ICCJ. Decizia nr. 865/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.865/2006
Dosar nr. 23565/1/2005
(nr. vechi 7407/2005)
Şedinţa publică din 9 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64/ F din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 689/P/2005, a fost respinsă plângerea formulată de petiţionarul M.F.S. împotriva rezoluţiei din 21 martie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 153 P/2001.
A fost obligat petiţionarul la 100 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 21 martie 2002 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 153/P/2001, s-a confirmat propunerea organului de poliţie de a nu se începe urmărirea penală în cauza privind pe G.N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 12 din Legea nr. 87/1994 privind evaziunea fiscală.
În fapt, s-a arătat că în luna octombrie 2001 M.S., reprezentantul firmei SC H.T.K.I.O.P. AS Istanbul Turcia a formulat plângere penală împotriva numitului G.N., administratorul firmei A.S. SA Piteşti motivat de faptul că nu i-a achitat o datorie de 343.210 dolari şi că nu a înregistrat în contabilitate această creanţă.
Parchetul a reţinut că între cei doi administratori au existat încă din 1994, relaţii comerciale, astfel că firma petiţionarului a achitat către două firme din Turcia, facturi întocmite pe numele firmei numitului G.N., pentru marfa ridicată şi prelucrată de acesta, plăţi care se ridică la suma sus-prevăzută. S-a convenit că în schimbul acestor plăţi, G.N. să livreze firmei petiţionarului, produse realizate de el, dar obligaţiile comerciale nu au fost respectate în totalitate, ceea ce l-a determinat pe petiţionar să formuleze plângere penală.
Ca atare s-a decis de către procuror că în cauză nu s-a săvârşit vreo infracţiune, ci este vorba de rularea unor contracte comerciale, iar eventualele neexecutări ale obligaţiei contractuale trebuie rezolvate pe calea unui litigiu comercial.
Cu privire la pretinsa evaziune fiscală, expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat că toate facturile de import au fost înregistrate în evidenţa contabilă de către numitul G.N.
Rezoluţia procurorului a fost validată de procurorul ierarhic prin rezoluţia din 14 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. 713/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Împotriva rezoluţiei procurorului, petiţionarul M.F.S. a formulat în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., plângere la instanţă, susţinând că numitul G.N. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu şi evaziune fiscală.
Verificând rezoluţia procurorului pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, în raport cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că plângerea este neîntemeiată, fiind respinsă, ca atare.
Din actele premergătoare efectuării urmăririi penale a rezultat că de mai multă vreme între petiţionar (cetăţean turc) şi numitul G.N. (cetăţean român) există relaţii comerciale contractuale, acestea derulându-se din anul 1994, contractele având, în principal, ca obiect cumpărarea şi vânzarea de mărfuri.
Infracţiunile în legătură cu care s-a formulat plângerea penală (abuz în serviciu şi evaziune fiscală) se săvârşesc, sub raport subiectiv numai cu intenţie, ceea ce implică prevederea de către făptuitor a unui rezultat socialmente periculos şi urmărirea sau acceptarea producerii acestuia.
Or, în speţă, nu s-a făcut dovada că apriori, numitul G.N. a avut o reprezentare frauduloasă a faptelor şi consecinţelor acestora. Faptul că pe parcursul derulării contractului una din părţi nu şi-a mai executat obligaţiile comerciale, nu duce, de plano, la concluzia că s-a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, motivul neexecutării putându-l constitui ori imposibilitatea din partea debitorului sau alte cauze care au relevanţă comercială (într-un eventual litigiu comercial), nicidecum penal.
Privitor la infracţiunea de evaziune fiscală s-a constatat, aşa cum corect a reţinut şi procurorul că pe baza expertizei contabile, s-a stabilit că toate facturile de import au fost înregistrate în evidenţa contabilă a firmei învinuitului SC A.S. SA Piteşti ce exclude evident reţinerea infracţiunii.
