ICCJ. Decizia nr. 1668/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1668/2007
Dosar nr. 2902/1/2007
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 martie 2007, pronunţată în dosarul nr. 8753/97/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia, pe rol fiind verificarea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul L.A., s-a luat în discuţie oportunitatea menţinerii arestării preventive a acestuia.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului,
Inculpatul L.A. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând prin apărător, casarea încheierii atacate şi punerea sa în libertate.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. "d" a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivul de recurs invocat, se reţine că instanţa de apel, la 16 martie 2007 a constatat că, din perspectiva C.E.D.O., existenţa unei hotărâri de condamnare dată de un tribunal independent, constituie un temei justificat pentru menţinerea arestării preventive a inculpatului şi având în vedere că acesta a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, astfel că a dispus menţinerea stării de arest a acestuia.
Ca atare, încheierea pronunţată la 16 martie 2007 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A. împotriva încheierii din 16 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 8753/97/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 1667/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 170/2007. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
---|