ICCJ. Decizia nr. 762/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 762 din 6 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 1426/ F din 9 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.Şt.
S-a reţinut, pentru a se pronunţa această soluţie că, prin sentinţa penală nr. 139 din 3 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1892 din 10 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, petiţionarul a fost condamnat, definitiv, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 8 februarie 1998 la 12 februarie 1998 şi s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Condamnatul solicită deducerea din pedeapsa de 8 ani închisoare a perioadei arestării preventive în cauza ce formează în prezent dosarul nr. 2384/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cauză care este încă pe rolul acestei instanţe.
Instanţa a respins contestaţia la executare, în baza art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 88 alin. (1) C. pen., întrucât cauza în care s-a executat prevenţia a cărei deducere se cere este pendinte pe rolul instanţelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul solicitând casarea acesteia, arătând că în cauză nu există un mandat de executare a pedepsei închisorii, el fiind arestat în altă cauză. Totodată a solicitat să se aibă în vedere Decizia penală nr. 1890 din 10 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie şi că sentinţa penală nr. 139/2000 nu-l priveşte, condamnată fiind o persoană născută în 1940.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 950/ A din 5 decembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul contestatorului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare şi a onorariului pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul A.Şt. care a solicitat casarea acesteia, achitarea sa, anularea mandatului de executare a pedepsei de 8 ani închisoare şi trimiterea dosarului de fond la parchet.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările din dosar se constată că atât sentinţa pronunţată de prima instanţă cât şi Decizia curţii de apel sunt legale.
Se constată că, în cauza în care condamnatul a executat prevenţia de 6 ani şi 6 luni închisoare, nu s-a pronunţat o soluţie, aceasta făcând obiectul dosarului nr. 2384/2003 al Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală şi fiind în prezent pe rolul acestei instanţe.
În această situaţie, condamnatului nu îi este deschisă calea contestaţiei la executare, prevăzută de art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Aşa fiind, în mod corect, prima instanţă a respins contestaţia la executare, iar, instanţa de apel, prin Decizia recurată, a menţinut sentinţa.
Nemaiexistând alte motive de recurs, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat.
Recurentul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului pentru apărarea din oficiu, a fost avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 790/2006. Penal → |
|---|
