ICCJ. Decizia nr. 2027/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2027/2007
Dosar nr. 15084/1/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2007
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 7 din 02 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei comisă de inculpatul H.A. şi În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74, lit. a) şi c), art. 76, lit. c) C. pen., acesta a fost condamnarea, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate timpul reţinerii de 24 de ore din data de 21 ianuarie 2005.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2), lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74, lit. a) şi c), art. 76, lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatului Ţ.D.A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate timpul reţinerii inculpatului de 24 de ore din data de 21 ianuarie 2005.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă V.R. şi, în consecinţă, au fost obligaţi în solidar inculpaţii H.A. şi Ţ.D.A. la plata sumei de 4.000 RON către partea civilă, cu titlul de daune morale. Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă V.R.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C.A.S.J. Braşov şi în consecinţă au fost obligaţi în solidar inculpaţii H.A. şi Ţ.D.A. la plata sumei de 631,96 RON către partea civilă C.A.S.J. Braşov, cu titlul de daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, inculpaţii H.A. şi Ţ.D.A. sunt prieteni, iar la data de 21 ianuarie 2005, s-au întâlnit şi s-au deplasat în zona Liceului Honterus, în jurul orelor 13,45, ajungând pe strada George Coşbuc din municipiul Braşov, au observat pe partea vătămată V.R., elev la Liceul Honterus, în vârstă de 16 ani, care împreună cu două colege, martorele Z.A.A. şi S.A., se îndreptau spre şcoală. Pe drum au remarcat că partea vătămată a vorbit la telefon, fapt pentru care au convenit să îl acosteze în scopul deposedării de telefon. în acest scop, inculpaţii s-au apropiat de partea vătămată V.R., inculpatul Ţ.D.A. l-a acostat şi pe un pe un ton agresiv i-a reproşat că l-ar fi bătut pe prietenul său, după care l-a controlat prin buzunare şi i-a cerut telefonul mobil, ameninţându-l cu bătaia. întrucât partea vătămată a refuzat şi a negat că ar fi persoana pretinsă, inculpatul Ţ.D.A. i-a aplicat un pumn în faţă, moment după care a intervenit şi inculpatul H.A., care l-a lovit. în acest timp, colegele părţii vătămate au anunţat trupa de jandarmi aflată în apropiere precum şi pe diriginta părţii vătămate.
Partea vătămată V.R. a fost internată la Spitalul Judeţean Braşov, în perioada 21 – 26 ianuarie 2005, în urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal cu numărul 259/ E din 26 ianuarie 2005 emis de S.J.M.L. Braşov.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel la Parchetul de pe lângă Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi inculpaţii H.A. şi Ţ.D.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a criticat hotărârea pentru netemeinicie, în ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, raportat la gradul de pericol social concret al faptei, reţinerea circumstanţelor atenuante, consecinţa reducerii pedepselor fiind nejustificată.
Inculpatul H.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2), lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât probele administrate în cauză nu dovedesc intenţia inculpatului de a sustrage mobilul părţii vătămate. în consecinţă, a solicitat aplicarea unei pedepse pentru această infracţiune, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Inculpatul Ţ.D.A. a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special, iar ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen., în motivarea apelului, inculpatul a arătat că a recunoscut săvârşirea faptei şi se află la primul contact cu legea penală, este încadrat în muncă, având bune perspective la reintegrare.
Prin Decizia penală nr. 35/ MF din 19.09.2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 15084/1/2006, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate în cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţii vătămate V.R., care se coroborează cu cele ale martorelor Z.A.A. şi S.A., cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii întocmit de jandarmi şi concluziile certificatului medico-legal întocmit de S.J.M.L. Braşov, probe care relevă faptul că inculpaţii au acostat-o pe partea vătămată, au controlat-o în buzunare, cerându-i telefonul mobil, iar apoi au lovit-o cu pumnii şi cu picioarele, aceasta suferind leziuni corporale vindecabile în 30-35 de zile de îngrijiri medicale. A reţinut instanţa de apel că intenţia inculpaţilor de a sustrage prin violenţă părţii vătămate telefonul mobil a fost dovedită, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în forma tentativei, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de apel a apreciat că au fost avute în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea şi împrejurările săvârşirii acesteia, urmările produse, dar şi persoana fiecărui inculpat, relevante în acest sens fiind concluziile referatelor de evaluare întocmite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, potrivit cărora inculpaţii au bune perspective de reintegrare în societate. Instanţa de apel a apreciat că, chiar dacă inculpaţii se află la prima confruntare cu legea penală şi au avut o atitudine procesuală corespunzătoare, aceste aspecte nu sunt suficiente pentru a aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea în regim de detenţie, având în vedere gravitatea faptei, scopul acesteia şi urmările produse (partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale, iar scopul faptei l-a constituit însuşirea pe nedrept a unui bun al unei persoane ce trecea întâmplător pe stradă).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii H.A. şi Ţ.D.A.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în motivele de recurs scrise, reluate în concluziile orale, a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei, apreciind că pedepsele aplicate sunt prea mici în raport de gravitatea faptei, precum şi sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în sensul înlăturării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. e), în concluziile orale, reprezentantul parchetului a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 811 C. pen., faţă de recurenţii inculpaţi.
