ICCJ. Decizia nr. 1529/2007. Penal. Infracţiuni la legea privind calitatea în construcţii (Legea 10/1995). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1529/2007
Dosar nr. 2416/33/2006
Şedinţa publică din 20 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 213 din 29 martie 2006, Tribunalul Cluj a respins cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale şi, totodată, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute, din infracţiunea de realizare a unor activităţi în domeniul construcţiilor, fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa în construcţii, prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen. şi au fost condamnaţi inculpaţii:
1. M.R., la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de realizare a unor activităţi în domeniul construcţiilor, fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi a art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 din acelaşi cod, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei;
2. T.G.L., la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de realizare a unor activităţi în domeniul construcţiilor, fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi rezistenţa, prevăzută de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/1995, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi a art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3), art. 37 lit. b) şi a art. 80 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 din acelaşi cod, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
Pe latură civilă, s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile L.V. şi L.C., inculpaţii fiind obligaţi, în solidar, să le plătească suma de 1598 RON despăgubiri materiale.
În baza dispoziţiilor art. 193 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească părţii civile L.V., sumele de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În luna decembrie 2000, M.M., reprezentată de M.R., a încheiat, cu reprezentantul SC A. SRL Cluj Napoca, S.F., un contract de proiectare cu obiectul „elaborarea documentaţiei tehnice pentru lucrarea casă de locuit cu subsol, parter, mansardă, piscină acoperită pe str. Predeal", proprietarul având obligaţia să elaboreze documentaţia tehnico-economică necesară obţinerii autorizaţiei de construcţie şi să stabilească detaliile de execuţie, după predarea documentaţiei pentru autorizaţie.
Ca atare, la 31 decembrie 2001, pe numele lui M.M., s-a eliberat autorizaţia de construire nr. 4187, aceasta pentru executarea lucrărilor de construire a unei locuinţe cu regim de înălţime, subsol, parter, mansardă, nefiind înscrisă şi piscina din contractul de proiectare, în documentaţia înaintată de S.F. partea de lucrare apărând ca fiind „adăpost pentru barcă", aceasta, în baza înţelegerii dintre beneficiar şi proiectant pentru ca taxele ce urmau a se achita, să fie mai mici. Beneficiarul, nemulţumit, a cerut însă proiectantului să obţină o nouă autorizaţie care să includă şi autorizarea executării lucrării „piscină şi împrejmuire teren", ceea ce s-a realizat în sensul că s-a întocmit un nou proiect, în completarea celui iniţial, având ca obiect „piscina acoperită şi împrejmuire teren".
Ulterior, pe baza proiectului completat şi a documentaţiei aferente, la 14 octombrie 2002, sub nr. 2078, s-a eliberat o a doua autorizaţie de construire, aceasta incluzând şi construire piscină şi împrejmuire teren.
Beneficiarul lucrării M.M., la 29 iulie 2002, sub nr. 4792, a anunţat Inspectoratul în Construcţii Cluj, despre începerea executării lucrărilor ce făceau obiectul primei autorizaţii, 5 august 2002. Deci, anterior emiterii celei de-a doua autorizaţii, beneficiarul a început lucrările de nivelare a terenului pentru construirea casei, şi, apoi, în regie proprie, cu ajutorul unor muncitori zilieri, s-a realizat fundaţia şi placa de beton peste fundaţie.
S.F., deplasându-se la obiectiv, a constatat că în urma săpăturilor efectuate, a apărut o diferenţă de nivel între proprietatea beneficiarului şi cea a vecinului, V.N., aspect semnalat şi de acesta din urmă, el sesizând fisuri la garajul construit în imediata apropiere a limitei dintre proprietăţi.
Ca atare, s-a constatat a fi necesară o modificare a zidului din partea sudică a terenului (iniţial, potrivit proiectului, zidul coincidea cu peretele piscinei), aceasta putându-se realiza prin executarea unui zid de sprijin, cu alte dimensiuni decât peretele piscinei, în fapt, o nouă lucrare pentru stabilizarea taluzului, beneficiarul fiind încunoştiinţat. S.F. a mai constatat că zidul de sprijin era necesar pentru că lucrările de terasare făcute de beneficiari au dus la diferenţa de nivel menţionată.
