ICCJ. Decizia nr. 973/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.973/2006
Dosar nr. 21009/1/2005
(nr. vechi 6126/2005)
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1019 din 14 iulie 2005, l-a condamnat pe inculpatul Ş.C., la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) după exercitarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 12 iulie 2002 la zi iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.
A constatat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,09 gr. heroină în amestec cu cofeină.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 12 iulie 2004, pe peronul central al Gării de Nord, inculpatul Ş.C., zis C., agent de pază al firmei B., i-a vândut martorului denunţător B.R., 3 bile de heroină, în schimbul sumei de 900.000 lei surprins, imediat după efectuarea tranzacţiei, de către poliţiştii din cadrul I.G.P.R. – B.C.C.O.A. Bucureşti, având asupra sa suma de 900.000 lei, formată din 9 bancnote de câte 100.000 lei, ale căror serii coincideau cu cele consemnate anterior într-un proces – verbal dresat în vederea efectuării flagrantului.
Aceste împrejurări de fapt sunt convingător dovedite prin constatările procesului-verbal de depistare încheiat la 12 iulie 2004, de poliţiştii care au supravegheat tranzacţia dintre inculpat şi martorul denunţător B.R. şi care au observat ex propriis sensibus cum acesta din urmă s-a întâlnit cu un individ în uniformă (cămaşă albastră şi pantalon de culoare închisă) şi au făcut un schimb.
După aceea, martorul a predat organelor de poliţie trei punguliţe din plastic transparent ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare maronie, închise prin răsucire şi ardere ce au fost luate şi introduse într-un plic de hârtie sigilat (cu nr. 13299).
Inculpatul Ş.C. a fost imediat imobilizat, iar la percheziţia corporală asupra acestuia, s-a găsit suma de 900.000 lei în bancnote de câte 100.000 lei, identice cu cele puse la dispoziţia poliţiei de martorul denunţător şi consemnate anterior într-un proces-verbal.
Procesul verbal de depistare în flagrant a fost întocmit în prezenţa martorului asistent I.I.M., care a constatat prezenţa banilor asupra inculpatului.
De asemenea, martorul I.I.M. a perceput în mod direct întâlnirea dintre inculpatul Ş.C. şi B.R., observând că după ce inculpatul a primit banii, cei doi şi-au dat noroc, strângându-se de mâini.
Declaraţia martorului I.I.M. este susţinută de declaraţia martorului B.R., care a arătat că s-a dus la C. şi i-a spus că are suma de 900.000 lei şi vrea „bile", inculpatul i-a spus că are bile şi i-a dat banii, iar după ce a luat, a întins mâna dreaptă şi a dat noroc cu el, lăsându-i în palmă cele trei punguliţe (predate apoi poliţiei), care conţineau heroină, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 2882885 din 12 iulie 2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul Ş.C. şi care a solicitat desfiinţarea sentinţei de fond şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În subsidiar a solicitat o reapreciere a circumstanţelor atenuante de care poate beneficia inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 710/ A din 23 septembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul.
Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul a atacat cu recurs.
Prin recursul scris şi apărător, a criticat Decizia şi sentinţa ca nelegale şi netemeinice cerând casarea lor şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c). A susţinut că tot procesul este o înscenare iar probatoriul administrat este neconcludent. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este întemeiat.
Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Din dispoziţiile art. 200 C. proc. pen., rezultă că probele descoperite şi strânse în cursul urmăririi penale nu pot servi drept temei de condamnare ci numai pentru trimiterea în judecată.
Potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. pen., instanţa îşi formează convingerea pe baza probelor administrate.
Probele strânse în cursul urmăririi penale, trebuie verificate de către instanţă, în cursul judecăţii, care se desfăşoară în condiţiile art. 289 şi 290 C. proc. pen., adică prin administrarea lor în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi în contradictoriu.
Instanţa trebuie să ajungă motivat la o soluţie temeinică şi legală numai în urma verificării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi prin exercitarea rolului activ, art. 287 C. proc. pen., prin administrarea oricăror altor probe care apar necesare.
În cauză, deşi inculpatul a negat de la bun început săvârşirea infracţiunii şi a susţinut propria sa variantă, în sensul că a fost contactat de o femeie care l-a rugat să primească nişte bani de la un prieten de al ei, iar după arestarea sa a susţinut că procesul este o înscenare din partea poliţiei şi denunţătorilor, prima instanţă contrar obligaţiilor ce-i reveneau din textele de lege anterior menţionate nu i-a audiat pe fraţii B.R. şi C., denunţători şi I.I.M. martor, asistent la constatarea infracţiunii flagrante.
Citarea şi audierea fraţilor B.R. şi C., era necesară pentru că aşa cum rezultă din declaraţiile lor date în cursul urmăririi penale, ei au fost cei care, nu numai că l-au denunţat pe Ş.C. dar au oferit şi suma necesară organizării flagrantului, iar declaraţiilor lor au reprezentat pentru procuror probe pe baza cărora s-a întocmit actul de sesizare a instanţei.
Audierea martorilor denunţători şi eventual confruntarea cu inculpatul este necesară pentru a se stabili cronologic, activităţile desfăşurate de cei doi, momentele din ziua de 12 iulie 2004, când se fac denunţurile, când se pregătesc banii şi se realizează deplasarea la Gara de Nord;
Este necesară audierea direct nemijlocit a martorului I.I.M., martor asistent, care să fie chestionat cu privire la aceleaşi aspecte, timpul, orele când a început operaţiunea şi când s-a terminat, eventualele contacte ale denunţătorilor cu alte persoane, fie direct fie prin legături telefonice şi dacă acţiunea a fost filmată.
Audierea martorului I.I.M. este cu atât mai necesară cu cât din actele întocmite de agenţii procedurali rezultă că refuzul martorului de a se prezenta în instanţă pentru a fi audiat se datorează unor ameninţări.
Aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 13 iunie 2005 martorul citat de prima instanţă s-a prezentat în două rânduri pentru a fi audiat însă datorită faptului că nu i s-a asigurat protecţie şi a fost ameninţat în permanenţă cu bătaia el, soţia şi copilul, a plecat din instanţă. Din acelaşi proces verbal mai rezultă că în situaţia în care va fi obligat să depună mărturie, martorul îşi va schimba declaraţiile date iniţial.
În urma audierii denunţătorilor şi martorului asistent, instanţa va trebui să administreze din oficiu orice alt probe care vor apărea necesare pentru a stabili dacă inculpatul a săvârşit infracţiunea ori fapta este rezultatul înscenării de către denunţători din dorinţa de a profita de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Pentru asigurarea unei bune administrare a probelor şi pentru a preveni posibilitatea zădărnicirii aflării adevărului, Înalta Curte urmează să menţină măsura arestării preventive a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Ş.C. împotriva deciziei penale nr. 710/ A din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 1019 din 14 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Menţine starea de arest a inculpatului Ş.C.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2006. Penal. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 975/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
