ICCJ. Decizia nr. 1542/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1542/2007
Dosar nr. 2819/44/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Începând cu anul 1999 când instanţa a fost pentru prima dată sesizată cu fapta inculpatului C.C., cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale care vor fi reţinute în esenţă după cum urmează:
I. Iniţial, inculpatul C.C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 493/P/1999 pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 12 din 14 ianuarie 2000 a Tribunalului Galaţi s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1)C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
S-a respins, ca nefondată, acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Judeţean Galaţi.
S-a luat act de renunţarea la pretenţiile civile formulate de partea vătămată S.V.
Prin Decizia penală nr. 237/15.05.2000 a Curţii de Apel Galaţi, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
S-a desfiinţat sentinţa penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 C. pen.
S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 17 iulie 1999 la 17 ianuarie 2000.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.433.458 lei către Spitalul Judeţean Galaţi.
S-a luat act de renunţarea părţii vătămate S.V. la pretenţiile civile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.C.
Prin Decizia penală 049 din 21 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul inculpatului, s-a casat Decizia penală 237/2000 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a menţinut sentinţa penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galaţi.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs în anulare.
Prin Decizia penală nr. 75 din 05 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
S-a casat Decizia penală nr. 5049/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Decizia penală nr. 237/2000 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galaţi şi s-a restituit dosarul procurorului pentru completarea urmăririi penale.
II. Ulterior, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi nr. 493/P/1999 din 12 august 2003 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 452 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Galaţi s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin.
(1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A fost admisă în parte acţiunea civilă a C.A.S. Galaţi şi a fost obligat inculpatul către aceasta la plata sumei de 1.753.278 lei.
A fost obligat inculpatul şi la plata sumei de 30.000.000 lei daune morale către partea vătămată S.V.
Prin Decizia penală nr. 199 din 9 mai 2005 a Curţii de Apel Galaţi au fost admise apelurile declarate de parchet şi inculpat.
S-a desfiinţat sentinţa penală 452 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
III. în rejudecare a fost pronunţată sentinţa penală nr. 51 din 10 februarie 2006 a Tribunalului Galaţi prin care a fost condamnat inculpatul C.C., la o pedeapsă de un an şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 17 iulie 1999 până la 17 ianuarie 2000.
S-au aplicat disp. art. 71 şi 64 C. pen.
S-au respins, ca inadmisibile, pretenţiile civile formulate de partea civilă S.V.
Conform art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.922.130 lei ROL cu titlu de cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C.A.S. Galaţi.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 12.000.000 lei ROL către partea vătămată S.V. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ziua de 16 iulie 1999 inculpatul C.C. a acceptat solicitarea părţii vătămate S.V. de a efectua o cursă cu autoturismul cu care efectua activităţi de transport pentru persoane fizice din Galaţi până în comuna Băleni, pentru a transporta animalele pe care urma să le achiziţioneze partea vătămată.
Întrucât nu a găsit animale de vânzare în comuna Băleni, partea vătămată i-a cerut inculpatului să oprească în comuna Vânători, unde a încercat să coboare din maşină.
Crezând că partea vătămată nu-i va plăti suma de 400.000 lei pe care o stabiliseră drept contravaloare a cursei, inculpatul a tras de sacoşa părţii vătămate, în care se aflau suma de 14.000.000 lei şi un telefon mobil, aceasta rupându-se, o parte din bani împrăştiindu-se pe stradă.
Inculpatul a plecat spre Galaţi având asupra sa, sacoşa părţii vătămate. La domiciliul său, a relatat soţiei sale, martora C.M., cele întâmplate, dându-i acesteia telefonul şi banii ce rămăseseră în sacoşă, respectiv suma de 2.025.000 lei.
În seara respectivă partea vătămată S.V. însoţit de poliţiştii S.V. şi C.G. s-a deplasat la domiciliul inculpatului, însă acesta nu Ie-a permis accesul, deşi cei doi poliţişti şi-au declinat calitatea, fiind îmbrăcaţi în uniformă.
