ICCJ. Decizia nr. 94/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 94/2006
Dosar nr. 21582/1/2005
(nr. vechi 6412/2005)
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 17 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia penală, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnată inculpata V.M. la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută stare de arest a inculpatei şi i s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore, respectiv ziua de 07 iunie 2004, precum şi a arestului preventiv începând cu 08 iunie 2001, la zi.
A fost obligată inculpata să restituie martorei denunţătoare Ţ.G. suma de 472.000.000 lei.
A mai fost obligată inculpata să plătească către stat suma de 7.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, faţă de mijloacele de probă de la dosar, a arătat că reţine următoarea situaţie de fapt.
Prin sentinţa penală nr. 182 din 27 martie 2000, pronunţată de Tribunalul Dolj, inculpatul Ţ.D. a fost condamnat, la o pedeapsă de 16 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, iar prin Decizia penală nr. 394 din 18 septembrie 2000 a Curţii de Apel Craiova, în apelul parchetului, i s-a majorat pedeapsa la 20 de ani închisoare.
Împotriva acestei decizii, inculpatul Ţ.D. a formulat recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 20 februarie 2001.
Înaintea primului termen de judecată, părinţii inculpatului, Ţ.G. şi Ţ.Şt., au discutat cu inculpata V.M., pe care o cunoşteau de mai mult timp, fiind naşa unor nepoţi şi care afirmase în mai multe rânduri că are relaţii în justiţie, la Bucureşti, oferindu-se să intervină prin relaţiile sale şi să obţină reducerea pedepsei de 20 de ani închisoare.
În discuţiile purtate de părinţii condamnatului Ţ.D., prin care aceştia afirmau să sunt dispuşi să cheltuiască chiar şi o jumătate de miliard lei, numai ca fiul lor să primească o pedeapsă mai mică, inculpata, pe baza acestei promisiuni, s-a angajat să meargă la Bucureşti să discute cu cei pe care pretindea că îi cunoaşte, respectiv la Curtea Supremă de Justiţie şi totodată să găsească un avocat, care la rândul său, prin relaţiile pe care le are şi se bucure de influenţă printre judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie, să i se reducă pedeapsa.
La scurt timp după discuţia purtată, inculpata le-a comunicat numiţilor Ţ.G. şi Ţ.Şt. că a fost la Bucureşti şi a găsit un avocat, care a asigurat-o că prin relaţiile sale pe care le are printre judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie, poate obţine reducerea pedepsei pentru fiul lor, însă pentru aceasta are nevoie de suma de 120.000.000 lei.
Inculpata s-a deplasat la Bucureşti şi l-a contactat pe avocatul G.A., cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 193455 din 20 februarie 2001, pentru Ţ.D., achitând suma de bani, daţi de către părinţii celui menţionat, respectiv suma de 10.000.000 lei.
Ulterior, în perioada 20 februarie 2001 – 08 mai 2001, când a fost al doilea termen de judecată, precum şi la termenele ulterioare, inculpata a primit în mai multe rânduri sume de bani cuprinse între 10.000.000 şi 40.000.000 lei, în total suma de 185.000.000 lei, din care 10.000.000 lei au fost achitaţi drept onorariu pentru avocat.
După soluţionarea recursului de către Curtea Supremă de Justiţie, respectiv la 08 mai 2001, prin care i s-a redus pedeapsa inculpatului Ţ.D., de la 20 de ani la 16 ani, inculpata le-a sugerat părinţilor inculpatului că în legătură cu acesta mai există o posibilitate de a face o pedeapsă mai mică sau chiar deloc, prin promovarea unui recurs în anulare, prin care să se arate că a fost în legitimă apărare, referitor la fapta care i se impută şi pentru care a fost condamnat şi că acest lucru îl poate face ea, prin intervenţia la Procurorul General, însă pentru acest lucru a pretins pentru început suma de 60.000.000 lei.
Pentru a face rost de bani părinţii inculpatului, Ţ.G. şi Ţ.Şt., au vândut casa în care locuia fiul lor Ţ.D., cu suma de 6.000 dolari S.U.A., astfel că la data de 28 mai 2001 i-a dat inculpatei suma de 60.000.000 lei, pentru ca ulterior să mai pretindă şi să i se mai acorde de către cei doi sume de bani care totalizează 193.000.000 lei.
