ICCJ. Decizia nr. 839/2006. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 839 din 8 februarie 2006
Prin sentinţa penală nr. 703 din 20 octombrie 2005, Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea, printre alţii, a inculpatului P.F., la 2 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) şi a art. 75 lit. c), art. 76 lit. b) şi a art. 80 C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi urm. C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu condamnatul B.C. şi cu partea responsabilă civilmente T.M. să plătească cu titlu de despăgubiri civile:
- 300 lei (RON) părţii civile S.S.L.;
- 200 lei (RON) părţii civile V.L.;
- 350 lei (RON) părţii civile P.V.;
- 180 lei (RON) părţii civile G.A.M. cât şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut următoarea situaţia de fapt pentru a pronunţa această hotărâre.
Condamnatul minor B.C., care provine dintr-o familie dezorganizată, de la vârsta de 7 ani până la 12 ani a fost îngrijit într-un centru de plasament. Începând cu vârsta de 14 ani minorul a revenit în Iaşi pentru a cerşi, unde a cunoscut pe copii martorei C.C. concubina inculpatului P.F.
Inculpatul recurent a acceptat în final ca condamnatul minor să locuiască împreună cu ei.
La începutul primăverii 2005, condamnatul minor a adus acasă o pereche de cercei de aur şi i-a propus inculpatului recurent să-i valorifice, în care sens a procedat şi în perioada ce a urmat cu mai multe perechi de cercei şi telefon mobil.
În seara zilei de 12 martie 2005, orele 18,30 – 19,00 condamnatul minor s-a apropiat de partea vătămată S.S. şi din spate i-a smuls cerceii cu ambele mâini fugind între blocuri, cerceii i-au fost daţi recurentului care i-a valorificat obţinând 50.000 lei.
Cu acelaşi fel de operare, condamnatul minor a sustras cerceii la 2 iunie 2005, orele 11,00, de la partea vătămată V.L. la 15 iunie 2005, orele 15,45, de la partea vătămată P.V., iar la 10 iunie 2005, orele 12,00, de la partea vătămată G.A., după care întorcea spatele pentru a nu fi recunoscut şi fugea spre blocuri.
Cerceii sustraşi au fost remişi recurentului cu scopul amanetării sau reamanetării, din banii obţinuţi, o parte revenind şi condamnatului minor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.F., solicitând reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 407 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Şi împotriva acestei hotărâri, inculpatul P.F. a declarat recurs, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat în infracţiunea de tăinuire şi reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Examinând hotărârile prin prisma criticilor formulate, se constată că corect a fost reţinută situaţia de fapt, dându-se faptelor încadrarea juridică corespunzătoare.
Apărarea inculpatului în sensul că se impune schimbarea încadrării juridice în cea de tăinuire nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 221 C. pen., legiuitorul defineşte tăinuirea ca fiind primirea, dobândirea şi transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin acesta s-a urmărit obţinerea pentru sine ori pentru altul a unui fals material.
Raportând la speţă, inculpatul cu intenţie a înlesnit şi ajutat la săvârşirea faptei penale prin tăinuirea repetată de bunuri, care reprezintă o promisiune de tăinuire pentru acte viitoare, consolidând hotărârea infracţională a autorului, astfel că fapta acestuia corect a fost încadrată în dispoziţiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP)
Sub aspectul reducerii pedepsei, se constată că instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, reţinând în sarcina acestuia circumstanţele atenuante, coborând pedeapsa sub minimul special al legii, pedeapsă care corespunde scopului preventiv-educativ al acesteia, încât reducerea nu se justifică.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 22 iunie 2005 la zi.
Au fost văzute şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 829/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 850/2006. Penal → |
|---|
