ICCJ. Decizia nr. 88/2006. Penal. Prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.88/2006
Dosar nr. 114/1/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 3322/M/2005, printre altele, a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului C.D. arestat în baza mandatului nr. 243/2003, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 1718/P/2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 28/P/2003, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen.; două infracţiuni de rupere de sigilii, prevăzute de art. 243 alin. (1) C. pen.; nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.; nerespectarea regimului materialelor explozive, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 31 alin. (1) din Legea nr. 126/1995; tentativă la omor calificat şi tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 175 lit. a), e) şi i) C. pen., şi art. 20 raportat la art. 174 şi art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen.; distrugere calificată prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., acte de terorism, prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 141/2001.
Pentru aceste infracţiuni, inculpatul a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare, 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., şi degradarea militară conform art. 67 alin. (3) C. pen., prin sentinţa penală nr. 291 din 8 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Prin Decizia penală nr. 437/ A din 31 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe care a fost desfiinţată în parte, în latură penală, dar această hotărâre a fost casată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel ca urmare a admiterii recursului declarat de parchet prin Decizia nr. 4896 din 5 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. Recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii a fost respins ca nefondat.
Instanţa de trimitere, investită cu rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva hotărârii de condamnare a apreciat, prin încheierea din 15 decembrie 2005 că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate a inculpatului C.D.
Sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., motivează Curtea, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, sunt mai mari de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor şi circumstanţele săvârşirii acestora.
Ca urmare, instanţa de apel după casarea cu trimitere, a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, în baza dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen., şi art. 5 din C.A.D.O.L.F.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.D.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate a acestuia, deoarece nu mai sunt temeiuri care să justifice menţinerea lui în stare de detenţie.
Inculpatul a arătat că se află în litigiu cu Baroul Bucureşti, astfel, că la data de 15 decembrie 2005, când s-a dispus menţinerea arestării preventive i s-a încălcat dreptul la apărare, fiind asistat de un apărător desemnat din oficiu, din cadrul acestui barou.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat împotriva încheierii de şedinţă din 15 decembrie 2005, constată că este nefondat.
Astfel, cum corect a reţinut instanţa de apel, temeiurile care au determinat luarea, iar ulterior, prelungirea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului C.D. nu au încetat să existe şi mai mult, acesta a fost condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă privativă de libertate.
Într-adevăr, prin sentinţa penală nr. 291 din 8 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., şi degradarea militară conform art. 67 alin. (3) C. pen.
Conform sentinţei, în noaptea de 10 august 2002, C.D. a sustras din depozitul de muniţie a UM. 01348 Bucureşti, 7 grenade, 10 focoase, 6 cutii de câte 24 cartuşe calibrul 7,65 mm, pe care le-a deţinut fără drept în scopul producerii unor acte de terorism.
Prima instanţă a mai constatat că, în seara de 6 noiembrie 2002, inculpatul a detonat una din grenade pe trotuarul din faţa Liceului Jean Monnet din Bucureşti, cu consecinţa vătămării corporale a cinci eleve şi degradarea a patru autoturisme, iar la data de 14 martie 2003 a amorsat o grenadă şi a amplasat-o pe o alee din Parcul Cişmigiu, urmărind uciderea şi vătămarea corporală a mai multor persoane.
Înalta Curte constată că în mod just, instanţa de apel verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului conform art. 3002 C. proc. pen., şi procedând conform art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, a considerat temeiurile de fapt şi de drept [(art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.)] care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a lui C.D.
S-a apreciat corect că punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate în cadrul comunităţii, ţinând seama de natura faptelor şi împrejurările săvârşirii lor.
Totodată, instanţa de apel a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate.
Este neîntemeiată şi susţinerea recurentului că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece la termenul din 15 decembrie 2005, când tribunalul a menţinut starea lui de arest preventiv, a fost asistat de avocat desemnat din oficiu N.A. şi împrejurarea că se află în litigiu cu Baroul Bucureşti nu prezintă relevanţă sub acest aspect.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva încheierii din 15 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în dosarul nr. 3322/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 836/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 89/2006. Penal → |
|---|