Prin urmare, în raport cu aceste considerente, apreciindu-se ca legală şi temeinică rezoluţia procurorului a fost respinsă, ca nefondată, plângerea, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., fiind obligat petiţionarul la cheltuieli judiciare către stat, în raport cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs petiţionarul M.F.S., criticând-o în scris pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe motive de recurs, ce au fost depuse la dosar de către apărătorul acestuia.
Astfel, apărătorul petiţionarului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 18 C. proc. pen., în sensul că hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe esenţiale solicitate de natură să-i respecte acestuia drepturile materiale, urmare celor de mai sus s-a comis o gravă eroare de fapt.
Se arată că în dosarul nr. 153/P/2001 al parchetului au fost formulate două plângeri penale distincte, prima sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 12 din Legea nr. 87/1994, iar o a doua pentru infracţiunile de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale pentru un prejudiciu de 49.500 dolari S.U.A., plângere întregită la un prejudiciu total de 453.539 dolari S.U.A.
În ceea ce priveşte a doua plângere se refuză efectuarea de acte de cercetare penală, se trece peste ea fără comentarii, nu s-a efectuat nici un act premergător de cercetare penală, nu a fost audiat pentru a i se cunoaşte poziţia faţă de fapta reclamată, operaţiunea de compensare neavând la bază operaţiuni reale, profitându-se de neştiinţa partenerului turc s-a întocmit în fals procesul-verbal de compensare, rezultatul fiind însuşirea sumei de 49.500 dolari S.U.A. de către făptuitori.
De asemenea, apărătorul a menţionat că a dovedit fără putinţă de tăgadă în dosarul 51/c/2004 al Tribunalului Argeş, că la data întocmirii procesului-verbal de compensare nr. 4309 din 27 iulie 2001, reprezentantul firmei „H.T.K.…" anume M.F.S. nu se afla în România, ci în Turcia şi deci semnătura de pe procesul-verbal nu-i aparţine, ca de altfel nici parafa, anexând hotărârea la care face referire.
Se apreciază necesitatea efectuării de acte de cercetare penală, constând în audierea făptuitorilor, verificarea apărărilor lor, a relaţiilor comerciale dintre firmele implicate în compensare, expertiza tehnică a scrisului pentru a se constata dacă semnătura de pe procesul-verbal de compensare este reală sau falsă.
Apărătorul petiţionarului a considerat că nici prima faptă reclamată nu a fost cercetată în profunzime, soluţia rezumându-se la expertiza contabilă, nu a fost audiată partea civilă, nu se ştie de ce sumele au fost trecute prin diferite conturi, nu s-a făcut verificarea încrucişată de acte pentru a se stabili dacă este vreun prejudiciu, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei de neurmărire şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în vederea începerii urmăririi penale pentru faptele reclamate.
Examinând recursul declarat de petiţionarul M.F.S. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, atât în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 din acelaşi cod, Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod corect şi motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului M.F.S.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de confirmare a propunerii organului de poliţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de G.N., cercetat pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Aşa cum rezultă din cauză au fost examinate, în ansamblu lor criticile formulate de petiţionar, în raport cu persoana şi faptele pretins a fi săvârşite de către acesta, avându-se în vedere plângerile formulate de acesta.
Astfel, pe parcursul cercetărilor au fost ascultaţi petiţionarul M.F.S., potrivit declaraţiei date, tradusă de traducător autorizat şi făptuitorul G.N., declaraţie aflată la acelaşi dosar, în care au fost descrise relaţiile comerciale, operaţiuni efectuate legate de fire şi fibre sintetice, aspecte legate de suma de 343.210 dolari S.U.A.
Au fost depuse la dosarul de urmărire penală fotocopiile actului de recunoaştere a creanţei şi angajamentului de plată, act de garanţie încheiat între SC A.M.S. SA, în calitate de debitoare şi „SC H.T.K.I.O.P.I. TURCIA", în calitate de creditoare, pentru recunoaşterea unei datorii de 343.210 dolari S.U.A. şi provenienţa acestuia, autentificat la notariat, prin încheierea de autentificare nr. 618 din 11 mai 2001 la Biroul Notarului Public I.G., din dosarul de urmărire penală, precum şi ale procesului-verbal de compensare nr. 28 încheiat între SC A.M.S. SA Piteşti, SC N. SA şi SC H.T.K. pentru stingerea datoriilor, contractului de vânzare nr. 5 din 30 octombrie 2000 şi a unei facturi din acelaşi dosar de urmărire penală.
