ICCJ. Decizia nr. 90/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 90/2006
Dosar nr. 20905/1/2005
(nr. vechi 6074/2005)
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2006
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 411/ F din 28 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A.R., la o pedeapsă de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicaţia 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
În baza art. 78 alin. (1), din O.U. nr. 195/2002 a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul executat preventiv, începând cu data de 26 octombrie 2004, la zi şi a fost menţinută starea de arest.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 208 alin. (1) şi (4) C. pen., raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., a fost condamnat şi inculpatul M.A.B., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată în arest preventiv, începând cu data de 24 octombrie 2004.
S-a constatat că partea vătămată SC I.R. SRL Bucureşti, nu s-a constituit ca parte civilă.
Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţii civile S.G., suma de 20.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, în plus, inculpatul G.A.R., a mai fost obligat şi la plata sumei de 50.000.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă M.V.
Au fost obligaţi inculpaţii G.A.R. la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată către stat, iar M.A.B. la 3.000.000 lei, cu acelaşi titlu.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, faţă de mijloacele de probă de la dosar, a arătat că reţine următoarea situaţie de fapt.
În noaptea de 23 - 24 octombrie 2004, inculpaţii G.A.R. şi M.A.B., după ce s-au întâlnit în faţa blocului şi au mers în mai multe localuri, au luat rezoluţia infracţională de a sustrage bunuri din autoturismele parcate şi aparţinând unor firme, pe considerent că în acestea s-ar afla bunuri de valoare.
Văzând în apropiere un autoturism marca Matiz aparţinând SC I.R. SRL Bucureşti şi aflat în folosinţa numitului S.G., care îl parcase în apropierea blocului, s-au hotărât să sustragă bunurile ce se aflau în interior, mai ales că inculpaţii sesizaseră o geacă de fâş.
Inculpaţii au forţat rama uşii, au pătruns în interior, unde au găsit un portofel, astfel că, l-au luat pe acesta şi geaca de fâş, după care s-au îndepărtat şi constatând că nu sunt bani s-au reîntors la autoturism în ideea de a se plimba cu acesta şi pentru a-l învăţa pe inculpatul M.A.B. să conducă.
În realizarea acestei acţiuni, inculpatul G.A.R. s-a ajutat de cheia pe care a găsit-o în autoturism şi cu care l-au pornit, astfel că după ce s-au plimbat pe mai multe străzi din municipiul Bucureşti, au hotărât să se deplaseze pe autostrada Bucureşti - Piteşti, unde urma să fie condus de către inculpatul M.A.B.
În timp ce se deplasau spre autostradă, la intersecţia Splaiul Independenţei cu Şoseaua Virtuţii, un echipaj de la Poliţia Rutieră format din S.E. şi M.V., au efectuat semnalul de oprire, astfel că, inculpatul G.A.R., care se afla la volanul autoturismului, a simulat oprirea, însă după ce a trecut de echipaj a accelerat şi a virat la dreapta pe strada Virtuţii.
Cei doi agenţi de poliţie s-au urcat în autoturismul din dotare al poliţiei rutiere şi au pornit în urmărirea acestora, însă, când cei doi au ajuns la intersecţia semaforizată dintre Şos. Virtuţii şi B-dul Constructorilor au fost nevoiţi să oprească autoturismul, întrucât toate benzile de circulaţie erau blocate cu autoturisme oprite la semafor, astfel că inculpaţii au coborât şi au fugit în direcţii diferite.
Inculpatul M.A.B., după o scurtă alergare a fost prins de către poliţistul S.E., iar M.V., care conducea autoturismul poliţiei rutiere şi dotat cu girofar şi megafon a pornit cu autoturismul în urmărirea inculpatului G.A.R. În momentul când a reuşit să-l blocheze pe inculpatul G.A.R., acesta s-a oprit, iar la somaţia poliţistului să ridice mâinile şi să se apropie de el, a introdus mâna în buzunarul hainei de unde a scos un spray paralizant şi ajungând lângă portiera autoturismului, geamul fiind deschis, a pulverizat conţinutul sprayului în faţa lucrătorului de poliţie, după care a fugit.
