ICCJ. Decizia nr. 1517/2007. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1517/2007
Dosar nr. 2573/1/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 24 din 5 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene privind persoana solicitată C.S. şi predarea acestuia către autorităţile solicitante.
S-a menţinut starea de arest în vederea predării.
Prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 19 ianuarie 2007 B.N.I. a solicitat să se dispună asupra arestării preventive a cetăţeanului român C.S., faţă de care Interpol Roma/Italia a dispus, la 15 decembrie 2006, urmărirea internaţională, pe numele său fiind emis un mandat de arestarea preventivă şi un mandat european de arestare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a înaintat Curţii de Apel Craiova, la data de 7 februarie 2007, conform dispoziţiilor art. 881 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, mandatul de arestare european emis împotriva numitului C.S., faţă de care, la aceeaşi dată, procurorul a dispus prin Ordonanţa nr. 3, reţinerea pe timp de 24 ore.
Prin încheierea din 7 februarie 2007, Curtea de Apel Craiova a dispus în temeiul art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, arestarea persoanei solicitate C.S., pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 7 februarie 2007.
S-a constatat că împotriva acestuia s-a emis la data de 3 noiembrie 2006, de către Tribunalul din Udine - Biroul judecătorului pentru Cercetări Preliminare, un mandat european de arestare pentru săvârşirea a trei infracţiuni prevăzute de art. 416 C. pen. italian, deoarece s-a asociat cu alte persoane cu scopul de a săvârşi o serie nedeterminată de infracţiuni materializate prin instalarea de aparaturi destinate a intercepta comunicări de tip informatic şi telematic şi prin falsificarea şi utilizarea fără drept de cărţi de credit electronic „bancomat„ şi „credit", fapte pedepsite de legea italiană cu închisoarea de la 1 an şi 6 luni la 6 ani şi 8 luni, aceste fapte fiind incriminate ca infracţiuni şi de Codul penal român.
Prin Decizia penală nr. 855 din 15 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins recursurile declarate de procuror şi persoana solicitată împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea .
Prima instanţă a mai reţinut că mandatul european de arestare a fost emis de autoritatea competentă din Italia.
S-a reţinut, de asemenea, că ulterior datei la care a fost emis (3 noiembrie 2006), organele competente din ţară solicitantă au procedat la traducerea materialului şi transmiterea mandatului la data de 30 ianuarie 2007.
Aşa fiind, s-a apreciat că cererea de executare a mandatului este legală, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 1892 pct. 1 din Legea nr. 302/2004 aşa încât se impune a se dispune executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de persoana solicitată C.S.
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea este nelegală întrucât mandatul european de arestare a fost emis la 3 noiembrie 2006, moment la care România nu era membră a Uniunii Europene, iar titlul şi capitolele Legii nr. 302/2004 referitoare la mandatul european de arestare nu a intrat în vigoare decât la 1 ianuarie 2007.
S-a susţinut că atâta timp cât în momentul emiterii mandatului nu era reglementată în România această formă de cooperare internaţională, această decizie juridică poate fi pusă în executare, aşa încât cererea de predare trebuia respinsă.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că în şedinţa publică din 5 martie 2007 nu a fost pusă în discuţie menţinere stării de arest.
Examinând recursul în raport de motivele invocate dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că acesta nu este fondat.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, este lipsit de relevanţă că mandatul european de arestare a fost emis, de autorităţile competente din statul solicitant la o dată la care România nu era membră a Uniunii Europene. Esenţial este faptul că mandatul a fost transmis spre executare după data de 1 ianuarie 2007, când a fost dobândit acest statut şi au intrat în vigoare, între altele, dispoziţiile Titlului II din Legea nr. 302/2004.
Este de precizat că dispoziţii din Legea nr. 302/2004 Titlul III Cap. II reglementează exclusiv emiterea mandatului european de arestare de către autorităţile române competente.
Aşa fiind, este evident că dispoziţiile tranzitorii prevăzute în art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora dispozitivul din acest titlu se aplică mandatelor europene de arestare şi predare care se emit ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date, nu au în vedere mandatele europene de arestare emise de un alt stat membru al Uniunii Europene.
De altfel, în opinia Curţii, aceste dispoziţii tranzitorii reglementează situaţia faptelor comise anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor din Titlul III al Legii nr. 302/2004, în sensul că şi pentru acestea poate fi emis sau executat un mandat european de arestare.
Este nefondat şi cel de-al doilea motiv de recurs întrucât instanţa are obligaţia de a pune în discuţie menţinerea arestării numai în cadrul procedurii de audiere a persoanei arestate reglementată de art. 90 din Legea nr. 302/2004, nu şi în cadrul procedurii reglementate de art. 94 din acelaşi act normativ.
Reţinând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.S. împotriva sentinţei penale nr. 24 din 5 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 642/54/2007.
Obligă persoana solicitată la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1499/2007. Penal. Revocarea suspendării... | ICCJ. Decizia nr. 1529/2007. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