În dimineaţa zilei de 17 iulie 1999, în jurul orei 0600, la faţa locului s-au deplasat martorii C.G. şi H.M., poliţişti la Postul de Poliţie Vânători, însoţiţi fiind de partea vătămată S.V. şi fratele acestuia, S.L.
S-a mai reţinut că la aceeaşi dată inculpatul a ieşit din apartamentul situat la parter, prin curtea din spatele blocului ce era îngrădită şi folosită doar de el, intenţionând să meargă la poliţie.
Inculpatul a fost observat de partea vătămată care se afla într-o maşină pe o stradă din apropiere şi care a pornit în urmărirea lui, având asupra sa o bâtă de baseball.
Partea vătămată l-a ajuns pe inculpat în timp ce acesta încerca să deschidă poarta sa, pentru a intra în curtea de lângă apartamentul său, punând mâna pe umărul acestuia pentru a-l opri, moment în care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un cuţit în zona abdominală. Apoi, inculpatul a intrat în curtea interioară închizând poarta şi a refuzat să iasă din apartament până când la faţa locului a venit avocatul său ales.
Partea vătămată a fost transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijirile medicale necesare.
Din raportul de constatare medico-legală aflat la dosarul de urmărire penală rezultă că partea vătămată a suferit o plagă înţepat-tăiată penetrantă abdominală care a necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi care i-a pus în primejdie viata.
Din raportul de expertiză medico-legală aflat la fila 66 (dosar nr. 2273/2003) a rezultat că în luna ianuarie 2004 partea vătămată S.V. a prezentat o eventraţie post-operatorie mediană supra-ombilicală operată, recidivată, şi că între aceasta şi plaga înţepat-tăiată penetrantă abdominală produsă în cadrul vătămării din 17 iulie 1999 există legătură de cauzalitate.
După ce a făcut o amplă analiză a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, instanţa de fond a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., fapta fiind comisă în loc public.
S-a reţinut tentativa la infracţiunea de omor calificat şi nu infracţiunea de „vătămare corporală gravă" apreciindu-se că inculpatul, faţă de instrumentul menţionat folosit, intensitatea loviturii şi zona vitală vizată a acţionat cu intenţie indirectă, neurmărind suprimarea vieţii victimei, dar acceptând posibilitatea producerii acestui rezultat, care nu s-a produs datorită îngrijirilor medicale acordate prompt părţii vătămate.
Totodată, s-a reţinut că inculpatul a comis fapta în stare de provocare, sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de faptul că era urmărit de partea vătămată ce avea asupra ei o bâtă.
Nu s-a putut reţine că inculpatul s-a aflat în stare de legitimă apărare întrucât partea vătămată nu l-a atacat pe inculpat cu bâta (chiar acesta spune că partea vătămată nu l-a lovit), iar instanţa a stabilit că agresiunea inculpatului nu s-a comis pentru a respinge pătrunderea părţii vătămate în curtea sa, acest eveniment derulându-se în afara curţii împrejmuite.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, inculpatul C.C. şi partea civilă C.A.S. Galaţi.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, întrucât s-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., potrivit cărora în cazul infracţiunilor de omor, când se constată existenţa unor circumstanţe atenuante, pedeapsa se coboară sub limita minimă specială. în acest caz nu se putea aplica inculpatului o pedeapsă mai mică de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpatul C.C. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate susţinând că încadrarea juridică nu este corectă, întrucât s-a reţinut agravanta prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., pentru prima oară în al doilea rechizitoriu, iar aceasta contravine deciziei de restituire pronunţată de completul de 9 judecători; tot cu privire la încadrarea juridică a faptei a mai susţinut că încadrarea corectă ar fi cea prevăzută de art. 182 alin. (1) teza finală C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În principal, inculpatul a solicitat achitarea în oricare din încadrările juridice arătate, fie pentru legitimă apărare depăşită, fie pentru legitimă a apărare a proprietăţii.
