ICCJ. Decizia nr. 96/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 96/2006
Dosar nr. 19748/2005
(nr. vechi 5495/2005)
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Contestatorul N.S., la data de 18 octombrie 2004, s-a adresat cu plângere prealabilă Tribunalului Teleorman, secţia penală, privind tragerea la răspundere penală a numiţilor D.C. - colonel de securitate, V.V. - locotenent de poliţie, T.G. - plutonier în poliţie, V.I. – colonel în poliţie şi V.M. - sergent major, solicitând tragerea la răspundere penală a acestora, pentru comiterea infracţiunii de lovire, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., şi obligarea lor la plata sumei de 60.000.000 lei, cu titlu de daune morale.
S-a susţinut că cei cinci făptuitori l-au băgat pe nedrept în închisoare, fiindu-i aplicat Decretul nr. 153/1970 pe vremea regimului Ceauşescu.
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa penală nr. 14 din 18 ianuarie 2005, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe cei cinci inculpaţi, pentru art. 180 alin. (2) C. pen., pe motiv că plângerea a fost tardiv introdusă de către contestatorul N.S., în calitate de partea vătămată.
S-a formulat recurs împotriva acestei sentinţe şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 531 din 29 martie 2005, a respins recursul, ca nefondat, şi a fost menţinută sentinţa penală nr. 14, ca fiind legală şi temeinică.
S-a motivat că, în mod corect a fost respinsă ca tardivă plângerea, deoarece partea vătămată a depus la instanţă acţiunea la data de 18 octombrie 2004, iar faptele pe care le pretinde că le-au comis inculpaţi au fost săvârşite în vara anului 1978, deci cu mult peste termenul de 2 luni, prevăzută de art. 284 pct. 1 C. proc. pen.
Cele două hotărâri, sentinţa şi Decizia, au fost atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia penală nr. 3693 din 15 iunie 2005, a respins recursul, ca inadmisibil.
S-a motivat că recursul declarat de partea vătămată este inadmisibil, întrucât partea vătămată a uzat de căile de judecată prevăzute de lege, respectiv judecata în fond, care s-a efectuat de către, Tribunalul Teleorman şi calea de atac a recursului, ce a revenit spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.
Apreciind că o cale de atac a recursului la recurs este inadmisibilă, s-a respins recursul acestuia.
N.S. s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu contestaţie în anulare, pe considerent că în mod nejustificat şi împotriva prevederilor legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, i-a respins recursul, ca inadmisibil.
Examinând contestaţia în anulare, în raport de dispoziţiile art. 386 şi art. 389 C. proc. pen., se constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare, care este o cale de atac extraordinară, se poate face împotriva hotărârilor penale definitive.
Având în vedere că hotărârea definitivă pronunţată în cauză este Decizia nr. 531 din 29 martie 2005, contestaţia în anulare formulată este inadmisibili, întrucât ea nu revine spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care aşa cum s-a şi menţionat, nu avea nici competenţa materială de a soluţiona recursul declarat de contestator împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care era definitivă.
În consecinţă, contestaţia în anulare se va respinge, ca inadmisibilă, în cauză nefiind incidente atât prevăzute art. 386 pct. a - d C. proc. pen., cum de altfel nici cele înscrise la art. 389 C. proc. pen., care se referă la cazurile în care se poate face contestaţie în anulare şi instanţa competentă să soluţioneze.
În speţă, contestatorul se putea adresa cu contestaţia în anulare Curţii de Apel Bucureşti, cea care a pronunţat o hotărâre definitivă şi împotriva căreia legiuitorul a prevăzut că se poate face contestaţie în anulare.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.S., împotriva deciziei penale nr. 3693 din 15 iunie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe contestator să plătească statului suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 958/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 97/2006. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
