ICCJ. Decizia nr. 165/2007. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 165/2007
Dosar nr. 10348/2/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10348/2/2006 din 27 noiembrie 2006, inculpatul S.S. a formulat plângere împotriva măsurii preventive de a nu părăsi municipiul Bucureşti, dispuse prin ordonanţa din 21 noiembrie 2006, emisă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., în dosarul nr. 222/P/2006.
La termenul de judecată, din 5 decembrie 2006, inculpatul şi-a modificat obiectul plângerii în cererea de revocare a arestării preventive, întemeiată pe dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., avându-se în vedere că în prezent s-a dispus arestarea preventivă.
După ataşarea dosarului de urmărire penală şi examinarea întregii cauze, Curtea reţine următoarele:
Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul S.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 159 C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 8 din aceeaşi lege şi art. 12 din Legea nr. 508/2004.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada anilor 2003 – 2006, a constituit o grupare de criminalitate organizată formată din mai mulţi demnitari şi funcţionari publici cu atribuţii în domeniul privatizării, în scopul de a obţine, în afara cadrului oficial, documente şi date nedestinate publicului, despre ofertele participanţilor la licitaţiile organizate de partea română pentru privatizarea unor societăţi comerciale de interes strategic, pe care le-a utilizat în interes propriu sau al grupării externe al cărei exponent principal este în România.
Prin ordonanţa din 23 noiembrie 2006, s-a dispus obligarea de a nu părăsi localitatea Bucureşti pe o perioadă de 30 de zile, de la 23 noiembrie la 22 decembrie 2006, iar prin ordonanţa din 28 noiembrie 2006 s-a dispus reţinerea inculpatului.
Înainte de expirarea reţinerii, parchetul a propus arestarea preventivă a inculpatului, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 29 noiembrie 2006, a dispus arestarea preventivă pe o durată de 20 zile de la 29 noiembrie la 18 decembrie 2006, emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 7 UP din aceeaşi dată.
Inculpatul S.S. a declarat recurs împotriva acestei încheieri de şedinţă, invocând vicii de fond şi de procedură, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea de şedinţă nr. 7034 din 2 decembrie 2006, a respins, ca nefondat, recursul declarat.
Prin prezenta cerere de revocare a arestării preventive, întemeiată pe dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. pen., inculpatul a invocat următoarele încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează măsura arestării preventive:
- nerespectarea dispoziţiilor art. 150 C. proc. pen., care impun audierea inculpatului anterior propunerii de arestare preventivă;
- înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu cea a arestării preventive s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 139 şi 145 alin. (3) C. proc. pen.;
- instanţa de judecată nu a indicat temeiurile concrete şi probele în dovedirea cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.;
- instanţa care a dispus arestarea preventivă nu a motivat de ce se impune înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea;
- instanţa de judecată şi-a nesocotit obligaţia ca în cadrul examenului de oportunitate să motiveze de ce a dispus arestarea preventivă doar pentru 20 zile;
- încălcarea prevederilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 5 din C.E.D.O., potrivit cărora inculpatul are dreptul de a i se da posibilitatea să-şi dovedească nevinovăţia.
Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura arestării preventive trebuie revocată, din oficiu sau la cerere, în două situaţii:
a) când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale;
b) dacă nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive.
Inculpatul, în cererea de faţă, a invocat exclusiv motive de încălcare a prevederilor legale ce reglementează arestarea preventivă.
Aşa cum s-a arătat încheierea Curţii prin care s-a dispus arestarea preventivă a fost recurată de către inculpat, care a invocat aceleaşi încălcări ale prevederilor legale menţionate şi în prezenta cerere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând fiecare critică adusă încheierii de şedinţă, a constatat, cu autoritate de lucru judecat, că au fost respectate toate dispoziţiile legale, astfel că instanţa nu le mai poate reexamina şi cu atât mai mult, nu poate să reţină o altă situaţie de fapt şi de drept.
În ceea ce priveşte schimbarea temeiurilor care au condus la arestarea preventivă, după data luării acestei măsuri, până în prezent, Curtea constată că acestea se menţin, infracţiunile care au determinat luarea măsurii preventive fiind sancţionate cu pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un pericol grav pentru ordinea publică.
De altfel, în intervalul de 17 zile, care au trecut de la arestarea preventivă a inculpatului până la pronunţarea prezentei hotărâri nu a intervenit nici o împrejurare nouă care să justifice revocarea acestei măsuri.
Avându-se în vedere cele de mai sus, se va respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul S.S. de revocare a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin încheierea din 15 decembrie 2006, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul S.S. dispusă prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, obligând pe inculpat la 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recursul de faţă.
Recursul este inadmisibil.
În raport de soluţia pronunţată de prima instanţă şi de prevederile legale privind caracterul definitiv al hotărârilor prin care se respinge cererea de revocare a măsuri arestării preventive, urmează a se vedea că demersul folosit de inculpat este inadmisibil, neavând deschisă de la lege, calea de atac a recursului.
Hotărârea este definitivă nu numai în raport de prevederile legii penale române, dar şi de prevederile art. 5 din C.E.D.O.
Văzând şi dispoziţiile plăţii cheltuielilor judiciare către stat, ca şi necesitatea suportării onorariului cuvenit interpretului de limbă engleză de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat S.S. împotriva încheierii de şedinţă din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 10348/2/2006 (nr. vechi:3439/2006).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1644/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1666/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
