ICCJ. Decizia nr. 91/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.91/2006
Dosar nr. 21906/1/2005
(nr. vechi 6574/2005)
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1009 din 25 august 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul F.M., la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) din acelaşi cod, precum şi la un an şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la aceeaşi infracţiune, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) şi a art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., cu privire la dispoziţiile art. 64 lit. a), b), c) şi e) din acelaşi cod.
În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei, individualizate în procesul-verbal din 5 iulie 2005 dresat de lucrători ai Secţiei de Poliţie Transporturi din D.G.P.M.B., bunuri predate lucrătorilor secţiei 20 poliţie.
În baza art. 116 C. pen., inculpatului i s-a interzis prezenţa în municipiul Bucureşti pe durata de 2 ani după executarea pedepsei.
Pe latură civilă în baza dispoziţiilor art. 346 din acelaşi cod, s-au admis în parte pretenţiile părţii civile, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 10 milioane lei cu titlu de daune morale, câte 5 milioane de lei pentru fiecare.
Totodată, s-a constatat că prejudiciul material adus a fost recuperat integral.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 5 iulie 2005, inculpatul aflat în zona Şoselei Orhideelor din sectorul 6 al Capitalei, le-a observat pe surorile B.A.E. şi B.G.M., le-a urmărit şi, din spatele lor, a încercat să smulgă geanta uneia dintre ele, dar nereuşind, acţiunea lui s-a îndreptat instantaneu spre cealaltă, respective B.A.E. şi, astfel, i-a smuls acesteia geanta.
Victima, imediat, l-a alertat pe prietenul său de care abia se despărţise, A.C.L., i-a spus acestuia ce se întâmplase, i l-a arătat pe inculpat, s-a îmbarcat într-un taxi, l-a urmărit pe acesta, a cerut unui agent de pază să fie ajutată şi astfel inculpatul a fost imobilizat în curtea aparţinând C.N.P.R. de pe Calea Giuleşti.
Poliţia, solicitată de agentul de pază D.C., a găsit geanta sustrasă în modul descris şi l-a identificat pe inculpat, cu această ocazie dresându-se proces-verbal de cercetare la faţa locului. Totodată s-a procedat şi la efectuarea recunoaşterii din grup, B.G.M. indicându-l pe inculpat ca fiind persoana care a încercat să-i smulgă geanta şi, nereuşind, i-a smuls surorii sale geanta.
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, cale de atac motivată pe netemeinicia hotărârii în ce priveşte individualizarea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 736/ A din 3 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Nemulţumit şi de hotărârea instanţei de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recursul declarat nu este fondat.
Art. 72 C. pen., text de lege care înscrie criteriile generale de individualizare, prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca atare, privite prin prisma acestor texte, pedepsele aplicate inculpatului au fost individualizate prin considerarea tuturor criteriilor enumerate, faptele săvârşite au grad concret de pericol social, mărit şi de comiterea lor în concurs real şi, în ce priveşte datele ce caracterizează persoana inculpatului, acestea au fost avute în vedere odată ce s-au reţinut circumstanţe atenuante personale.
De asemenea, dispunerea executării pedepsei rezultante prin privare de libertate, corespunde şi realizării scopului ei astfel cum prevede art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nu este fondat şi, ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform dispoziţiilor art. 192 din acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva deciziei penale nr. 736/ A din 3 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 5 iulie 2005 la 10 ianuarie 2006.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 908/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 911/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
