ICCJ. Decizia nr. 861/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.861/2006
Dosar nr. 223/1/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 388 din 27 octombrie 2005 a Tribunalului Argeş a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul M.I., împotriva sentinţei penale nr. 60/2003 a aceleiaşi instanţe, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 60 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 5791 din 10 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani şi 6 luni închisoare cu executare în condiţii privative de libertate.
S-a mai reţinut că motivele pentru care condamnatul a formulat contestaţie la executare nu se încadrează în vreunul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale, în termen legal a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând desfiinţarea, iar pe fond, admiterea cererii, pe motiv că a executat deja o perioadă mare de timp din pedeapsă şi că merită, în opinia sa, o „mică clemenţă".
Prin Decizia penală nr. 257/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în dosarul nr. 1053/P/2005 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 388 din 27 octombrie 2005 a Tribunalului Argeş, fiind obligat apelantul contestator la 140 lei RON, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 40 lei onorariu avocat din oficiu a fost avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în contestaţia sa, apelantul contestator invocă împrejurarea că a fost condamnat abuziv, nefiind vinovat de fapta reţinută în sarcina sa prin hotărâre penală definitivă, că martorii audiaţi de către instanţa ce a pronunţat condamnarea au declarat mincinos şi că a solicitat, pe această cale, „reanchetarea acestui dosar".
Or, analizând aceste motive prin prisma dispoziţiilor art. 461 lit. a) – d) C. proc. pen., în care sunt prevăzute expres şi limitativ cazurile în care se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale s-a constatat că ele nu se încadrează în aceste cazuri, aşa cum corect a reţinut prima instanţă.
În adevăr, pe calea contestaţiei la executare nu poate fi făcută o reevaluare a probelor aflate la dosarul în care a fost pronunţată hotărârea de condamnare, aşa cum tinde apelantul contestator prin cererea sa.
În faţa instanţei de apel, apelantul contestator a arătat că „acceptă" hotărârea de condamnare, dar doreşte să-i fie contopite mai multe pedepse, pentru a putea fi liberat condiţionat din executarea pedepsei rezultante; urmează ca cel în cauză să se adreseze instanţei competente cu o cerere de modificare de pedepse, în condiţiile art. 449 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs contestatorul condamnat M.I., criticând-o, arătând în scris că a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, apreciind că există suficiente probe de nevinovăţie, nu au fost luate în considerare depoziţiile martorilor B.G., N.G., R.N., M.N., B.F., M.R., M.I.C., G.C., care au revenit în cursul cercetării judecătoreşti, în sensul că nu au mai menţinut declaraţiile date la organele de cercetare penală.
Recurentul a propus pentru o mai bună soluţionare audierea martorilor L.I., L.F., L.M., D.A., M.N., F.S., M.R., I.A., R.D., B.F., B.D., T.N., martori care au fost propuşi încă din faza cercetării judecătoreşti, dar nu ştie din ce motive anchetatorii nu au fost de acord, a aflat ulterior care sunt făptaşii şi deşi i-a indicat, totuşi nu au fost audiaţi şi cercetaţi de parchet. De asemenea, recurentul a mai arătat că M.F., B.I. şi G.C. au fost judecaţi şi condamnaţi pentru comiterea infracţiunii de furt a unui transformator de la SC E.S. PITEŞTI, că la momentul în care i s-a conceput dosarul său la urmărirea penală i s-au luat declaraţii sub ameninţări, injurii şi loviri violente, i-a fost refuzată reconstituirea, nu a fost de faţă la stabilirea probelor, fotografierea locuinţei, percheziţiei, că a fost condamnat pe nedrept.
Apărătorul recurentului contestator condamnat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat instanţei să aprecieze dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a putea fi admisă pe fond contestaţia la executare, astfel cum a fost formulată şi motivată.
Examinând recursul declarat de contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul contestatorului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în mod expres şi limitativ în conţinutul dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., cazurile în care se poate face contestaţie contra executării hotărârii penale astfel:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios, instanţa de apel şi-a însuşit, la rândul ei argumentele primei instanţe cu privire la respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatorul condamnat.
Înalta Curte consideră că instanţa de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidenţiate de contestatorul condamnat, respectiv, greşita sa condamnare pentru fapta de care a fost acuzat, ca urmare a declaraţiilor mincinoase ale martorilor audiaţi, reanchetarea dosarului său, în raport cu prevederile art. 461 C. proc. pen., de care acesta s-a prevalat, constatând că aspectele invocate nu se încadrează în dispoziţiile menţionate.
De asemenea, nici solicitarea de contopire a mai multor pedepse pentru a putea fi liberat condiţionat din executarea pedepsei rezultante, formulată în apel, de către apelantul contestator condamnat nu a putut fi reţinută prin prima dispoziţiilor referitoare la contestaţia la executare, fiind menţionat un alt temei legal în baza căruia ar putea condamnatul să se adreseze instanţei competente pentru cererea formulată.
Pe de altă parte, aceleaşi apărări formulate în recurs, de către recurentul contestator condamnat nu pot fi avute în vedere, deoarece aspectele referitoare la reaprecierea probelor, stabilirea nevinovăţiei sale, ascultarea unor noi martori, vizează o nouă judecare a cauzei, în condiţiile în care hotărârea pronunţată de instanţa de fond este definitivă, intrând sub autoritatea de lucru judecat, nereprezentând incidente ce ţin de executarea pedepsei, în accepţiunea nici unui caz prevăzut la art. 461 C. proc. pen.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia contestaţiei la executare, în raport cu motivele invocate de contestatorul condamnat, pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, verificând Decizia instanţei de apel nu s-a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) din acelaşi cod.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.I. împotriva deciziei penale nr. 257/ A din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON (1.000.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 857/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 863/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs → |
|---|
