ICCJ. Decizia nr. 887/2006. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 887/2006
Dosar nr. 21735/1/2005
(nr. vechi 6489/2005)
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1004 din 18 august 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2400/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul Ş.D.P. şi s-a dispus obligarea acestuia la 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1352/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1890/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contestatorul Ş.D.P. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000. De asemenea, prima instanţă a apreciat că reţinerea circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000 este o chestiune lăsată de legiuitor la aprecierea instanţei de judecată învestită cu soluţionarea fondului cauzei, acest aspect neputând fi invocat pe calea contestaţiei la executare. De altfel, aşa cum reiese din cuprinsul hotărârii de condamnare, instanţa de fond a motivat faptul că nu pot fi reţinute prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, din actele dosarului nerezultând că în timpul urmăririi penale contestatorul a facilitat atât identificarea, cât şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
Împotriva sentinţei nr. 1004/2005 a declarat apel, în termen legal, condamnatul Ş.D.P., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri de către instanţa de fond a contestaţiei la executare.
Prin Decizia penală nr. 776 din 14 octombrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3223/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul Ş.D.P. împotriva sentinţei sus-menţionate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, în mod corect s-a stabilit de către instanţa de fond că motivul invocat de contestator în susţinerea cererii sale, nu se încadrează în dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., soluţia de respingere a contestaţiei la executare formulată de condamnat fiind legală şi temeinică.
Împotriva deciziei penale nr. 776 din 14 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs condamnatul contestator, invocând cazul prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că soluţia instanţei este contrazisă de considerentele hotărârii, solicitând în principal desfiinţarea hotărârilor şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului şi reducerea pedepsei, prin aplicarea circumstanţei legale prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Recursul este nefondat.
Critica întemeiată pe cazul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este nefondată şi nu poate fi primită deoarece nu se constată că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei ar contrazice dispozitivul hotărârii sau aceasta nu s-ar înţelege.
De altfel, recurentul nu a relatat concret o astfel de situaţie.
Nu este fondată nici critica privind greşita nerespectare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Situaţia invocată nu constituie o cauză de stingere ori de micşorare a pedepse sau orice incident ivit în cursul executării, în sensul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Motivul invocat de recurentul contestator a constituit o apărare de fond, care a fost invocată şi cu ocazia judecării cauzei, la prima instanţă, precum şi în apel, fiind examinat şi respins ca neîntemeiat. Tribunalul a motivat că nu s-a făcut dovada că inculpatul în timpul urmăririi penale a denunţat şi a facilitat identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri.
Instanţa de apel a motivat că depistarea numitei M.C., la care s-a referit inculpatul, nu s-a făcut urmare denunţului inculpatului şi nu a facilitat în nici un mod identificarea acesteia.
A accepta soluţia solicitată de condamnat ar însemna ca pe calea contestaţiei la executare a hotărârii penale să se ajungă la modificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente şi întrucât nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, urmează a se respinge recursul, ca nefondat, şi a-l obliga pe recurent să plătească către stat suma de 120 RON cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat Ş.D.P. împotriva deciziei penale nr. 7776 din 14 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3223/2005.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 903/2006. Penal → |
|---|