În contextul situaţiei de fapt expuse şi reţinute s-a apreciat că, inculpatul G.A.R. a săvârşit infracţiunile de tâlhărie în formă agravantă, ultraj şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, fără permis de conducere, iar M.A.B. infracţiunea de furt de folosinţă a unui autovehicul sub încadrarea juridică arătată în prima parte a considerentelor prezentei decizii, texte de lege în baza cărora au fost condamnaţi cei doi inculpaţi.
La individualizarea şi aplicare pedepselor, s-a menţionat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că, o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru inculpatul G.A.R., pentru comiterea a trei infracţiuni săvârşite în concurs şi de 4 ani închisoare pentru inculpatul M.A.B., prin privare de libertate, sunt de natură să ducă la reeducarea acestora.
Reţinând că nu au încetat temeiurile înscrise la art. 143 şi art. 148 C. proc. pen., că s-a dovedit vinovăţia lor în comiterea infracţiunilor şi fiind condamnaţi, a fost menţinută starea de arest a acestora şi li s-a dedus din pedeapsă timpul executat preventiv.
În cauză, s-au constituit ca părţi civile, S.G. cu suma de 20.000.000 lei, ce reprezintă degradările aduse la autoturism de către cei doi inculpaţi, iar M.V. cu suma de 50.000.000 lei, pentru traumatismele psihice şi fizice la care a fost supus de către inculpatul G.A.R.
Inculpaţii au fost de acord să despăgubească părţile vătămate constituite ca părţi civile, însă nu cu sumele pretinse, întrucât sunt exagerate.
S-a apreciat că în raport de dispoziţiile înscrise la art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cum şi de art. 998 C. civ., având în vedere probele de la dosar, că pretenţiile solicitate de către cele două părţi civile sunt fondate şi ca urmare au fost obligaţi inculpaţii la plata sumelor arătate.
Sentinţa a fost atacată cu apel de către cei doi inculpaţi, potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., pe motiv că este nelegală şi netemeinică, referitoare la faptul că inculpatul G.A.R. a susţinut că greşit a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie deoarece, nu a folosit spray paralizant în ideea de a se sustrage, iar inculpatul M.A.B., pentru reducerii pedepsei, critică subsidiară invocată şi de primul apelant.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a examinat apelurile declarate de cei doi inculpaţi, în raport de motivele invocate, actele şi lucrările de la dosar, sentinţa pronunţată în cauză, cum şi din oficiu, potrivit art. 371 C. proc. pen. şi, prin Decizia penală nr. 698 din 14 septembrie 2005, a admis numai apelul declarat de inculpatul G.A.R., a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, a descontopit cele trei pedepse, iar în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 21 lit. a) şi b) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 21 lit. b) C. pen., texte de lege din urmă, în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare.
Au fost contopite cele trei pedepse, respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Decizia cu pedepsele de 5 ani şi un an închisoare aplicate prin sentinţă, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, din care s-a dedus timpul executat în arest preventiv, începând cu data de 26 octombrie 2004.
În rest au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul declarat de către inculpatul M.A.B. a fost respins, ca nefondat, şi i s-a dedus arestul preventiv de la 24 octombrie 2004, la zi şi menţinută starea de arest.
În considerentele deciziei s-a menţionat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului G.A.R. agravanta de la art. 211 alin. (21) lit. a) C. pen., întrucât infracţiunea de tâlhărie a fost săvârşită numai de către acest inculpat, celălalt apelant neavând nici o participare.
A doua critică, care a fost comună recurenţilor, a vizat greşita individualizare a pedepselor, ca fiind mare, în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi care a fost respinsă ca nefondată, pe considerent că pedepsele aplicate reflectă gravitatea faptelor şi sunt de natură să ducă la reeducarea acestora.
În temeiul art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către ambii inculpaţi.
Recurentul inculpat G.A.R. a invocat ca motiv de recurs dispoziţiile art. 3859 pct. 12, C. proc. pen., în sensul că nu a comis sa, astfel că în mod nejustificat a fost condamnat.