Pe lângă sumele primite de 185.000.000 şi 193.000.000 lei, pe care inculpata le-a primit pe considerent că le va da persoanelor arătate, a mai pretins suma de 100.000.000 lei, ce reprezintă cheltuielile sale cu deplasarea la Bucureşti, în vederea aranjării procesului lui Ţ.D., astfel că i s-a dat şi această sumă de bani, în total deci, inculpata, a primit suma de 478.000.000 lei, din care a achitat avocatului G.A. numai suma de 10.000.000 lei, cu titlu de onorariu de avocat.
După ce Ţ.D. a primit răspuns de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că nu s-a introdus recurs în anulare, acesta a comunicat acest aspect mamei sale care, şi-a dat seama că a fost minţită de către inculpată, atât în legătură cu reducerea pedepsei, cât şi cu privire la declararea recursului în anulare şi i-a cerut să-i restituie banii, fiind sesizate şi organele de urmărire penală.
Inculpata, în declaraţiile sale a arătat că a primit toate sumele de bani menţionate de la părinţii inculpatului Ţ.D., respectiv Ţ.G. şi Ţ.Şt., însă aceste sume i s-au cerut de către avocatul G.A. şi pe care i le-a dat, în urma promisiunilor acestuia că poate intervenii atât pe lângă judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie, cât şi la Procurorul General, situaţi pe care, de fiecare dată a adus-o la cunoştinţa celor doi.
Aceste susţineri ale inculpatei au fost înlăturate potrivit mijloacelor de probă de la dosar şi care atestă în mod nemijlocit că, avocatul G.Şt. în perioada menţionată nu a primit decât suma de 10.000.000 lei, ce reprezintă contractul de asistenţă juridică, iar inculpata, în perioada arătată şi-a cumpărat un apartament.
În contextul situaţiei de fapt expusă şi reţinută, referitoare la activitatea materială desfăşurată de inculpată, care a pretins şi primit în mod repetat suma de 478.000.000 lei de la Ţ.G., sub pretextul că are influenţă directă şi prin avocat asupra unor judecători de la Curtea Supremă de Justiţie şi la procurorul General şi poate determina admiterea recursului şi reducerea pedepsei pentru inculpatul Ţ.D., condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor calificat şi apoi promovarea recursului în anulare pentru a se reţine legitima apărare, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din legea nr. 78/2000 şi cu aplicaţia art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin urmare, inculpata a fost condamnată în baza textelor de lege menţionate, la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei s-au arătat că au fost avute în vedere toate criteriile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executarea prin privare de libertate este de natură să ducă la reeducarea acesteia.
Reţinând că nu au încetat cauzele şi condiţiile care au dus la arestarea inculpatei, că ele subzistă în continuare şi în plus, i s-a reţinut vinovăţia şi fiind condamnată, în conformitate cu art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest, iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), i s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul executat preventiv.
În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligată inculpata să restituie martorei denunţătoare, Ţ.G., suma de 472.000.000 lei.
Potrivit art. 362 şi art. 363 C. proc. pen., sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpată, pe motiv că este nelegală şi netemeinică, atât sub aspectul individualizării pedepsei, care este mare ca durată, cum şi modalitatea de executare, solicitând aplicarea prevăzută art. 74 şi art. 76 C. pen., precum şi greşita soluţionare a laturii civile, pe considerent că suma la care trebuia obligată era de numai 100.000.000 lei şi nu cea la care a fost obligată, deoarece de această sumă a beneficiat şi este dovedită în cauză.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a examinat apelul declarat de inculpată sub prisma criticilor arătate şi în raport de materialul probator de la dosar, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., a respins apelul, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 273 din 19 septembrie 2005.
În considerentele deciziei s-a menţionat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, că în cauză nu pot fi aplicate prevederile art. 74 şi art. 76 C. pen., faţă de poziţia nesinceră şi oscilantă a inculpatei, de valoarea prejudiciului suferit de martora denunţătoare, fiind înlăturată această critică.
