ICCJ. Decizia nr. 1416/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1416/2007
Dosar nr. 18622/3/2006
Şedinţa publică din 28 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1443 din 22 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 18622/3/2006, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.O., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 8 mai 2006 la zi.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 lit. c), cu aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.E.Şt., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului R.E.Şt.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 8 mai 2006 la zi.
S-a luat act că partea vătămată S.I.V., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii să plătească suma de 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile avocaţilor din oficiu, pentru inculpaţi vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii N.C.O. şi R.E.Şt.
Parchetul, în motivele sale de apel critică sentinţa sub următoarele aspecte:
- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, considerând că acestea sunt prea mici în raport cu gradul ridicat de pericol social al infracţiunii comise, care este dat de natura şi modalitatea concretă de săvârşire a acesteia;
- greşita aplicare a prevederilor art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în sensul că în mod nejustificat s-a interzis inculpaţilor şi dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., cu toate că ei nu s-au folosit pentru comiterea infracţiunii de profesia ori activitatea ce o desfăşurau.
Astfel, inculpatul R.E.Şt. era muncitor necalificat, iar minorul N.C.O. era zilier.
Faţă de pericolul social concret al faptei şi de persoana inculpaţilor, instanţa de fond trebuia să le aplice şi măsura de siguranţă prevăzută de art. 116 alin. (4) C. pen., respectiv interzicerea de a se afla în anumite localităţi.
Oral, parchetul extinde motivele de recurs în sensul că s-a reţinut în mod greşit de prima instanţă, agravanta prevăzută de lit. c) alin. (2) din art. 211 C. pen., întrucât infracţiunea nu s-a săvârşit într-un loc public sau mijloc de transport.
În fine, se susţine că instanţa fondului nu a aplicat dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., conform căruia judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare.
În concret, instanţa trebuia să constate că a fost sesizată şi cu infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) şi art. 189 alin. (2) C. pen.
În apelurile lor inculpaţii critică sentinţa sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor, acestea fiind prea severe, în raport de fapta comisă şi circumstanţele lor personale.
Se raliază la concluziile parchetului cu privire la greşita încadrare juridică şi cu privire la trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin Decizia penală nr. 51 din 7 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, desfiinţând sentinţa atacată şi, pe fond, a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
A menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor N.C.O. şi R.E.Şt.
A dedus prevenţia pentru ambii inculpaţi de la 8 mai 2006 la 7 februarie 2007.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.C.O. şi R.E.Şt. şi i-a obligat pe fiecare la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.E.Şt., solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.
Examinând Decizia penală atacată prin prisma motivului de recurs formulat, care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Prin Legea nr. 356/2006, intrată în vigoare la 6 septembrie 2006, s-au adus modificări Codului de Procedură Penală.
Potrivit acestor modificări, competenţa materială a tribunalului, în primă instanţă, se referă la infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.
În speţă, hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a pronunţat la 22 noiembrie 2006, deci, după intrarea în vigoare a Legii nr. 356/2006.
Or, încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţi este alta decât cea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., caz în care ar fi fost competent tribunalul să judece în primă instanţă.
În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 C. proc. pen. potrivit cărora judecătoria judecă, în primă instanţă, toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
Prin urmare, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data pronunţării sentinţei penale nr. 1443, nu mai era competent să judece, ci trebuia să trimită cauza pentru rejudecare la judecătorie, competentă să soluţioneze la acea dată.
În baza art. 30 C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată de locul unde a fost săvârşită infracţiunea, ca prim criteriu, iar alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. (1) în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală.
În speţă, fapta a fost săvârşită în localitatea Ciolpani, jud. Ilfov, iar urmărirea penală s-a efectuat la Biroul de Poliţie Snagov.
Aşa încât, competenţa soluţionării cauzei revine Judecătoriei Buftea.
Pentru aceste considerente va fi admis recursul declarat de inculpatul R.E.Şt., va fi casată Decizia atacată şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Buftea.
De asemenea, se vor extinde efectele recursului şi asupra inculpatului N.C.O.
Cu privire la starea de arest preventiv a acestui inculpat, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 160h alin. (3) C. proc. pen., verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului minor mai mare de 16 ani, în cursul judecăţii, se efectuează periodic, dar nu mai târziu de 40 zile.
În cauză, de la data pronunţării deciziei nr. 51 din 7 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, când s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului N.C.O. şi până la data soluţionării prezentei cauze, respectiv 11 aprilie 2007, nu s-a mai efectuat verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului, care este minor, fiind născut la 15 martie 1990.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, la 18 martie 2007, a încetat de drept măsura arestării preventive a inculpatului minor N.C.O., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 140 alin. (1), lit. d) C. proc. pen. şi, ca urmare, se va dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 171/ UP din 8 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, emis în dosarul nr. 1629/3/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.E.Şt. împotriva deciziei penale nr. 51 din 7 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Buftea.
Menţine starea de arest a inculpatului R.E.Şt.
În baza art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului minor N.C.O. şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 171/UP din 8 mai 2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, emis în dosar nr. 16296/3/2006.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1418/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
