ICCJ. Decizia nr. 146/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 146/2007
Dosar nr. 4589/2/2006
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 120 din 10 iulie 2006, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul I.D.C.
În motivarea sentinţei se reţine că, potrivit art. 2781 C. proc. pen. şi art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., plângerea petentului îndreptată împotriva unor judecători (ce sunt intimaţi din cauză) trebuie îndreptată obligatoriu mai întâi la organul competent să efectueze urmărirea penală şi nu direct la instanţă după cum a procedat petiţionarul.
Apoi, s-a mai constatat că, acest petent a depus aceeaşi plângere la Parchetul de lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată sub nr. 476 din 6 iunie 2005 privind pe aceeaşi intimaţi şi pentru aceleaşi fapte şi pentru care se efectuează acte premergătoare după cum s-a comunicat instanţei, prin adresa nr. 1213/ P din 21 iunie 2006 parchetului.
Aceasta fiind situaţia de fapt, instanţa de fond a respins plângerea de faţă, ca inadmisibilă.
Nemulţumit de această sentinţă, petentul, în termenul legal, a declarat recursul de faţă, solicitând reaprecierea faptelor şi condamnarea completului de judecată, format din judecătorii V.D., V.B. şi C.V.G., pentru „încălcarea unui număr impresionant de articole ale legislaţiei române, texte de legi, extrase redactate pe circa 8 pagini .... şi nu, să-i fie respinsă, plângerea, ca neadmisibilă", cum eronat s-a hotărât de către instanţa de fond.
Recursul este nefondat.
Examinându-se hotărârea atacată în raport de probatoriul administrat precum şi din oficiu, se constată că acesta a fost evaluat corect şi nu eronat.
Ca atare, recurentul va putea numai după terminarea verificărilor organelor de urmărire penală şi întocmirii actelor premergătoare să se adreseze instanţei, cu o plângere, în condiţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Deci, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 102 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar I.D.C. împotriva sentinţei penale nr. 120 din 10 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1451/2007. Penal. Extrădare activă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1468/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
---|