ICCJ. Decizia nr. 1655/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1655/2007
Dosar nr. 1970/32/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 66 din 8 decembrie 2006, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.C., împotriva rezoluţiei nr. 177/P/2006 din 26 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată conform art. 2781C. proc. pen., petentul P.C. a solicitat instanţei desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 177/P/2006 faţă de intimatul L.A., judecător la Judecătoria Bacău.
Petentul a arătat că prin rezoluţia dată s-au legalizat toate abuzurile şi infracţiunile în cauzele civile şi penale pe care le-a avut cu inculpatul P.S.
În plângerea scrisă, adresată instanţei, petentul a făcut referire la mai multe încălcări ale dispoziţiilor codului de procedură penală şi civilă în soluţionarea cererilor de grăniţuire, executare silită, contestaţii la executare cum şi în cauza penală având ca obiect infracţiunea de tulburare de posesie prevăzut de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
La solicitarea instanţei s-a ataşat dosarul nr. 177/P/2006.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
În anul 2001 petentul a formulat o plângere prealabilă la Judecătoria Bacău, prin care l-a chemat în judecată pe inculpatul P.S. şi alţi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) Prin sentinţa penală nr. 3946 din 22 noiembrie 2002 Judecătoria Bacău, i-a condamnat pe inculpaţii P.S., P.G. şi H.D. la pedepse de 5 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, inculpatul şi partea vătămată iar prin Decizia penală nr. 349 din 1 aprilie 2003 Secţia penală de la Tribunalul Bacău a admis recursurile, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost rejudecată şi soluţionată de intimatul L.A., care a efectuat cercetarea judecătorească cu respectarea prevederilor legale, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu îndeplinindu-şi în mod corect atribuţiile fără a cauza nici o vătămare interesului vreunei persoane. Astfel, prin sentinţa penală nr. 815 din 9 martie2004, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpaţii P.G., H.D. şi P.S. au fost achitaţi pentru infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 alin. (3) şi a fost respinsă acţiunea civilă formulată de persoana vătămată P.C.
Împotriva sentinţei a declarat recurs partea civilă P.C., recursul fiind respins ca tardiv prin Decizia penală nr. 519 din 13 mai 2004 a Secţiei penale de la Tribunalul Bacău.
Controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate se realizează de instanţele superioare în calea de atac, iar culpa neexercitării acestora în termenul stabilit de lege este a petentului.
S-a motivat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către procuror, rezoluţia fiind legală şi temeinică, atâta timp cât fapta nu a fost comisă în realitatea obiectivă de către intimat, acesta nu a comis abateri de la dispoziţiile legale de natură să caracterizeze reaua credinţă sau gravă neglijenţa ori conţinutul constituiv al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul P.C.
Prin motivele de recurs a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate susţinând că presta de coinculpaţii P.G. şi H.D. care i-au reproşat inculpatului P.S. că i-a băgat în necaz, acesta a intervenit pe lângă magistratul L.A. care este din aceeaşi localitate cu inculpatul iar judecătorul după ce a dispus efectuarea unei expertize, a audiat 3 martori şi a acordat 4 termene nejustificate i-a achitat pe inculpaţi.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Astfel, potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la săvârşirea infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilire răspunderii acestora pentru a se constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Sesizat prin unul dintre modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală.
În anumite situaţii, actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunii cu a cărei săvârşire organul de urmărire penală a fost sesizat pot duce la constatarea existenţei unora dintre cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) C. proc. pen., când punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În acest caz, nejustificându-se, începerea urmăririi penale şi respectiv declanşarea procesului penal, se poate dispune neînceperea urmăririi penale.
Revenind la cauză, se constată că prin rezoluţia nr. 177/P/2006 din 26 octombrie 2006 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de judecătorul L.A.
Examinând plângerea formulată, prin ordonanţa nr. 597/II/2/2006 din 14 noiembrie 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a confirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror în dosarul nr. 177/P/2006, dispunând respingerea ca nefondată.
S-a motivat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor şi procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, exercitarea acestui drept nu pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti care sunt supuse căilor legale de atac.
Raportat la prevederile acestui articol, precum şi la dispoziţiile Codului de procedură penală controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pronunţate se realizează de instanţele superioare.
Pe de altă parte, cât timp magistratul nu a fost acuzat de săvârşirea unei fapte penale, cu descrierea în concret a activităţii infracţionale desfăşurate ori nu a rezultat cu ocazia actelor premergătoare efectuate săvârşirea unor fapte penale, simpla referire la locul comun de naştere şi de aici la pretinse interese comune nu justifică începerea urmăririi penale.
Având în vedere considerentele expuse, constatând că hotărârea criticată este legală şi temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul P.C.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.C. împotriva hotărârii din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în dosarul nr. 1970/32/2006.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 30 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1636/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1706/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
