că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. De asemenea, consideră că hotărârea nu este corect motivată, pentru fiecare inculpat în parte.
Alte motive de recurs, invocate de inculpat se referă la nelegalitatea hotărârii pronunţate.
În opinia recurentului, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii menţinând măsura arestării preventive în pofida încălcărilor normelor de procedură penală privind disjungerea şi conexarea în faza de urmărire penală.
Se susţine că din dosarul nr. 109/P/2004 cauza nu a fost disjunsă cu privire la inculpatul B.I. ci numai cu privire la alte persoane.
Consideră recurentul că toată activitatea de urmărire penală efectuată în cauzele nr. 265/P/2004, 275/P/2004 şi 367/D/P/2004 este lovită de nulitate absolută, deoarece s-a efectuat în lipsa unor ordonanţe de disjungere care să privească faptele ce au făcut obiectul dosarului nr. 109/P/2004.
Un alt motiv de recurs se referă la competenţa materială a instanţei. Astfel, se susţine că nu au fost respectate dispoziţiile legale privind competenţa după materie, deoarece infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată este de competenţa judecătoriei, şi a fost judecat de un tribunal ca urmare a încălcării principiilor care guvernează instituţia conexării.
Recurentul, invocă şi circumstanţele personale.
Recursurile sunt nefondate.
Încheierea pronunţată de instanţă este temeinică şi legală.
Funcţionalitatea măsurilor preventive, în speţă arestarea preventivă, constă în a preveni sau înlătura împrejurările care împiedică realizarea în bune condiţiuni a procesului penal.
Cu ocazia verificărilor privind arestarea inculpaţilor în cursul judecăţii, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., instanţa sesizată cu cererea de apel a inculpaţilor împotriva unei hotărâri de condamnare în mod corect a apreciat că măsura arestării preventive luată în cauză este legală şi temeinică şi a procedat potrivit art. 160b C. proc. pen.
Inculpaţii D.S., M.P. şi P.A. au fost condamnaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor prin actul de trimitere în judecată, Curtea, în mod corect apreciind că la acest moment procesual, deşi nu se poate pronunţa asupra vinovăţiei inculpaţilor în comiterea faptelor, există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen., că inculpaţii ar fi săvârşit fapte prevăzute de legea penală cu un grad ridicat de pericol social, gravitatea acestora fiind determinată de împrejurările în care se reţine că ar fi fost comise, justificând aprecierea că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, subzistând temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive faţă de recurenţi.
Recurentul inculpat a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că a fost judecat de instanţă într-o şedinţă publică, deşi art. 24 din Legea nr. 678/2001 impunea judecarea cauzei în şedinţă secretă.
Motivul invocat nu este întemeiat.
Potrivit art. 126 din Constituţie judecata se desfăşoară în şedinţă publică, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
O dispoziţie similară cuprinde şi Legea de organizare judiciară. Publicitatea este înscrisă, de asemenea, în art. 290 C. proc. pen.
Deoarece publicitatea şedinţei dă conţinut şi eficienţă realizării rolului educativ al procesului penal şi asigură controlul opiniei publice asupra actului de justiţie, această regală de o importanţă maximă a fost prevăzută de legiuitor sub sancţiunea nulităţii absolute [(art. 197 alin. (2) C. proc. pen.)].
Art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu se aplică situaţiilor de excepţie, când judecata ar trebui să se desfăşoare în şedinţă secretă ori nepublică.
Pentru încălcarea acestor dispoziţii legale, sancţiunea procedurală care se aplică este nulitatea relativă, numai în cazul în care se demonstrează îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de legiuitor, inclusiv vătămarea procesuală care s-a adus părţii vătămate în condiţii de publicitate. Dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 678/2001, ocrotesc interesele persoanei vătămate şi nu interese generale.
Referitor la durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, hotărârea recurată este, de asemenea temeinică şi legală.
Întradevăr, în materia măsurilor preventive un document internaţional, care stă la baza reglementărilor din legislaţiile procesual penale europene este „Convenţia europeană a drepturilor omului", din art. 5 al acesteia degajându-se câteva idei generale despre privaţiunea de libertate, printre care şi aceea că trebuie să fie limitată în timp, în aşa fel încât până la soluţionarea definitivă a cauzelor penale măsurile de prevenţie să aibă o durată cât mai scurtă.
În mod corect instanţa, a reţinut că termenul de soluţionare a unei cauze se apreciază în funcţie de anumite criterii, cum ar fi complexitatea acesteia, conduita părţilor şi respectiv a autorităţilor.
Deşi este criticată de recurenţi conexarea celor 6 dosare, în acest cadru procesual instanţa nu poate examina legalitatea măsurii de conexare luată în cauză, aşa încât instanţa a apreciat asupra necesităţii menţinerii măsurii arestării, preventive a inculpaţilor, apreciind termenul rezonabil al privaţiunii de libertate prin prisma complexităţii cauzei (6 dosare conexate în care sunt cercetaţi 31 inculpaţi). De asemenea, în acord cu cerinţele documentului internaţional invocat, instanţa a analizat conduita organelor judiciare, care prin măsurile dispuse au urmărit rezolvarea cu celeritate a cauzei fără ca acestea să împieteze asupra aflării adevărului. Pe de altă parte, din lucrările dosarului rezultă că au existat motive de amânare a cauzei care au vizat dreptul la apărare al inculpaţilor (imposibilitatea de prezentare a avocaţilor la judecata cauzei, neasigurarea dreptului la apărare etc.).
Revocarea măsurii arestării preventive poate fi dispusă de judecător numai în condiţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive şi dispoziţiile art. 160b alin. (2) C. proc. pen.
Instanţa în mod corect a constatat şi în cazul inculpatului S.M. că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, şi acestea, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Nemotivarea hotărârii, invocată de recurentul inculpat B.I., nu poate fi reţinută.
În condiţiile în care părţile invocă critici comune, instanţa poate reţine un considerent comun fără a se putea susţine că instanţa nu a făcut o analiză pentru fiecare inculpat.
Chiar dacă în sarcina inculpatului B.I. a fost reţinută o singură infracţiune, cea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., nu se poate concluziona că nu se mai impune menţinerea arestării preventive, considerentele reţinute pentru ceilalţi inculpaţi fiind valabile şi pentru acesta.
De asemenea, în acest cadru procesual, recurs împotriva unei încheieri prin care au fost menţinute măsurile arestărilor preventive ale inculpaţilor, nu pot fi analizate neregularităţile procedurale invocate de recurent, cu privire la disjungere şi conexare, urmând ca aceste motive să fie susţinute la soluţionarea în fond a cauzei. Aceste măsuri nu pot fi atacate separat cu recurs. Prin acest considerent, se răspunde şi motivului privind instanţa competentă material, deoarece recurentul a apreciat că a fost judecat în primă instanţă de tribunal în loc să fie judecat de o judecătorie deoarece au fost greşit conexate cauzele.
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea recurată este legală şi temeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse recursurile ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi recurenţii la cheltuieli judiciare statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 744/2006 Penal | ICCJ. Decizia nr. 749/2006. Penal → |
|---|