A fost dezvoltat acest motiv de recurs arătându-se că sprayul lacrimogen folosit de către inculpat nu este o substanţă paralizantă aşa cum prevede art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., astfel că, nefiind întrunit elementul material al laturii obiective, în mod greşit a fost condamnat sub această agravantă.
De asemenea, s-a mai susţinut că daunele morale acordate părţii civile M.V. sunt exagerat de mari, solicitând reducerea acestora, cum de altfel şi reducerea pedepsei care este mare.
Prin urmare s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi a sentinţei, achitarea pentru comiterea infracţiunii de ultraj, înlăturarea agravantei de la art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., reducerea pedepsei, precum şi a daunelor morale.
Recurentul inculpat M.A.B. a formulat aceeaşi critică ca şi în apel, în sensul reducerii pedepsei, întrucât instanţele au făcut o greşită interpretare a prevederilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Examinând recursurile declarate de către cei doi recurenţi inculpaţi, în raport de lucrările dosarului, de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, se constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Din lucrările dosarului rezultă în mod ireversibil că instanţele nu numai că au reţinut o situaţie de fapt justă şi conformă cu adevărul, dar au dat şi activităţii materiale desfăşurate de inculpaţi încadrarea juridică legală, în infracţiunile pentru care au fost condamnaţi.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de către recurentul inculpat G.A.R., cu privire la greşita reţinere în sarcina sa a infracţiunilor de tâlhărie în formă agravantă, prin folosirea de către un spray lacrimogen, în contextul materialului probator de la dosar şi care infirmă vinovăţia reţinută în sarcina acestora, se constată că este neîntemeiată.
Recurentul inculpat G.A.R., în faza de urmărire penală, în prezenţa avocatului a declarat în mod constant că a sustras împreună cu celălalt inculpat, în noaptea de 23 - 24 octombrie 2004, în jurul orelor 24,00, dintr-o parcare situată în cartierul Titan din municipiul Bucureşti un autoturism marca Matiz iar în momentul în care intenţionau să se deplaseze către autostrada Bucureşti – Piteşti, la intersecţia dintre şoseaua Virtuţii cu Bulevardul Construcţiilor, au fost nevoiţi să oprească şi să părăsească autoturismul, fiind blocaţi de autoturismele oprite la culoarea semaforului roşu şi, în acest context, cei doi au plecat în direcţii diferite, iar recurentul a fost blocat de către partea vătămată M.V. cu autoturismul din dotare, iar la somaţia acestuia s-a îndreptat spre el şi i-a pulverizat două jeturi dintr-un spray.
Martorii V.O.M. şi V.A., în declaraţiile lor arată că agenţii de la poliţia rutieră făcând semn autoturismului Matiz, conducătorul auto a simulat oprirea, după care şi-a continuat deplasarea, însă la semafor, benzile fiind ocupate de autoturisme aceştia au părăsit maşina, iar cei doi lucrători de poliţie au plecat în urmărirea lor şi la circa 15 minute a văzut că M.V. avea faţa umflată şi ochii îi lăcrimau şi afirmând că recurentul i-a pulverizat un spray în faţă, după care a fugit, el ne mai având posibilitatea să-l urmărească.
Declaraţiile celor doi martori se coroborează nu numai cu declaraţiile inculpatului G.A.R., dar şi cu cele ale celuilalt coinculpat M.A.B., care arată că împreună au sustras maşina care a fost condusă de către recurent, care nu avea permis de conducere, iar la semafor, în momentul în care urmau să fie prinşi şi imobilizaţi de către cei doi lucrători de poliţie au părăsit autoturismul, plecând în direcţii diferite, el fiind prins de către agentul de poliţie S.E., iar la venirea celuilalt lucrător de poliţie M.V., cu autoturismul din dotare, faţa îi era umflată şi lăcrima.
Toate aceste mijloace de probă se coroborează cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit la data de 26 octombrie 2004, de către Biroul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B., din care rezultă că pe geamul portierei dreapta faţă a autoturismului Matiz s-au găsit urmele papilare ale inculpaţilor, procesele verbale de cercetarea locului faptei împreună cu planşele foto, precum şi adeverinţa medicală eliberată de Spitalul Clinic de Urgenţă Oftalmologice Bucureşti, care arată că M.V., la data de 27 octombrie 2004, a prezentat iritare la ochi ca urmare a folosirii unui spray paralizant.