În subsidiar a solicitat, faţă de infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., reţinerea de circumstanţe atenuante şi aplicarea unei pedepse în limita arestării preventive executate, respectiv de 185 zile.
Partea civilă C.A.S. Galaţi a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul obligării inculpatului doar la plata sumei de 292,21 lei RON, deşi cheltuielile efective privind internarea părţii vătămate, dovedite cu decontul depus la dosarul cauzei, sunt în sumă de 761,66 lei RON.
Prin Decizia nr. 272/ A din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.C. şi în consecinţă:
A fost desfiinţată în totalitate sentinţa penală 51 din 10 februarie 2006 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare :
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., în referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (21) şi (3) C. pen., a achitat pe inculpatul C.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei conf. art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în ref.erire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A constatat că inculpatul C.C. a fost arestat preventiv în prezenta cauză de la 17 iulie 1999 până la 14 ianuarie 2000.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.A.S. Galaţi şi în consecinţă:
În baza dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., art. 346 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998 C.civ., a obligat inculpatul C.C. la plata sumei de 1.753.278 lei cu titlu de despăgubiri civile, respectiv cheltuieli de spitalizare ocazionate cu internarea părţii vătămate S.V.
A respins, ca inadmisibile, pretenţiile civile formulate de partea vătămată S.V. şi, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi partea civilă C.A.S. Galaţi.
În baza dispoziţiilor, art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat partea civilă C.A.S. Galaţi la plata sumei de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului s-a motivat că încadrarea juridică corectă este aceea prevăzută de art. art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., întrucât inculpatul a fost trimis în judecată iniţial pentru această încadrare juridică şi cu privire la care s-au pronunţat cele trei instanţe în primul ciclu procesual (sentinţa penală nr. 12/2000 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin Decizia penală 5049/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, ca urmare a admiterii recursului inculpatului).
S-a mai arătat că în motivele recursului în anulare nu a fost criticată şi încadrarea juridică a faptei, ci doar greşita achitare a inculpatului.
Astfel, prin Decizia penală nr. 75 din 5 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul în anulare, s-au casat cele trei hotărâri şi s-a trimis cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale.
În motivarea deciziei Completului de 9 judecători au fost arătate limitativ situaţiile ce vor fi avute în vedere cu ocazia completării urmăririi penale, respectiv: identificarea criminalistică a instrumentului vulnerant şi cercetarea evidenţei plângerilor înregistrate la Postul de Poliţie Vânători cu referire la data 16 iulie 1997 şi partea vătămată S.V., pentru a se conchide asupra caracterului de mijloc de probă a rapoartelor celor doi poliţişti.
În această decizie nu s-a adus în discuţie o eventuală schimbare a încadrării juridice a faptei.
Faţă de cele arătate mai sus [(văzând şi prevederile art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., ce erau în vigoare la data pronunţării recursului în anulare şi a întocmirii rechizitoriului)] instanţa de apel a considerat că inculpatului i-a fost îngreunată situaţia cu privire la încadrarea juridică dată faptei în cel de-al doilea rechizitoriu (care a depăşit limitele casării), şi implicit în hotărârea apelată, atâta timp cât în sarcina sa se reţinuse doar infracţiunea de tentativă la omor simplu, iar procurorul general de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a criticat şi încadrarea juridică a faptei cu ocazia formulării recursului în anulare.
În concluzie, s-a apreciat că în sarcina inculpatului trebuia reţinută infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la starea de fapt, instanţa de apel, după ce a făcut o amplă şi judicioasă analiză a declaraţiilor inculpatului, martorilor C.M., C.M., C.P.M., C.M.D., H.M. şi C.G. şi părţii vătămate, a ajuns la concluzia că în cauză sunt incidente dispoziţiile ari. 44 alin. (1), (21) şi (3) C. pen.