Referitor la cel de-al doilea motiv, vizând schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, s-a arătat că nu sunt temeiuri faţă de gradul de pericol social mărit al faptei comise, de periculozitatea social mărită a inculpatei, de împrejurarea că nefiind incidente prevederile art. 74 şi art. 76 C. pen., nu se poate aplica suspendarea condiţionată a executării faţă de prevederile art. 81 pct. 2 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel, referitor la greşita soluţionare a laturii civile, din punct de vedere a sumei la care a fost obligată inculpata să plătească către martora denunţătoare, s-a arătat că şi această critică este nefondată, întrucât din mijloacele de probă de la dosar este stabilit neîndoielnic că inculpata a primit suma totală de 472.000.000 lei.
Prin urmare apreciind că nici una dintre criticile aduse hotărârii primei instanţe nu au suport probator şi de text, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat a fost respins.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., Decizia şi sentinţa au fost atacate cu recurs de către inculpată, care nu a depus la dosar motive vizând nelegalitatea şi netemeinica hotărârilor pronunţate, iar pentru termen de 10 ianuarie 2006, deşi legal citată, nu s-a prezentat, iar apărătorul desemnat din oficiu a invocat criticile din apel, referitoare la greşita individualizare a pedepsei, ca fiind mare faţă de datele personale ale inculpatei şi rezolvarea greşită a laturii civile prin obligarea la restituirea unei sume exagerate, deşi nu sunt la dosar probe care să ateste că a fost beneficiara acestora.
Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate şi care constituie cazuri de casare, potrivit pct. 14 şi art. 18, de la art. 3859 C. proc. pen., de Decizia şi sentinţa pronunţate în cauză, de lucrările de la dosar, se constată că recursul de faţă este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs, constând în aceea că s-a făcut o greşită individualizare a pedepsei, ca durată, privind aplicarea pedepsei de 5 ani închisoare, care este mare, se constată că este neîntemeiat.
La individualizarea şi aplicarea pedepsei s-a ţinut seama de dispoziţiile înscrise la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), potrivit cărora pedeapsa se stabileşte în raport de gradul de pericol social al faptei comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi de persoana infractorului.
Având în vedere gradul de pericol social mărit al faptei, împrejurările şi modul în care a fost comisă infracţiunea, redă o periculozitate social sporită a inculpatei, prin modul cum a conceput şi realizat infracţiunea şi obţinerea de la martora denunţătoare şi soţul acesteia o sumă foarte mare de bani de 472.000.000 lei.
Prin urmare, în cauză nu sunt temeiuri care să justifice, nici aplicarea de circumstanţe atenuate personale şi nici reducerea pedepsei, întrucât pedeapsa de 5 ani închisoare reflectă o evaluare justă a gravităţii faptei la vinovăţia inculpatei şi periculozitatea sa socială, fiind de natură să ducă la reeducarea acesteia şi să atingă cerinţele înscrise la art. 52 C. pen.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat şi în apel, contând în greşita soluţionare a laturii civile din punct de vedere a sumei la care a fost obligată să o restituie către martora denunţătoare, se constată că este de asemenea neîntemeiat.
Potrivit mijloacelor de probă de la dosar, rezultă fără echivoc că inculpata recurentă a primit întreaga sumă de bani pe care a pretins că a dat-o altor persoane, deşi, a fost în totalitate beneficiara ei şi în mod just instanţele, în conformitate cu art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 au obligat-o la restituirea sumei de 472.000.000 lei.
Aşa fiind, şi cum din ansamblul probator de la dosar rezultă că în cauză, au fost pronunţate hotărâri legale şi temeinice, că motivele de recurs invocate, nu constituie cazuri de casare în sensul pct. 14 şi 18 de la art. 3859 C. proc. pen., iar din oficiu potrivit pct. 3 de la textul de lege menţionat, nu se constată cazuri de casare care să ducă la reformarea deciziei şi sentinţei, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 şi urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata V.M., împotriva deciziei penale nr. 273 din 19 septembrie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii de 24 de ore din data de 07 iunie 2004 şi durata arestării preventive de la 08 iunie 2004 până la punerea în libertate.
Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului suma de 160 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 912/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 945/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