Organul de cercetare penală, prin ordonanţa din 21 ianuarie 2002 a dispus efectuarea unei expertize contabile, cu mai multe obiective, respectiv dacă în evidenţele contabile SC A.M.S. SA sunt înregistrate documentele şi facturile emise de SC H.T. în sumă de 343.210 dolari S.U.A. şi dacă între aceste societăţi au existat relaţii comerciale; dacă SC A.M.S. SA Piteşti are o datorie de 343.210 dolari S.U.A. faţă de SC H.T. şi în ce constă această datorie, precum şi modul de stingere a datoriilor; dacă în evidenţele SC A.M.S. SA Piteşti sunt înregistrate facturile emise de SC W.I.L. şi SC C.H. AS Istanbul, în caz că nu, care este prejudiciul adus bugetului de stat; care este legislaţia încălcată şi cine se face răspunzător.
A fost întocmit raportul de expertiză contabilă, ale cărui constatări au fost menţionate pentru fiecare obiectiv stabilit, concluzionând în esenţă că facturile care totalizează 343.207,90 dolari S.U.A. au reprezentat importuri efectuate de firmele administrate de G.N. de la SC W.I.L., 212.760 dolari S.U.A. şi SC C., 14.374,80 dolari S.U.A. de la C. prin SC R., 116.073,10 dolari S.U.A., fiind evidenţiate facturile de import înregistrate în evidenţa contabilă la SC A.M.S. SA Piteşti; datoria de 343.210 dolari S.U.A. face parte integrantă din obligaţiile totale 1.420.018,564 dolari S.U.A., care au fost acoperite de exporturile efectuate în sumă de 1.500.667,85 dolari S.U.A., inclusiv transfer valutar; facturile emise de SC W.I.L. şi SC C. au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC A.M.S. şi SC R. şi nu a fost stabilit prejudiciu adus bugetului de stat; expertiza nu a stabilit încălcări de legislaţie, cu precizarea că există diferenţe de valoare înscrisă în facturile de export, din evidenţa contabilă a SC A.M.S. Piteşti şi facturile prezentate de H., fără de care nu se poate pronunţa expertiza; compensare în sumă de 1.590.643.591 lei, echivalent a 49.500 dolari S.U.A., din punct de vedere contabil este legală, cu precizarea că trebuia acceptată şi persoana juridică destinatară (H.), aflată la acelaşi dosar de urmărire penală.
De asemenea, la dosar se află depuse fotocopiile unor înscrisuri în materie comercială.
Ulterior rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată la 21 martie 2002 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, petiţionarul M.S. a formulat plângere la procurorul general al aceluiaşi parchet, înregistrată sub nr. 713 la 29 aprilie 2005 în care menţionează că procesul-verbal de compensare nr. 28 este fals, nesemnat de el, iar că acest înscris este necorespunzător realităţii a rezultat şi din sentinţa comercială nr. 926/ C din 1 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul comercial Argeş, hotărâre rămasă definitivă, irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, solicitând redeschiderea şi reluarea cercetării penale, anexând fotocopia sentinţei menţionate şi altor înscrisuri.
Prin sentinţa comercială nr. 926/ C din 1 iulie 2004 a Tribunalului Argeş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC H.T.K.I.I.M.M.H.I. – Turcia, reprezentată prin avocat O.C., împotriva pârâtei SC N. SA Piteşti.
S-a constatat nulitatea procesului-verbal de compensare nr. 28 înregistrat la SC N. SA Piteşti sub nr. 4309 din 27 iulie 2001.
A fost obligată pârâta SC N. SA Piteşti să plătească reclamantei suma de 49.500 dolari S.U.A., cu titlu de contravaloare marfă.
A fost obligată pârâta la plata dobânzilor până la achitarea integrală a debitelor.