Având în vedere natura şi intensitatea atacului, obiectul cu care s-a atacat (partea vătămată urmărindu-l pe inculpat cu o bâtă şi intrând peste el în curte), numărul persoanelor care o însoţeau pe partea vătămată, activitatea acestora de „pichetare" din noaptea anterioară, timpul pe care inculpatul îl avea la dispoziţie pentru a riposta, posibilităţile de înlăturare a atacului, s-a constatat că acesta avea toate motivele să fie stăpânit de o tulburare şi temere justificată.
S-a mai reţinut că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile legitimei apărări referitoare la atac, respectiv: atacul a fost actual; a emanat de la o persoană fizică; a reprezentat o acţiune a părţii vătămate, în sensul că aceasta l-a urmărit pe inculpat, a pătruns după el în curte şi a încercat să-l lovească cu o bâtă; obiectul atacului, respectiv bâta, era aptă să pericliteze integritatea corporală a inculpatului; atacul a fost injust, în sensul că partea vătămată nu avea dreptul să-şi facă singură dreptate ca urmare a incidentului pe care l-a avut cu inculpatul în ziua anterioară.
S-a reţinut că sunt îndeplinite şi condiţiile apărării, în sensul depăşirii limitelor legitimei apărări, inculpatul folosind un cuţit, aflat întâmplător pe butoiul din curte, pentru a se apăra, în momentul în care trecea printr-o stare de temere şi tensiune, tocmai provocată de activitatea părţii vătămate.
Având în vedere împrejurarea că faţă de inculpat sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (1), (21) şi (3) C. pen., au fost înlăturate din încadrarea juridică a faptei dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., cu motivarea că cele două dispoziţii se exclud reciproc, neputând subzista împreună, faţă de aceeaşi activitate infracţională.
Reţinându-se dispoziţiile art. 44 C. pen., s-a apreciat că fapta nu mai constituie infracţiune, astfel că instanţa de apel a pronunţat achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1), (21), (3) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constat că aceasta a fost greşit soluţionată de instanţa de fond sub aspectul obligării inculpatului la plata sumei de 2.922.130 lei ROL către partea civilă C.A.S. Galaţi.
S-a reţinut că iniţial, prin sentinţa penală nr. 452 din 20 septembrie 2004 a Tribunalului Galaţi inculpatul a fost obligat doar la plata sumei de 1.753.278 lei despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. Galaţi.
Împotriva acestei hotărâri partea civilă nu a declarat apel, sentinţa fiind apelată doar de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, însă numai sub aspectul laturii penale, şi de inculpat.
Prin Decizia penală 199/2005 au fost admise ambele apeluri şi s-a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Faţă de cele de mai sus, Curtea a considerat că prin obligarea inculpatului la plata sumei de 2.922.130 lei ROL, către partea civilă C.A.S. Galaţi, s-a îngreunat situaţia acestuia după admiterea propriei căi de atac.
În acest sens, s-a apreciat că inculpatul ar putea fi obligat către partea civilă C.A.S. Galaţi doar la plata sumei de 1.753.278 lei.
Pentru aceste considerente apelul declarat de partea civilă C.A.S. Galaţi a fost respins ca nefondat.
Pentru considerentele faţă de care apelul inculpatului a fost admis, cu consecinţa achitării acestuia, apelul declarat de Parchet, prin care s-a solicitat aplicarea unei pedepse în limite legale pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei Curţii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul C.C.
Parchetul a invocat temeiurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen., a solicitat casarea deciziei Curţii şi în rejudecare să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
În motivele de recurs s-a susţinut că singurul martor care a văzut momentul în care partea vătămată a fost lovită de inculpat este martorul H.M., a cărui declaraţie se coroborează cu rapoartele lucrătorilor de poliţie şi schiţele locului faptei, din toate reieşind că agresiunea a avut loc în afara spaţiului împrejmuit.
