ICCJ. Decizia nr. 1666/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1666/2007
Dosar nr. 2896/1/2007
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 martie 2007, pronunţată în dosarul nr. 105/43/2006, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre alte măsuri, a constatat legalitatea şi temeinicia luării şi menţinerii stării de arest preventiv a inculpaţilor S.A.S. şi D.G.Z., în baza art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b alin. (1) C. proc. pen.
Totodată, a menţinut starea de arest a celor doi inculpaţi.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că temeiurile care au justificat luarea şi menţinerea măsurii preventive subzistă şi în prezent.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii, solicitând judecarea lor în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurenţii inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 15 octombrie 2005, aceştia au aplicat mai multe lovituri victimei C.R.S. în zona capului şi peste corp, loviturile aplicate având ca urmare decesul victimei.
Prin sentinţa penală nr. 28 din 1 februarie 2007, Tribunalul Mureş i-a condamnat pe inculpaţi, la pedepse privative de libertate în cuantum de 10 ani, pentru inculpatul D.Z.G. şi, respectiv, 9 ani închisoare pentru inculpatul S.A.S.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri cei trei inculpaţi, fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Tg. Mureş a menţinut starea de arest, constatând că măsura este legală şi temeinică, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 6 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, la data de 17 octombrie 2005, l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen. (actualul temei, ca urmare a modificării prin Legea nr. 356/2006, fiind art. 148 lit. f) C. proc. pen.).
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurenţilor inculpaţi.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunea presupus săvârşită de recurenţi, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptei, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comisă, precum şi din datele care caracterizează persoana inculpaţilor (ambii sunt recidivişti).
Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze presupunerea participării recurenţilor la săvârşirea faptei pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârşite de inculpaţi, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.G.Z. şi S.A.S. împotriva încheierii din 14 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 105/43/2006.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 165/2007. Penal. Revocarea măsurii preventive... | ICCJ. Decizia nr. 1667/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
