ICCJ. Decizia nr. 1049/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1049/2007
Dosar nr. 2218/57/2006
Şedinţa publică din 26 februarie 2007
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108/ F din 26 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov împotriva rezoluţiei nr. 205/P/2006 din 29 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
A fost obligată petiţionara la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluţia dată că, faptelor pentru care judecătorul L.E. de la Tribunalul Alba a fost cercetată sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), le lipsesc atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă a infracţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara SC U.S.A. SA Braşov care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia petiţionara SC U.S.A. SA Braşov a solicitat efectuarea de cercetări faţă de judecătorul L.E. de la Tribunalul Alba sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În motivarea plângerii petiţionara a susţinut că, magistratul menţionat mai sus şi-a îndeplinit, în mod abuziv, atribuţiile de serviciu, denaturând, cu ştiinţă, situaţia de fapt rezultată din probele administrate într-un număr de 15 dosare civile instrumentate în cursul anului 2002 şi în care petiţionara a avut calitatea de pârâtă, pronunţând hotărâri apreciate de aceasta ca fiind nelegale şi netemeinice.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul menţionat anterior.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionara a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 687/II/2006 din 24 iulie 2006.
Nemulţumită de soluţia procurorului general, petiţionara SC U.S.A. SA Braşov s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunile reclamate, respectiv Curţii de Apel Alba Iulia care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că, în cursul lunii martie 2002, judecătorul L.E. de la Tribunalul Alba a pronunţat hotărâri într-un număr de 25 dosare civile, având ca obiect litigii de muncă, prin care s-au stabilit obligaţii de plată în sarcina petiţionarei, reprezentând drepturi băneşti derivate din contractul colectiv de muncă şi cheltuieli de judecată.
Împotriva judecătorului L.E. care a soluţionat aceste cauze, petiţionara SC U.S.A. SA Braşov a formulat plângere penală, apreciind că magistratul şi-a exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistratul menţionat mai sus, este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârile au fost pronunţate, prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarei.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţiile adoptate în cauzele ce s-au aflat pe rolul Tribunalului Alba, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea sa. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea magistratului reclamat, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.C. U.S.A. SA Braşov împotriva sentinţei penale nr. 108 din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 91/2007. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1057/2007. Penal. înlocuirea măsurii... → |
---|