S-a mai arătat că, în aceste condiţii, concluzia instanţei de apel precum că inculpatul s-a aflat în legitimă apărare întrucât a acţionat în interiorul spaţiului îngrădit pentru a respinge pătrunderea fără drept a părţii vătămate nu este justificată, după cum nu este justificată nici concluzia aceleiaşi instanţe că inculpatul a trecut printr-o stare de tulburare şi temere ce a condus la depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Inculpatul C.C., în motivele scrise de recurs depuse la dosar şi susţinute oral de apărătorul său a criticat Decizia instanţei de apel, arătând că este nelegală întrucât a omis aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., obligatorie în speţă în raport cu temeiul achitării art. 44 alin. (21) C. pen.; aplicarea art. 44 alin. (3) C. pen., care este incompatibil cu dispoziţiile alin. (21) din acelaşi articol; deducerea greşită a arestării preventive de la 17 iulie 1999 până la 14 ianuarie 2000, în loc de 17 ianuarie 2000 şi omisiunea înlăturării din sentinţa desfiinţată a dispoziţiei privind obligarea inculpatului la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, părţii civile S.V. ale cărei pretenţii în despăgubire au fost respinse în întregime ca inadmisibile.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate care vor fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile declarate de parchet şi inculpat sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Cu privire la starea de fapt reţinută în cauză, se constată că instanţa de apel făcând o amplă analiză a declaraţiilor inculpatului, a părţii vătămate şi a martorilor arătaţi mai sus, conform cu art. 62 şi art. 63 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit o corectă stare de fapt în sensul că conflictul dintre părţi a fost declanşat de partea vătămată care încă din comuna Vânători a refuzat să plătească transportul şi a încercat să-l agreseze pe inculpat aşa cum rezultă din declaraţia acestuia şi confirmată de martorii P.G. şi T.S. audiaţi în primul ciclu procesual.
A fost dovedită şi împrejurarea că în seara de 16 iulie 1999, partea vătămată împreună cu rudele sale şi cu cei doi lucrători de poliţie din comuna Vânători s-au deplasat la domiciliul inculpatului, înarmaţi cu bâte şi cu alte obiecte contondente, au înconjurat locuinţa, au bătut la uşă şi l-au ameninţat pe inculpat, rămânând în zonă până în jurul orelor 2400, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor C.M., C.P. şi C.Matei.
A doua zi dimineaţă, inculpatul a părăsit locuinţa cu intenţia de a se deplasa la postul de poliţie dar a observat că într-un autoturism Dacia Break parcat pe strada sa, se aflau partea vătămată şi fratele acestuia.
În aceste împrejurări a fugit spre domiciliul său, fiind urmărit de partea vătămată şi fratele acesteia şi de cei doi lucrători de poliţie care îi însoţeau.
Inculpatul a reuşit să intre în curte, pe poarta de acces, însă în spaţiul împrejmuit a intrat şi partea vătămată, având asupra sa o bâtă cu care a încercat să-l lovească pe inculpat. în aceste împrejurări inculpatul, în momentul în care partea vătămată a încercat să-l lovească cu bâta, s-a ferit, a luat cuţitul de pe un butoi de smoală care se afla în curte, cu care I-a lovit pe partea vătămată în zona abdominală.
Susţinerea inculpatului şi a martorilor că acesta a fost urmărit de partea vătămată înarmat cu o bâtă se coroborează cu constatările consemnate în procesul-verbal de cercetare locală, din care a rezultat că poarta de acces în curte prezenta urme de lovituri cu corpuri contondente.
Se mai reţine că prezenţa celor doi lucrători de la Postul de Poliţie Vânători, martorii H.M. şi C.G. (însoţiţi de partea vătămată şi rudele sale) a fost nejustificată şi nelegală.
