ICCJ. Decizia nr. 882/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 882/2006
Dosar nr. 203/1/2006
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 641/ PI din 12 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 5437/P/2005, Tribunalul Timiş, secţia penală, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul F.Z.G., la 10 ani închisoare, pentru omor şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b, d) şi e) pe o durată de 5 ani.
În baza art. 192 alin. (2) teza a III-a C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu 8 luni închisoare, în final, pedeapsa de 10 ani şi 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsă, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 3 februarie 2005 la zi, menţinându-se starea de arest a inculpatului.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus confiscarea corpurilor delicte înregistrate la poziţia nr. 22/2005 în Registrul de corpuri delicte al Tribunalului Timiş.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi la plata sumei de 10.000.000 lei către partea civilă I.M.
Instanţa a reţinut că, în dimineaţa zilei de 4 decembrie 2004, în jurul orei 3,20, inculpatul a pătruns în locuinţa E.B., în vârstă de 81 de ani.
După ce a desfăcut legăturile din sârmă ale porţii, a intrat în curte, a demontat becul situat deasupra uşii de acces în camera în care se afla victima, a forţat geamul bucătăriei de vară şi apoi, prin escaladarea pervazului, a pătruns în cameră. În jurul orelor 5,30, fiica E.B., I.M. a ajuns la locuinţa mamei sale pentru a-i administra medicamentele prescrise de medicul de familie. Observând că legăturile de la uşa din stradă erau desfăcute iar lumina era stinsă, I.M. a intrat în camera mamei sale, a aprins lumina şi l-a văzut pe inculpat peste B.E. Speriată, aceasta a început să ţipe, l-a tras pe inculpat din pat şi l-a legat de mâini şi de picioare cu diverse textile găsite în cameră, părăsind locuinţa pentru a chema ajutoare. În timp ce îl imobiliza, inculpatul i-a spus că era un fost elev al său. Profitând de lipsa fiicei victimei, inculpatul şi-a desfăcut legăturile şi a fugit acasă. I.M. a revenit la locuinţa mamei sale însoţită de C.L. şi concubinul acesteia R.V. şi au constatat că B.E. era decedată.
Medicii legişti au stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă asfixiei mecanice, prin obstrucţia căilor respiratorii superioare şi comprimarea cutiei toracice.
Inculpatul a dat declaraţii asupra cărora a revenit de mai multe ori, nerecunoscând fapta. În final, a recunoscut că a intrat în camera victimei, s-a culcat pe podea, fiind posibil să se fi aşezat pe pat peste victimă, dar din cauza stării de ebrietate în care se afla nu-şi mai aminteşte ce s-a întâmplat.
Anterior săvârşirii faptei, la data de 17 februarie 2004, C.E.M. din cadrul Consiliului Judeţean Timiş a stabilit că F.Z.G. suferă de retardare mentală uşoară, sechele encefalopatie infantilă şi a decis trecerea acestuia în categoria persoanelor cu handicap.
Prin Decizia penală nr. 404/ A din 12 decembrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Curtea de apel a apreciat că inculpatul este vinovat de moartea victimei, decesul acesteia nefiind întâmplător, în raport cu constatările medicilor legişti privind moartea violentă şi cu identificarea pe corpul victimei a unor urme de vânătăi. Totodată, instanţa de apel a reţinut că pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neputându-se reţine, faţă de lipsa probelor în acest sens, starea de beţie voluntară ca o circumstanţă atenuantă.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul.
Recursul vizează, în principal, nevinovăţia inculpatului, iar, în subsidiar, cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., şi anume, reducerea pedepsei.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu sunt incidente, în cauză, cazurile de casare invocate, hotărârile criticate fiind legale şi întemeiate pe probele administrate.
Înalta Curte reţine că vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită în raport cu probele administrate în cauză şi cu recunoaşterea parţială a inculpatului.
Astfel, în noaptea săvârşirii faptei, inculpatul, prin violarea domiciliului victimei a pătruns în camera acesteia, fiind găsit de fiica victimei culcat peste victimă. Ulterior, el şi-a desfăcut legăturile făcute la mâini şi la picioare de fiica victimei, părăsind domiciliul victimei. Nu s-a dovedit că o altă persoană decât inculpatul ar fi pătruns în locuinţă şi ar fi ucis-o.
Totodată, cauzele medicale ale morţii violente a victimei au fost determinate de acţiunile inculpatului, de presare a victimei şi de lovituri aplicate acesteia (pe corpul victimei constatându-se vânătăi).
Sub aspectul motivului de casare subsidiar, Înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de omor, precum şi a pedepsei rezultante, ambele instanţe au ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-a ţinut seama, atât de gravitatea faptei săvârşite (prin care a fost suprimată viaţa unei persoane), de persoana inculpatului (persoană cu handicap mental), precum şi de concursul de infracţiuni, stabilind, pentru infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., o pedeapsă egală cu minimul special al pedepsei prevăzută de acest text (10 ani închisoare). Aplicând pedeapsa rezultantă, conform prevederilor art. 34 lit. b) C. pen., instanţele au sporit pedeapsa cea mai grea cu 8 luni închisoare, stabilind, în final, în mod legal, pedeapsa principală de 10 ani şi 8 luni închisoare.
Ţinând seama de aceste împrejurări, precum şi de nesinceritatea inculpatului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este neîntemeiat, urmând a fi respins, ca nefondat, sub ambele aspecte invocate.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 3 februarie 2005 la 10 februarie 2006.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 RON, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.Z.G. împotriva deciziei penale nr. 404/ A din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 11647/P/2005.
Deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 3 februarie 2005 la 10 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 865/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 885/2006. Penal. Lovirea sau alte violenţe... → |
|---|
