ICCJ. Decizia nr. 170/2007. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 170/2007
Dosar nr. 1425/57/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală 157 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Hunedoara a dispus condamnarea inculpatului C.C., la 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 106 din OUG 150/2002 a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.A.S. Hunedoara la suma de 3834,11 lei, cheltuieli de spitalizare.
Totodată a fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă A.E., iar în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 490 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, în noaptea de 1 noiembrie 2005, inculpatul C.C. se afla împreună cu victima E.A. în vizită la concubina sa, martora D.M., şi, după ce au consumat împreună cantităţi apreciabile de alcool, presupunând că victima îi făcea avansuri martorei, inculpatul i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei, în urma cărora victima a căzut, lovindu-se cu capul de pardoseala de ciment a holului apartamentului.
Urmare a agresiunii suferite, victima a fost internată la Spitalul Municipal Lupeni, iar după câteva zile a fost transferată la Spitalul De Urgenţă Petroşani unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru înlăturarea unui hematom cranian. Ulterior victima a fost din nou internată la Spitalul Lupeni unde a decedat la 2 decembrie 2005.
S-a reţinut din raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat unei bronhopneumonii cu complicaţie, survenită traumatismului cranio-cerebral deschis cu fractură de boltă iradiată la baza craniului, însoţită de hemoragie meningee şi contuzie cerebrală, identificându-se existenţa raportului de cauzalitate între leziunile produse prin lovire cu şi de corp dur şi deces. Concluziile expertizei medico-legale se coroborează cu leziunile la care s-au referit în declaraţiile lor atât inculpatul, cât şi martora D.M.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul solicitând reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării, cu efectul reducerii pedepsei şi suspendării condiţionate a executării acesteia.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 253/ A din 3 octombrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, obligându-l, totodată la plata sumei de 80 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că atitudinea victimei nu a fost de natură să creeze inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, care să-l determine la o ripostă fermă şi care să poată fi considerată drept provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
De asemenea, s-a apreciat că în speţă nu se justifică reducerea pedepsei sub limita anterior stabilită, întrucât prima instanţă a făcut deja aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, în termen legal, inculpatul C.C. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi invocând drept motiv de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului acesteia cât şi sub aspectul modalităţii de executare.
Recursul formulat de inculpat este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Înalta Curte constată că inculpatul C.C. a recunoscut constant în faţa instanţelor anterioare săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, iar în faţa instanţei de recurs s-a prezentat doar la al doilea termen de judecată, respectiv la data de 15 ianuarie 2006 când a solicitat reindividualizarea pedepsei, insistând în aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., sau art. 86 7lit. a) C. pen.
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţă, pedeapsa de 4 ani închisoare, cu privare de libertate, aplicată inculpatului C.C. este deja orientată sub minimul special prevăzut de lege şi este aptă să atingă scopul preventiv şi educativ, instanţa de fond şi apoi cea de control judiciar au ţinut cont de conduita procesuală corectă a acestuia, care a recunoscut constant faptul că a săvârşit infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, dar şi de împrejurarea că inculpatul nu a mai avut anterior şi alte conflicte cu legea penală.
De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului privind schimbarea modalităţii de executare a pedepsei fie în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei fie în sensul executării pedepsei la locul de muncă, întrucât infracţiunea dedusă judecăţii prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, aducând atingere unei importante valori sociale ocrotite de legea penală-viaţa omului, iar manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, in conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 253/ A din 3 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 253/ A din 3 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1712/2007. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