Cei doi s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală a martorului C.G., fără a avea un ordin expres, fără a se întocmi un ordin de deplasare şi, în principal, fără a fi legal sesizaţi cu fapta petrecută în data de 16 iulie 1999, întrucât a existat doar o consemnare orală a plângerii, aceasta fiind înregistrată legal la Secţia 4 Poliţie Galaţi.
Potrivit art. 44 alin. (1) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Analizând activitatea inculpatului şi împrejurările în care acesta a comis fapta se constată că inculpatul C.C. s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 44 alin. (3) C. pen.
Astfel, începând din seara de 16 octombrie 1999 şi până a doua zi dimineaţă, inculpatul a trăit sub impactul unei puternice tulburări şi emoţii, determinate de faptul că partea vătămată însoţită de rude şi de cei doi poliţişti, despre care s-a dovedit că nu au fost sesizaţi legal şi astfel prezenţa lor în acel loc nu se justifica, a pichetat locuinţa inculpatului făcând zgomot, bătând în uşă, ameninţând, până în jurul orelor 24. Această stare de tulburare a inculpatului a fost amplificată de faptul că în momentul când acesta a părăsit locuinţa şi a încercat să meargă la poliţie, s-a văzut urmărit de partea vătămată care avea în mână o bâtă şi care l-a prins de umăr cu intenţia de a-l lovi.
În aceste condiţii pentru a înlătura atacul direct, injust şi imediat al părţii vătămate care iar fi pus în pericol viaţa, inculpatul s-a apărat lovind victima din instinct de apărare şi la întâmplare folosind un cuţit aflat, de asemenea întâmplător, pe un butoi cu smoală situat în locul în care inculpatul a fost acostat şi prins de umăr de partea vătămată.
Faţă de aceste considerente Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală atât sub aspectul reţinerii încadrării juridice cât şi sub aspectul achitării inculpatului ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 44 alin. (3) C. pen.
Nelegală este reţinerea dispoziţiilor art. 44 alin. (21) C. proc. pen., pe de o parte întrucât împrejmuirea din jurul blocului inculpatului, chiar dacă a fost făcută de acesta iar spaţiul era folosit numai de el, nu se încadrează în noţiunea de locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit, în sensul textului arătat, această împrejurare nefiind cunoscută de partea vătămată şi pe de altă parte pentru că riposta inculpatului s-a produs pentru a-şi apăra propria persoană şi nu pentru a respinge pătrunderea fără drept a părţii vătămate în acest loc împrejmuit.
Valoarea socială ocrotită prin introducerea alin. (21) C. pen., o constituie în principal dreptul de folosinţă nestingherită a proprietăţii şi nu dreptul la viaţă şi integritate corporală ocrotit de art. 44 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., astfel că în mod greşit s-a reţinut ca temei al achitării şi art. 44 alin. (21) C. pen.
Sub acest aspect ambele recursuri apar ca fiind fondate.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia recurată este nelegală numai sub aspectul temeiului achitării, astfel că în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului şi inculpatului C.C., va casa in parte Decizia Curţii de Apel Galaţi şi rejudecând cauza modifică temeiul achitării inculpatului C.C. în sensul că înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (21) C. pen.
Se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv de la 17 iulie 1999 1a 17 ianuarie 2000.
Cu privire la susţinerea inculpatului că nu s-a înlăturat din sentinţa desfiinţată în apel obligarea inculpatului la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, părţii civile S.V. ale cărei pretenţii în despăgubire au fost respinse în întregime ca inadmisibile, se reţine că este nefondată întrucât sentinţa fiind desfiinţaă în întregime în latura civilă, a fost desfiinţată şi sub acest aspect.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul C.C. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 272/ A din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pe care o casează în parte şi rejudecând:
Modifică temeiul achitării inculpatului C.C. în sensul că înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (21) C. pen.
Constata că inculpatul a fost arestat preventiv de la 17 iulie 1999 la 17 ianuarie 2000.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1338/2007. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1904/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
