ICCJ. Decizia nr. 863/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 863/2006
Dosar nr. 23346/1/2005
(nr. vechi 7298/2005)
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32 din 16 noiembrie 2005, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Z.D.A. prin procurator P.C. împotriva rezoluţiei nr. 122/P/2005 din 11 august 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La 22 iunie 2006, procuratorul petiţionarei Z.D.A. a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care a solicitat să se efectueze cercetări faţă de notarul public S.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de numita T.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 291 şi 292 C. pen.
În cuprinsul plângerii petiţionara a susţinut că numita S.D.M., în calitate de notar public, a întocmit şi autentificat sub nr. 556 un contract de donaţie prin care T.I. i-a donat fiului său T.R.Şt. un imobil în municipiul Botoşani, în care s-ar fi trecut date nereale referitoare la suprafaţa de teren precum şi la un perete al construcţiei, care este proprietatea petiţionarei.
Prin rezoluţia nr. 122/P/2005 din 11 august 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, confirmată prin rezoluţia nr. 283/II/2 din 20 septembrie 2005 a Procurorului General Adjunct al aceluiaşi parchet s-a dispus, în temeiul art. 228 şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi.
S-a reţinut, în esenţă, că datele consemnate în contractul de donaţie sunt identice cu cele menţionate în sentinţa civilă nr. 1775/1997 a Judecătoriei Botoşani, din care rezultă dreptul de proprietate al numitei T.E.
S-a motivat că prin actele premergătoare efectuate s-a constatat că notarul public a verificat situaţia imobilului supus donaţiei şi a făcut menţiuni în actul autentificat sub nr. 556/2003, care însă nu s-au referit la zidul despărţitor al proprietăţilor, ci doar la sentinţa civilă nr. 1775/1997 a Judecătoriei Botoşani, prin care i s-a atribuit numitei T.I., cu titlul de cotă parte din moştenire, lotul nr. 1 din imobil, aşa cum a fost individualizat în schiţa anexă la suplimentul raportului de expertiză efectuat de expertul A.D.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat plângere petenta, reiterând argumentele dezvoltate în cuprinsul plângerii iniţiale, adresate parchetului.
Curtea de Apel Suceava, examinând actele şi lucrările dosarului a apreciat că nu poate fi reţinută în sarcina notarului public infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât notarul public a verificat situaţia imobilului ce făcea obiectul donaţiei conform dispoziţiilor art. 70 din Ordinul nr. 710/ C din 5 iulie 1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, iar în înscrisul pe care l-a întocmit şi autentificat, a făcut menţiuni conforme cu realitatea, aşa cum, dealtfel a fost stabilit prin hotărâre judecătorească.
Totodată s-a constatat că intimata T.I. nu a făcut declaraţii neconforme cu realitatea.
Drept urmare, Curtea de Apel Suceava, constatând că rezoluţia atacată este legală şi temeinică, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea, ca nefondată.
Fiind nemulţumită de soluţia pronunţată, petiţionara, în termen legal a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele relevate amplu în memoriile depuse la dosar.
Examinând hotărârea atacată potrivit art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea că orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În cauza supusă analizei se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin rezoluţia din 11 august 2005, dată în dosarul nr. 122/P/2005, a dispus în mod corect, în temeiul art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.D.M. notar public în municipiul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi făptuitoarea T.I., pentru infracţiunile de fals în declaraţii şi uz de fals, prevăzute de art. 292 şi 291 C. pen., întrucât faptele nu există.
De asemenea, Procurorul General Adjunct, prin rezoluţia dată sub nr. 283/II/2 din 20 septembrie 2005, a confirmat justificat soluţia procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, apreciind-o ca legală şi temeinică şi dispunând, pe cale de consecinţă, respingerea ca neîntemeiată a plângerii.
Într-adevăr, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă faptul că, la data de 18 februarie 2003, la sediul biroului notarului public S.D.M. s-au prezentat numiţii T.I. şi T.R.Şt., care au solicitat întocmirea şi autentificarea contractului de donaţie a unui imobil situat în Botoşani, dobândit prin moştenire în baza sentinţei nr. 1775/1997 a Judecătoriei Botoşani.
Odată cu perfectarea actului de donaţie în formă autentică la nr. 556/2003, notarul a consemnat şi faptul că donatorul a luat cunoştinţă de situaţia juridică a imobilului ce se donează şi ştie că acesta este ipotecat în favoarea B.R.D. S.A. Botoşani, înţelegând să-l dobândească pe riscul său.
La data de 3 februarie 1999, T.I. a intentat pe rolul Judecătoriei Botoşani o acţiune civilă având ca obiect partajul masei succesorale rămasă de pe urma defunctei P.N., mama sa, solicitând instanţei de judecată să se constate bunurile rămase cu titlu de succesiune, calitatea sa de moştenitor precum şi a tatălui său P.C. şi să se dispună ieşirea din indiviziune prin partajarea în natură. Prin sentinţa civilă nr. 1775 din 17 martie 1997 a Judecătoriei Botoşani s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor şi s-a atribuit reclamantei lotul nr. 1 din imobil, individualizat în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat de expert A.D., iar pârâtului lotul nr. 2, individualizat în aceeaşi schiţă.
Ulterior, Z.D.A., cumpărând şi cota parte din masa succesorală a tatălui său P.C. şi neavând posibilitatea de a efectua lucrări de întreţinere la imobil, deoarece o parte a zidului a rămas pe terenul numitei T.I., a formulat o acţiune civilă având ca obiect servitute de trecere, iar prin Decizia nr. 52/ A din 19 februarie 2004, Tribunalul Botoşani a dispus instituirea în favoarea reclamantei a unei servituţi de executare de lucrări pe suprafaţa de 1,21 m.p. teren, evidenţiată în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul S.A.
Din examinarea lucrărilor existente în dosar, Înalta Curte constată că la momentul perfectării contractului de donaţie, 18 februarie 2003, donatoarea T.I. a prezentat notarului public o copie a hotărârii judecătoreşti din care rezulta dreptul său de proprietate asupra imobilului şi, de asemenea, atât donatoarea cât şi donatarul au semnat înscrisul în deplină cunoştinţă de cauză, întrucât cele consemnate în cuprinsul acestuia corespundeau voinţei lor.
Aşadar, fapta de abuz în serviciu contra intereselor statului presupusă a fi săvârşită de notarul public S.D.M. nu există, acesta îndeplinindu-şi în mod corect şi legal atribuţiile de serviciu ce-i reveneau potrivit Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
De asemenea, se constată că în mod corect s-a stabilit, prin actele premergătoare efectuate în cauză, că în speţă nu s-a identificat existenţa indiciilor privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 şi 291 C. pen., de către intimaţii T.I. şi T.R.Şt.
Pe cale de consecinţă, în raport de starea de fapt stabilită a rezultat concluzia că în speţă infracţiunile presupuse a fi săvârşite de intimatele S.D.M. şi T.I. nu există.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul formulat de petiţionara Z.D.A., ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Z.D.A. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 16 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 60 RON (600.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 861/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 865/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