Recurenţii inculpaţi, nu au motivat în scris recursul, însă în concluziile orale, au criticat hotărârile atacate sub aspectul greşitei individualizări a modalităţii de executare a pedepselor aplicate, fără a încadra juridic criticile formulate.
Înalta Curte constată motivul de recurs invocat de recurenţii inculpaţi se încadrează juridic în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prealabil analizării motivelor de recurs, Înalta Curte constată că deşi inculpaţii nu s-au conformat dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile invocate se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanţă din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi, în consecinţă, vor fi analizate.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare indicat, 3859 pct. 14 C. proc. pen., precum şi prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt fondate pentru următoarele considerente:
În analiza cazului de casare invocat de toţi recurenţii, respectiv greşita individualizare judiciară a pedepselor, ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., cu precizarea că parchetul a solicitat majorarea acestora în timp ce inculpaţii au solicitat reducerea lor, Înalta Curte, reevaluând criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corelate cu prevederile art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., constată că, în cadrul acestui proces, pedepsele aplicate de instanţele de fond şi de apel nu reflectă pericolul social concret al infracţiunii săvârşite de cei doi inculpaţi, dedus din modalitatea de săvârşire a faptei, gravitatea faptei, scopul acesteia şi urmările produse, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale, iar scopul faptei 1-a constituit însuşirea pe nedrept a unui bun al unei persoane ce trecea întâmplător pe stradă. Reţinând toate aceste elemente, deşi faţă de ambii inculpaţi se reţin circumstanţe personale favorabile, Înalta Curte apreciază că, în vederea atingerii scopului educativ prevăzut de lege, se impune majorarea pedepselor aplicate de prima instanţă şi confirmate de instanţa de apel, astfel încât criticile formulate de parchet sub acest aspect sunt întemeiate, apărând ca nefondate criticile formulate de inculpaţi, în sensul reducerii pedepselor.
În cadrul aceluiaşi caz de casare, Înalta Curte va examina şi criticile formulate de recurenţi cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor. în vederea atingerii funcţiilor pedepsei în cazul săvârşirii unei fapte penale, instanţa trebuie să acorde semnificaţia cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), însă în condiţiile existenţei şi a unor criterii speciale, acestea se aplică cu prioritate, fiind completate cu criteriile generale.
În speţă, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 81 C. pen., pentru suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, existând convingerea că scopul pedepselor poate fi realizat şi fără executarea efectivă a acestora. Având în vedere atitudinea ulterioară săvârşirii faptei a inculpaţilor, care au stăruit în a dovedi corectarea lor, lipsa antecedentelor penale şi conduita procesuală pozitivă, inculpaţii cooperând cu organele judiciare, sunt elemente care conduc la concluzia că reeducarea inculpaţilor poate avea loc şi prin executarea pedepselor fără a fi privaţi de libertate.
Cât priveşte critica formulată de parchet referitoare la înlăturarea dispoziţiilor art. 64 lit. e) C. pen., critică ce se încadrează în acelaşi caz de casare respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere prevederile art. 20 raportat la art. 11 din Constituţia României şi practica C.E.D.O. S. şi P. împotriva României şi C. şi M. împotriva României, potrivit căreia pedeapsa închisorii însoţită de interzicerea exercitării tuturor drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), aplicabilă în dreptul român în mod automat oricărei persoane condamnate la pedeapsa închisorii, indiferent de infracţiunea pentru care se aplică pedeapsa principală şi fără a fi supusă controlului instanţelor în ceea ce priveşte necesitatea, nu este adecvată în cauză şi nu se justifică în raport cu natura infracţiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii H.A. şi Ţ.D.A. împotriva deciziei penale nr. 35/ MF din 19.09.2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 15084/1/2006.
Va casa Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 7 din 2 februarie 2006 a Tribunalului Braşov, numai cu privire la pedepsele privative de libertate, modalitatea de executare şi la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 lit. e) C. pen., dispoziţie pe care o înlătură.
Va modifica pedepsele, în sensul că va majora pedeapsa aplicată inculpatului H.A. de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, iar pentru inculpatul Ţ.D.A. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen., va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate fiecărui inculpat, pe durata unui termen de încercare de câte 5 ani în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen..
Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că efectele pedepsei accesorii vor suspendate ca efect al suspendării executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., va atrage atenţia inculpaţilor asupra nerespectării dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C. pen.
Va constata că recurenţii inculpaţi au fost reţinuţi 24 de ore la 21/22 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii H.A. şi Ţ.D.A. împotriva deciziei penale nr. 35/ MF din 19.09.2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 7 din 2 februarie 2006 a Tribunalului Braşov, numai cu privire la pedepsele privative de libertate, modalitatea de executare şi la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 lit. e) C. pen., dispoziţie pe care o înlătură.
Modifică pedepsele, în sensul că majorează pedeapsa aplicată inculpatului H.A. de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, iar pentru inculpatul Ţ.D.A. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate fiecărui inculpat, pe durata unui termen de încercare de câte 5 ani în condiţiile prevăzute de art. 82 C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpaţilor asupra nerespectării dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C. pen.
Deduce din pedepsele aplicate durata reţinerii din 21 ianuarie 2005.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1904/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2139/2007. Penal → |
|---|
