ICCJ. Decizia nr. 1233/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1233/2007
Dosar nr. 3959/44/2006
Şedinţa publică din 6 martie 2007
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 67/ F din 26 septembrie 2006, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.S. împotriva rezoluţiei de respingere nr. 523/ll/2/2006 din 17 iulie 2006, a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petentul a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliţie C.L. şi a agentului principal de poliţie A.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă prev.de art. 266 alin. (2) C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prevăzute de art. 288 C. pen.., fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen.. şi sustragerea sau distrugerea unor înscrisuri prevăzută de art. 242 C. pen..
Petentul a susţinut, în esenţă, că în cursul anului 2000, subcomisarul de poliţie C.L. ar fi distrus prima filă a unei declaraţii pe care petentul a dat-o pe formular tipizat în dosar nr. 655/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, filă pe care a rescris-o, antedatat-o şi a modificat una din învinuiri, determinându-l apoi prin ameninţare să semneze declaraţia falsificată şi pe care intimatul a folosit-o ulterior pentru a produce consecinţe juridice.
De asemenea, petentul a arătat că în acelaşi dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, agentul principal de poliţie A.A. a întocmit nereal procesul verbal de cercetare la faţa locului din 16 noiembrie 2000, pe care l-a ataşat dosarului, consemnând că petentul a culcat la pământ 4 stâlpi, deşi în planşa fotografică se văd doar doi stâlpi înclinaţi.
După efectuarea cercetărilor, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi lucrători de poliţie, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 207/P/2005 din data de 24 februarie 2006.
Această rezoluţie a fost atacată de petent, care a susţinut că rezoluţia nu este motivată, dat fiind că procurorul care a instrumentat plângerea penală nu a ţinut cont de probele existente la dosar, şi nu l-a citat pe petent în calitate de parte vătămată.
Verificând actele premergătoare efectuate în dosar, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a reţinut că la 16 noiembrie 2000, numitul G.C. a sesizat organelor de poliţie împrejurarea că vecinul său, N.S. i-a distrus 4 stâlpi de susţinere ai gardului ce urma să-l construiască între cele două proprietăţi şi l-a lovit peste mâna stângă, producându-i leziuni.
La faţa locului s-au prezentat agentul principal de poliţie A.A. şi agentul P.Şt., care au întocmit procesul verbal de cercetare la faţa locului în prezenţa unui martor asistent şi a persoanei care a făcut sesizarea, proces verbal prin care agentul principal de poliţie A.A. a dispus începerea urmăririi penale faţă de numitul N.S. pentru infracţiunile de lovire, prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen.. şi distrugere, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 217 C. pen..
La aceeaşi dată, subcomisarul de poliţie C.L. i-a adus la cunoştinţă petentului că este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi violare de domiciliu, iar după audiere, petentului i s-au precizat din nou infracţiunile pentru care este cercetat. Declaraţia din data de 16 noiembrie 2000 a petentului este semnată de lucrătorul de poliţie şi de petent.
După terminarea cercetărilor, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud, care, prin ordonanţa nr. 655/P/2000 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului pentru infracţiunea de distrugere şi încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea de lovire, dosarul fiind înaintat instanţei de judecată competente pentru efectuarea cercetărilor pentru această ultimă infracţiune.
Prin rezoluţia nr. 207/P/2005 din 24 februarie 2006 s-a reţinut că petentul nu a făcut dovada că subcomisarul de poliţie C.L. ar fi distrus prima filă de declaraţiei date de petent, că i-a modificat conţinutul şi că l-ar fi ameninţat pe petent să semneze declaraţia falsă.
De altfel, chiar dacă petentul ar fi dat această declaraţie la data de 4 decembrie 2000, aşa cum susţine, aceasta ar fi avut aceeaşi relevanţă juridică, dat fiind că se situează în timp după începerea urmăririi penale.
Faptul că petentul arată că modalitatea în care i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea nu este legală, îl îndreptăţea pe acesta să formuleze plângere în temeiul art. 275 C. proc. pen., cu consecinţa anulării actului întocmit cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, situaţie care nu atrage însă răspunderea penală a lucrătorului de poliţie culpabil de încălcarea normelor de procedură penală, actele sale fiind supuse controlului în condiţiile textului de lege mai sus invocat.
