ICCJ. Decizia nr. 1451/2007. Penal. Extrădare activă (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1451/2007
Dosar nr. 880/54/2007
Şedinţa publică din 14 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 2 martie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a dispus executarea mandatelor europene de arestare emise de Curtea de Apel Lyon, Tribunalul de Mare Instanţă Lyon pe numele persoanelor solicitate, I.S. şi P.A. şi predarea sus-numiţilor către statul solicitant sub condiţia prevăzută de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
A menţinut starea de arest, în continuare, în vederea predării.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs persoanele solicitate, care au cerut admiterea recursurilor, astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din 22 februarie 2007, în dosarul nr. 880/54/2007, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, având pe rol soluţionarea cererii de executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanelor solicitate I.S. şi P.A., cu ocazia deliberărilor s-a constatat existenţa unei divergenţe şi s-a procedat conform dispoziţiilor art. 308 pct. 5 C. proc. pen., în sensul că a repus cauza pe rol pentru soluţionarea în complet de divergenţă.
După repunerea pe rol a cauzei, la 22 februarie 2007, în complet de divergenţă, s-a amânat cauza la 26 februarie 2007, pentru studierea dosarului.
La 26 februarie 2007, în urma deliberărilor asupra cauzei, efectuate în completul de divergenţă, s-a decis că se impun relaţii suplimentare de la autorităţile franceze privind împrejurările în care au fost săvârşite infracţiunile cu indicarea momentului, locului, rolului concret şi gradului de participare a fiecăruia, motiv pentru care s-a repus cauza pe rol.
La 27 februarie 2007, Tribunalul de Mare Instanţă din Lyon a transmis informaţiile solicitate.
Ca urmare, cauza s-a reluat la 2 martie 2007, dată la care completul de judecată s-a pronunţat.
Cu privire la critica adresă de apărare, în sensul că nu s-au arătat motivele divergenţei, nu este întemeiată deoarece, membrii completului de judecată, au depăşit starea de divergenţă, opinând în sensul completării informaţiilor cu date suplimentare de la Tribunalul Lyon.
Aşa încât, în mod corect, la 2 martie 2007, instanţa s-a pronunţat în completul format din cei doi judecători.
Încheierea nu este lovită de nulitate absolută, aşa cum susţin apărătorii recurenţilor, deoarece completul a fost format din 3 judecători numai datorită stării de divergenţă.
Or, fiind depăşită această stare, s-a revenit la componenţa completului de judecată îndrituit cu soluţionarea cauzei pe fond.
Referitor la susţinerea că judecătorul care a emis mandatul de arestare este incompatibil, se constată că este nefondată deoarece mandatul de arestare a fost emis de autorităţile judiciare de la Lyon şi nu de un judecător român.
Instanţa română este investită doar cu cererea de executare a mandatelor europene de arestare emise pe numele persoanelor solicitate.
În acest sens, instanţa a verificat conţinutul mandatelor europene de arestare emise pe numele recurenţilor şi a constatat că acesta corespunde cerinţelor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Autoritatea de executare română nu are atribuţii de verificare a temeiniciei probelor sau indiciilor în baza cărora s-a emis mandatul european de executare.
Faţă de motivul de recurs prin care se solicită desfiinţarea măsurii arestării şi punerea în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, se impune măsura arestării, fiind îndeplinite condiţiile de formă ale mandatului european de arestare.
Art. 88 din Legea nr. 302/2004 reglementează cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare.
Raportând acest text de lege la cauză se constată că nu se regăseşte nici una din ipotezele arătate în lege pentru a se proceda în sensul solicitat de avocaţii recurenţilor, respectiv de refuz al executării acestor mandate.
De asemenea, în cauză au fost respectate drepturile persoanelor arestate în baza unui mandat european de arestare, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 302/2004.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, nefiind motive de casare a acesteia.
În consecinţă, vor fi respinse recursurile declarate, ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de persoanele solicitate I.S. şi P.A. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 2 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 880/54/2007.
Obligă recurenţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 146/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