Prin urmare, rezultă fără echivoc că inculpatul G.A.R., după ce a fost blocat de agentul de poliţie s-a îndreptat spre acesta şi i-a aplicat două jeturi dintr-un spray paralizant, imobilizându-l, astfel că şi-a asigurat scăparea.
Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unui astfel de mijloc prin păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Din conţinutul textului redat, rezultă că elementul material al infracţiunii de tâlhărie în forma simplă prevăzută la art. 211 alin. (1) C. pen., constă în însuşirea unui bun, iar pentru a-şi asigura scăparea făptuitorul întrebuinţează violenţa.
Formele agravante ale infracţiunii de tâlhărie, care s-au reţinut în sarcina recurentului-inculpat, au fost cele de la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., potrivit cărora fapta a fost comisă în timpul nopţii şi când făptuitorul se foloseşte de o substanţă paralizantă.
Ca atare, se poate constata că instanţele, în mod just au dat activităţii materiale desfăşurate de inculpat încadrarea juridică legală, aşa cum s-a modificat în apel, în infracţiunea de tâlhărie sub agravantele respective şi cu referire la alin. (21) lit. b) C. pen., inculpatul s-a folosindu-se de un spray paralizant, pentru a-şi asigura scăparea după ce a sustras împreună cu celălalt, autoturismul.
De asemenea, corect a fost încadrată activitatea sa materială şi în infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen., şi care a constat în folosirea sprayului paralizant împotriva agentului de poliţie care se afla în exerciţiul funcţiunii.
Prin urmare, critica invocată de către apărător, pentru inculpat şi însuşită de acesta, constând în aceea că nu a comis infracţiunea de ultraj în forma agravantelor menţionate, cum şi infracţiunea de ultraj cu violenţă, se constată că este neîntemeiată, neavând suport probator şi nici de text şi se va înlătura.
În ceea ce priveşte motivul comun de recurs invocat de către recurenţi, constând în greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare, se constată că şi acesta este neîntemeiat.
La individualizarea şi aplicarea pedepselor celor doi inculpaţi au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social mărit al faptelor comise, împrejurările şi modul în care au fost săvârşite şi care constituie circumstanţe agravante de fapt şi de text, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar şi datele personale ale inculpaţilor care nu sunt la primul contact cu legea penală.
Ca atare, se constată că nu sunt temeiuri care să justifice reducerea pedepselor, întrucât pedepsele aplicate reflectă gravitatea faptelor, vinovăţia fiecărui inculpat şi periculozitatea lor socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acestora şi să atingă finalitatea înscrisă la art. 52 C. pen.
Referitor la motivul de recurs invocat de recurentul G.A.R., cu privire la greşita soluţionare a laturii civile, din punct de vedere a daunelor morale la care a fost obligat către partea civilă, M.V., se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Instanţele au soluţionat latura civilă în raport de pretenţiile părţilor vătămate, constituite părţi civile, actele şi lucrările dosarului, traumele fizice şi psihice la are a fost supusă, precum şi dispoziţiile art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., astfel că nu sunt motive sau temeiuri care să justifice reducerea acestuia.
Prin urmare, motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare înscrise la pct. 12, 18 şi 14 de la art. 3859 C. proc. pen., iar din oficiu potrivit alin. (3) de la acelaşi text, nu se constată motive care să ducă la casarea hotărârilor şi în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate se vor respinge, ca nefondate.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul executat în detenţie, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.A.R. şi M.A.B. împotriva deciziei penale nr. 698 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive de la 24 octombrie 2004 la 10 ianuarie 2006 pentru inculpatul M.A.B. şi de la 26 octombrie 2004 la 10 ianuarie 2006 pentru inculpatul G.A.R.
Obligă pe inculpatul G.A.R. să plătească suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă pe inculpatul M.A.B. să plătească suma de 160 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 89/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 904/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