Dat fiind că agentul principal de poliţie A.A. a întocmit procesul verbal de cercetare la faţa locului în prezenţa unui martor asistent, consemnând împrejurări care se coroborează cu celelalte probe din dosar, exclude o eventuală îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către intimat.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul, care însă nu s-a prezentat pentru a o susţine.
În motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă reţine că, chiar dacă la 16 noiembrie 2000, subcomisarul de poliţie C.L. i-a adus la cunoştinţă petentului că este cercetat pentru infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen., ulterior petentul a fost cercetat pentru comiterea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.. şi pentru care Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Adjud, petentul fiind ulterior obligat la plata unei amenzi penale, ce a fost dispusă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire de către Judecătoria Făgăraş, soluţie care nu reprezintă consecinţa unor falsuri efectuate de lucrătorii de poliţie, ci a vinovăţiei petentului.
Nu există la dosar nici o probă din care să rezulte că intimatul subcomisar de poliţie ar fi distrus declaraţia iniţială a petentului, că ulterior ar fi întocmit o alta, modificându-i conţinutul şi obligându-l prin ameninţare pe petent să o semneze.
Instanţa reţine că în nici un caz nu are relevanţă faptul că petentul ar fi dat declaraţie la 16. noiembrie 2000 sau la 4 decembrie 2000, pentru că aceasta nu a servit la condamnarea petentului pentru infracţiunea de lovire prevăzută de dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen.
Cu privire la agentul principal A.A., actele premergătoare efectuate de acesta au fost supuse controlului procurorului care a supravegheat urmărirea penală, care nu a constatat nici o încălcare a normelor de procedură şi, mai mult, dacă ar fi constatat aceste neregularităţi, petentul nu ar fi trebuit să aibă o atitudine pasivă, ci să formuleze plângere în baza dispoziţiilor art. 275 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în scris că nu i s-a comunicat sentinţa motivată şi nici citaţia pe parcursul desfăşurării procesului în primă instanţă, astfel că nu a avut cunoştinţă de termenele acordate în cauză.
În faţa instanţei de recurs, petentul nu s-a prezentat pentru a-şi susţine motivele invocate, înaintând doar, prin fax, memorii şi diferite acte medicale.
Examinând hotărârea în raport de criticile invocate de recurent, ca şi sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Sub aspect procedural, este de constatat că procedura de citare în legătură cu petentul s-a realizat prin afişare, iar la dosar există dovada comunicării hotărârii pronunţate în primă instanţă.
De altfel, şi în faţa instanţei de recurs, procedura de citare s-a realizat în acelaşi mod, dar memoriile adresate instanţei de recurs la două dintre termenele acordate atestă că petentul a avut cunoştinţă de judecarea recursului, însă a lipsit de fiecare dată.
Sub aspectul legalităţii şi temeinicie atacate, Înalta Curte constată că în mod justificat, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a confirmat rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi, din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză rezultând fără echivoc că subcomisarul C.L. şi agentul principal de poliţie A.A. din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vrancea nu au săvârşit nici o faptă penală cu prilejul efectuării cercetărilor în dosarul nr. 655/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud privindu-l pe petent.
Condamnarea petiţionarului este consecinţa săvârşirii infracţiunii prev.de art. 180 alin. (2) C. pen., şi nu a vreunei activităţi nelegale îndeplinite de intimaţi.
Nu există nici o probă că subcomisarul de poliţie C.L. ar fi sustras şi distrus vreo filă a declaraţiei date de petent în dosarul nr. 655/P/2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud şi nici în legătură cu vreo ameninţare exercitată asupra petentului sau promisiuni făcute acestuia pentru a-l determina să semneze o declaraţie falsificată.
De asemenea, actele premergătoare relevă că agentul de poliţie A.A. a întocmit procesul verbal de cercetare la faţa locului din data de 16. noiembrie 2000 în prezenţa unui alt lucrător de poliţie, a persoanei care sesizase faptele şi a unui martor asistent, care au semnat procesul verbal fără obiectiuni. Procesul verbal întocmit nu conţine date nereale.
În consecinţă, constatând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul petentului ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.S. împotriva sentinţei penale nr. 67 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 458/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1338/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
