ICCJ. Decizia nr. 907/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.907/2006
Dosar nr. 2038/1/2006
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 834/P/2005 al Curţii de Apel Craiova, în baza art. 160b alin. (2) C. proc. pen., şi a dispoziţiilor art. 5 din C.E.D.O. s-a revocat măsura arestării preventive faţă de inculpatul R.G.O. şi s-a dispus punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reţinut, în esenţă, că inculpatul a fost ţinut în stare de arest o perioadă îndelungată (circa un an şi 9 luni), a colaborat cu organele judiciare, este infractor primar, are un copil minor iar din raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Craiova rezultă că inculpatul suferă de afecţiuni care nu pot fi tratate în reţeaua sanitară a D.G.P. şi că inculpatul nu mai prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii arătate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând casarea acesteia şi menţinerea stării de arest a inculpatului.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova este fondat şi va admis, pentru considerentele ce se vor arăta.
Aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, prin sentinţa penală nr. 239 din 21 aprilie 2005, pronunţată în dosarul nr. 663/P/2005 de către Tribunalul Dolj, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului R.G.O., la pedepse cuprinse între 2 luni închisoare şi 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 31 alin. (2), raportat la art. 290 cu art. 74 şi art. 76 C. pen. şi de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul, a cumpărat, la data de 28 martie 2002, de la partea civilă SC V.C. SRL Bârlad bunuri din inox pentru garantarea cărora a emis o filă C.E.C. în valoare de 23.630.651.876 lei pe care a semnat-o şi ştampilat-o, deşi conform adresei nr. 637 din 15 septembrie 2003 a R.B. SA Craiova, nu avea drept de semnătură, ulterior, a emis facturile fiscale false care atestau în mod nereal că produsele ar fi fost livrate altor societăţi, dar că nu a încasat încă banii.
Instanţa de fond şi apoi instanţa de apel au menţinut starea de arest preventiv a inculpatului de la 16 mai 2005 până la data de 1 februarie 2006 când prin încheierea atacată, instanţa de apel a considerat că pericolul social care a determinat luarea acestei măsuri nu mai subzistă, şi pe cale de consecinţă, a dispus revocarea măsurii.
Înalta Curte apreciază că în mod nelegal şi netemeinic s-a dispus punerea în libertate a inculpatului.
Este adevărat că potrivit art. 5 din C.E.A.D.L.F. nimeni nu poate fi privat de libertate, dar în aceleaşi texte, sunt înscrise şi excepţiile de la regula sus-menţionată. Astfel, conform art. 5 paragraful 1 lit. e) din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă de executarea acesteia".
În cauză, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, sunt aplicabile dispoziţiile de excepţie evocate, întrucât inculpatul a săvârşit o infracţiune gravă, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., a produs un prejudiciu considerabil (peste 23 miliarde lei) şi este inculpat în altă cauză penală aflată pe rolul Tribunalului Dolj, în care se reţine un prejudiciu de peste 2 miliarde lei.
În aceste condiţii, cărora li se adaugă şi atitudinea nesinceră a inculpatului pe timpul procesului, conduce la concluzia că acesta reprezintă pericol social real pentru ordinea publică şi nu poate fi judecat în stare de libertate.
Pe de altă parte, dacă faptele de genul celor comise de inculpat nu sunt urmate de riposta fermă a societăţii, s-ar întreţine climatul infracţional, s-ar crea în rândul făptuitorilor impresia că pot persista în încălcarea legii şi s-ar naşte un sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, va casa încheierea atacată şi va menţine starea de arest a inculpatului R.G.O.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii din 1 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 834/P/2005, privind pe inculpatul R.G.O.
Casează încheierea atacată şi rejudecând, menţine arestarea preventivă a inculpatului, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 40 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 904/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 908/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