Inculpatul, B.V., inginer expert în lucrări de rezistenţă şi Ş.L., posibil executant al lucrării, în primăvara anului 2003, s-au întâlnit cu S.F., ocazie în care B.V. a întocmit schiţa ce reprezenta o vedere transversală a zidului de sprijin.
Ulterior, întrucât inculpatul susţinea că plata unui proiect de execuţie trebuie făcută de S.F., B.V. nu a mai întocmit respectivul proiect, iar Ş.L., de asemenea neînţelegându-se cu inculpatul în ce priveşte plata lucrării, nu a mai intervenit.
Dată fiind urgentarea lucrării de consolidarea pământului pentru a se evita surparea garajului lui V.N., inculpatul a angajat zilieri pentru construcţia unui stâlp, dar, aceştia nefiind autorizaţi, el, prin intermediul lui C.O., a luat legătura cu T.G.L., autorizat pentru lucrări de dulgherie. Acesta, la 25 august 2003, a încheiat cu M.M., reprezentată de inculpat un contract de execuţie lucrări de construcţii cu obiectul-executare lucrări de subzidire clădire garaj la casa familială de pe str. Predeal. Deşi contractul scris avea obiectul menţionat, cei doi au stabilit că lucrarea efectivă ce urma să se realizeze era zidul de sprijin necesar stabilizării taluzului, lucru dovedit şi de contractul încheiat la 9 septembrie 2003.
T.G.L., pentru a realiza lucrarea contractată, a luat legătura cu 4 muncitori: B.O., T.I., L.A.L. şi K.Z., cu aceştia neîncheind un contract scris, acesta nefiind vreodată încheiat nici cu inculpatul.
Pentru executarea săpăturilor, la 8 septembrie 2003, inculpatul a închiriat de la SC K.C. SRL, reprezentată de Ş.L., un excavator, lucrările de excavare fiind făcute de K.C., sub îndrumarea lui Ş.L. şi ulterior, a lui K.Z. pe care T.G.L. l-a prezentat inculpatului ca fiind „inginerul" care va supraveghea oamenii.
La un moment dat, K.Z. i-a cerut lui K.C., iar acesta, la rândul lui, a luat acceptul de la Ş.L., să excaveze mai adânc în malul de pământ, lucru realizat. La terminarea săpăturilor, Ş.L. i-a atras atenţia inculpatului T.G.L. că lucrarea de sprijinirea taluzului este periculoasă, stabilitatea fiind precară întrucât în partea de jos a zidului, pământul a fost scobit mai adânc.
Dar, cu toate acestea, la 18 septembrie 2003, echipa de muncitori condusă de inculpatul T.G.L. a început lucrarea de realizare a zidului de sprijin, în cadrul acesteia s-a turnat şapa de egalizare pe suprafaţa gropii săpate, s-au făcut panourile din lemn care s-au aşezat vertical şi s-a început operaţia de armare cu fier-beton.
La 23 septembrie 2003, în timp ce pe şantier se aflau T.I., K.Z., B.O. şi L.A.L., ocupaţi cu armarea zidului de sprijin, o porţiune de pământ din partea de sus a taluzului s-a surpat, K.Z. şi L.A.L. fiind îngropaţi. Intervenţia celorlalţi şi a unor alte persoane a reuşit scoaterea numai a lui K.Z., L.A.L. decedând.
Raportul de constatare medico-legală din 24 septembrie 2003 a înscris că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimare toraco-abdominală care i-a împiedicat mişcările respiratorii.
Raportul de expertiză tehnico-judiciară a reţinut că au fost încălcate normele legale cu privire la proiectarea şi execuţia lucrării de pe str. Predeal, iar carenţele din documentaţia de proiectare, lipsa diverselor documente enumerate, lipsa factorilor de supraveghere, nu ar fi dus la producerea accidentului dacă executanţii ar fi oprit la timp lucrările, sesizând aceste carenţe.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri inculpaţii, motivele invocate fiind greşita lor condamnare şi greşita încadrare juridică a faptei, iar inculpatul T.G.L. a invocat şi nelegala reţinere, în ce-l priveşte, a stării de recidivă odată ce aceasta nu s-a pus în discuţie.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 276 din 28 noiembrie 2006, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile şi a desfiinţat sentinţa apelată numai cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei şi la pedepsele accesorii, sens în care a înlăturat obligarea inculpaţilor de la plata despăgubirilor civile în favoarea părţilor civile L.V. şi L.C. avându-se în vedere renunţarea acestora la pretenţii civile şi, în ce-i priveşte pe ambii inculpaţi s-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Nemulţumiţi şi de hotărârea pronunţată în apel, inculpaţii, în termenul legal, au declarat recursuri, cazurile de casare invocate fiind cele menţionate în partea introductivă a prezentei.
Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor detalia.
Potrivit art. 1 alin. (2) C. proc. pen., procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor.
Art. 2 al aceluiaşi cod, prevede că procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În continuare, printre dispoziţiile procedural penale menite a asigura scopul şi regulile de bază ale procesului penal, sunt art. 6, respectiv garantarea dreptului de apărare, art. 7 alin. (2) prevede obligaţia asigurării părţilor chemate în proces, de folosire a limbii materne, iar art. 8 instituie obligaţia ca pentru părţile care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima, asigurarea, în mod gratuit, a posibilităţii de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
Art. 18 alin. (1) din Constituţie prevede că cetăţenii străini .. care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor .. garantată de constituţie şi de alte legi, iar art. 20 din Legea fundamentală prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor, vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
Raportând cauzei aceste principii şi dispoziţii ale Codului de procedură penală, se reţine că inculpatului M.R., cetăţean israelian vorbitor de limbă ebraică, începând cu faza urmăririi penale şi continuând cu judecata în fond şi în calea de atac a apelului, nu i s-a respectat dreptul de a lua cunoştinţă de actele instrumentate, prin intermediul unui interpret autorizat.
Astfel, pornind şi de la prevederile art. 6 şi 3 lit. e) din C.E.A.D.O.L.F., acestea sunt destinate să garanteze un proces echitabil persoanelor acuzate de o infracţiune penală, persoana respectivă neputând fi dezavantajată faţă de un acuzat care cunoaşte limba oficială folosită la audiere, obiectul şi scopul respectivei dispoziţii cuprinzând dreptul de a fi asistat, în mod gratuit, de un interpret. Garanţia prevăzută de art. 6 şi 3 lit. e) nu se limitează doar la interpretarea în timpul audierii, ci se extinde şi la traducerea sau interpretarea tuturor actelor procedurii angajate contra acuzatului pe care acesta trebuie să le înţeleagă pentru a beneficia de un proces echitabil.
În cauză, alături de declaraţiile inculpatului, ale martorilor, actelor utilizate ca probe au fost administrate şi expertize, lucrări de specialitate, despre acestea M.R. având dreptul de a lua cunoştinţă prin intermediul unui interpret ceea ce, începând cu urmărirea penală, nu i s-a asigurat.
În altă ordine de idei, instanţa sesizată prin rechizitoriu, acesta fiind urmarea actelor efectuate de procuror cu nesocotirea dreptului inculpatului vorbitor de limbă ebraică, se consideră că nu a fost legal sesizată, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen., încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, fiind evident că inculpatului i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea respectivului act.
Totodată, pentru că în ce-l priveşte pe coinculpatul T.G.L. nu se poate disjunge cauza, activitatea sa infracţională fiind în interdependenţă cu cea reţinută pentru inculpatul M.R., instanţa fiind sesizată printr-un rechizitoriu lovit de nulitate absolută, se impune şi în situaţia sa, anularea actului. În plus, privind situaţia personală a acestuia, este necesar să se stabilească încă din faza urmăririi penale dacă la încadrarea juridică a faptei el este în stare de recidivă, numai astfel putându-şi asigura dreptul la apărare, garantat de prevederile amintite.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţi fiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 cu referire şi la dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., ele vor fi admise şi cauza se va restitui procurorului, pentru refacerea urmăririi penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii M.R. şi T.G.L. împotriva deciziei penale nr. 276/ A din 28 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 213 din 29 martie 2006 a Tribunalului Cluj şi restituie cauza Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru refacerea urmăririi penale.
Onorariul pentru interpretul de limbă ebraică se va plăti din fondul Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1517/2007. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1566/2007. Penal. Furtul calificat (art. 209... → |
|---|
