ICCJ. Decizia nr. 1418/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1418/2007
Dosar nr. 2333/1/2007
Şedinţa publică din 13 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 402 din 14 noiembrie 2006, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpaţii P.I. şi C.P. la pedepse rezultante de 4 ani închisoare şi respectiv 7 ani închisoare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi cei doi inculpaţi.
La termenul de judecată a apelurilor respectiv 1 martie 2007, instanţa de apel, prin încheiere a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor apelanţi, măsură pe care a menţinut-o.
În termen legal, inculpaţii P.I. şi C.P. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate mai sus, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, în temeiul art. 139 C. proc. pen., deoarece nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri şi, în consecinţă, judecarea lor în stare de libertate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, litera d a acestui articol, prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În urma examinării lucrărilor dosarului, Curtea constată că dispoziţiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor în cursul urmăririi penale, prelungirea acestei măsuri în cursul judecăţii în fond şi în apel, derogările privind termenele, au fost respectate de instanţele competente.
Ca atare, încheierea instanţei investită cu judecarea apelurilor declarate împotriva sentinţei primei instanţe prin care s-a constatat legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi s-a dispus menţinerea acestei măsuri, este legală.
Inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani închisoare şi există suficiente temeiuri că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţi nefiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi C.P. împotriva încheierii din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosar nr. 15/57/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului sumele de câte 150 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorari.
pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 martie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1416/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 144/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
---|