S-a respins acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta SC H.T.K.I.I.M.M.H.S. Turcia faţă de pârâta SC A.M.S. SRL Piteşti.
A fost obligată pârâta SC N. SA Piteşti la plata sumei de 48.552.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin rezoluţia din 14 iunie 2005 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 713/2005 a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de M.S. şi în a cărei parte expozitivă se face referire la plângerea petiţionarului împotriva soluţiei, în sensul solicitării acestuia de a fi efectuate cercetări mai complete şi tragerea la răspundere penală a numitului G.N.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă şi obiectivă evaluare a materialului probator administrat, analizându-se criticile formulate de petiţionar faţă de conţinutul infracţiunilor de abuz în serviciu şi evaziune fiscală, constatându-se că neexecutarea unor obligaţii comerciale ce decurg dintr-un contract, poate avea la bază cauze comerciale şi nu se circumscriu automat unei activităţi infracţionale, respectiv conţinutului infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nici infracţiunii de evaziune fiscală, deoarece facturile de import au fost înregistrate în evidenţa contabilă a firmei intimatului, astfel că faptelor pretins a fi comise le lipseşte un element constitutiv, respectiv intenţia.
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentului petiţionar că sentinţa pronunţată de prima instanţă este nemotivată, deoarece în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în sensul că judecarea plângerii s-a făcut pe baza verificării rezoluţiei atacate, a lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, având loc un examen asupra actelor premergătoare, materializat în constatările efectuate prin raportare la acestea, cu evidenţierea expresă a expertizei efectuate faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunilor pretins a fi comise, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici apărarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe esenţiale, deoarece în cauză a fost analizată în ansamblu activitatea comercială derulată între firmele petiţionarului şi a intimatului, în raport cu plângerile depuse de acesta la organele de urmărire penală şi aflate la acel dosar, iar faţă de criticile sale a fost dispusă o expertiză contabilă, ale cărei concluzii au fost evidenţiate în concret, în care s-a răspuns şi cu privire la procesul-verbal de compensare nr. 28 înregistrat la SC N. SA Piteşti sub nr. 4309 din 27 iulie 2001.
Prin sentinţa comercială nr. 926/ c din 1 iulie 2004 pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă şi irevocabilă s-a constatat nulitatea procesului-verbal de compensare arătat mai sus, fiind, însă respinsă acţiunea în pretenţii formulată de reclamanta SC H.T. faţă de pârâta SC A.M.S. SRL Piteşti.
În considerentele hotărârii menţionate s-a reţinut că „expertiza a concluzionat că între firma H. ca reclamantă şi pârâta A.M.S. Piteşti nu au fost livrări de mărfuri sau prestări de servicii, deci nu a avut loc desfăşurarea de activităţi comerciale de vânzare-cumpărare şi compensarea este eronată, în condiţiile în care firma menţionată nu are împuternicire din partea reclamantei. Aşa fiind, tribunalul urmează să constate că actul de compensare este lovit de nulitate absolută fiind încheiat fără consimţământul reclamantei este fondat pe o cauză ilicită şi încalcă prevederile art. 948 C. civil."
Astfel, prin constatarea nulităţii procesului-verbal de compensare menţionat, acesta nu-şi mai produce efectele, începând, chiar cu momentul încheierii lui, deoarece retroactivează, urmare a felului sancţiunii, respectiv nulitatea absolută.
Hotărârea arătată a fost anexată de către petiţionar, plângerii adresate procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, depusă la dosarul de urmărire penală, fiind examinată în ansamblul materialului probator administrat, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
De asemenea, nu se susţine nici apărarea recurentului petiţionar, că în cauză s-ar fi comis o gravă eroare de fapt, deoarece între percepţia materialului probator administrat de către instanţa de fond şi soluţia pronunţată există o deplină concordanţă, astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Înalta Curte, verificând sentinţa atacată, nu a constatat existenţa vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.F.S. împotriva sentinţei penale nr. 64/ F din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.F.S. împotriva sentinţei penale nr. 64/ F din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 RON (600.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 863/2006. Penal. Plângere recurs. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 882/2006. Penal → |
|---|
