ICCJ. Decizia nr. 1622/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1622/2007
Dosar nr. 11032/3/2006
Şedinţa nepublică din 26 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1033 din 21 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi 109 C. pen., cu referire la art. 75 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul O.R., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, adăugând un spor de un an închisoare, conform art. 78 C. pen., stabilind ca acesta să execute, în final, 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul O.R. în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 3.500.000 lei despăgubiri civile către partea vătămată A.F.A.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.600.000 lei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la 30 mai 2004, în jurul orei 13,00, inculpatul, însoţit de martorul V.A., se deplasa pe str. Lăţea Gheorghe şi, în apropierea unui bloc, observându-l pe A.F., pe care îl cunoştea din vedere, i-a cerut o sumă de bani. Întrucât a primit suma de 0,50 lei, acesta i-a solicitat părţii vătămate telefonul mobil, pentru a face un apel. La refuzul acestuia, i-a introdus mâna în buzunar şi i-a sustras telefonul, ameninţându-l că îl va tăia cu briceagul, dacă va reclama furtul.
S-a mai reţinut că, ulterior, inculpatul a vândut aparatul telefonic unei persoane rămase neidentificate, obţinând suma de 1.600.000 lei.
S-a constatat că cele anterior relevate au avut la bază plângerea şi declaraţiile păţii vătămate, depoziţia martorului Vasile Alexandru, procesele-verbale încheiate de organele de cercetare penală, coroborate cu recunoaşterea parţială a inculpatului.
S-a apreciat de prima instanţă că la individualizarea pedepsei se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (2) C. pen., cu privire la aplicarea unu spor de pedeapsă, faţă de condiţiile concrete în care s-a consumat fapta, precum şi antecedentele inculpatului, care a mai fost cercetat pentru fapte de acelaşi gen.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări a acestuia, susţinându-se că prima instanţă nu a apreciat corect situaţia de fapt, întrucât inculpatul nu l-a ameninţat pe partea vătămată, care i-a predat telefonul de bună-voie, astfel că a solicitat achitarea sa, arătând că fapta nu există. A mai arătat că pedeapsa aplicată este prea aspră şi nu se justifică aplicarea sporului de 1 an închisoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 816/ A din 21 noiembrie 2006, a admis apelul declarat e inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând: a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.R. de la 3 ani şi 6 luni închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare, prin înlăturarea sporului de un an aplicat, conform art. 78 C. pen.
Prin aceeaşi decizie s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză şi s-a dispus ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, să se plătească din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă deşi a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei, a procedat greşit atunci când a apreciat că se justifică aplicarea sporului de pedeapsă prevăzut de art. 78 C. pen., faţă de condiţiile concrete în care s-a produs infracţiunea şi persoana inculpatului.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a apreciat că modalitatea concretă de săvârşire a faptei nu reprezintă un pericol social deosebit de grav, faţă de alte infracţiuni de acelaşi gen, reţinând drept argumente că inculpatul avea 16 ani la data săvârşirii faptei, iar infracţiunea de tâlhărie a comis-o asupra unui tânăr pe care-l cunoştea din vedere şi pe care l-a ameninţat că-l va tăia, dacă reclamă furtul telefonului mobil.
S-a mai constatat că deşi inculpatul a mai fost cercetat pentru fapte prevăzute de legea penală şi că acesta este arestat în altă cauză, instanţa de apel s-a limitat doar la cauza dedusă judecăţii şi la persoana inculpatului, care provenea dintr-o familie, ce nu i-a putut asigura o educaţie corespunzătoare, astfel că a conchis că scopul, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi realizat prin înlăturarea sporului de un an închisoare.
Fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul, în termen legal a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în rejudecare, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea sa, întrucât fapta pentru care acesta a fost dedus judecăţii nu există, deoarece acesta a luat cu împrumut telefonul mobil. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita anterior stabilită.
Recursul formulat de inculpat este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin 3 C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Deşi inculpatul, în faţa instanţelor anterioare, a negat constant săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., din ansamblu probator administrat, rezultă, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
Aşa cum rezultă din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faza de cercetare judecătorească, fapta inculpatului, care în ziua de 30 mai 2004, în jurul orelor 13,00 a sustras, prin ameninţare, din buzunarul părţi vătămate A.F.A., un telefon mobil afirmând că-l va tăia cu briceagul pe acesta, dacă va reclama furtul şi simulând scoaterea obiectului contondent din buzunar, constituie infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., iar vinovăţia acestuia a fost cert dovedită cu declaraţiile constante ale părţii vătămate, cu declaraţiile martorului asistent, care se coroborează cu cele reţinute în procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere din grup, întocmite de organele de poliţie.
Aşa fiind, în speţă, corect s-a apreciat că nu se poate dispune achitarea inculpatului O.R. pentru temeiurile invocate, întrucât fapta reţinută în sarcina acestuia există, a fost săvârşită cu vinovăţie, inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală (conform fişei de cazier fila 40 dosar urmărire penală), fiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Aşadar, Înalta Curte constată că în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţelor de judecată s-a administrat un amplu probatoriu, din care a rezultă în mod indubitabil că situaţia de fapt a fost corect reţinută de către instanţa de fond.
De asemenea, Înalta Curte constată că, raportat la gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul, minor la data săvârşirii faptei, a conceput şi realizat tâlhăria (a sustras, în loc public, prin ameninţare, din buzunarul părţii vătămate A.F., pe care o cunoştea din vedere, un telefon mobil, simulând scoaterea briceagului din buzunarul său şi a părăsit locul incidentului, vânzând apoi telefonul mobil unei persoane rămasă neidentificată), precum şi la datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a mai avut şi alte conflicte cu legea penală, instanţa de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, înlăturând în mod justificat sporul de un an închisoare, aplicat de prima instanţă.
Prin urmare se constată că instanţa de prim control judiciar a acordat suficientă eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a apreciat corect atunci când a considerat că, în speţă, nu se justifică reţinerea agravantei prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, aplicarea dispoziţiilor art. 78 C. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod justificat că atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei, prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen., se poate realiza şi fără aplicarea vreunui spor, stabilind astfel cuantumul pedepsei la 2 ani şi 6 luni închisoare, în regim de privare de libertate şi, pe cale de consecinţă, o nouă individualizare a pedepsei nu poate fi luată în discuţie.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.R., arestat în altă cauză, împotriva deciziei penale nr. 816/ A din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 193 alin. (4) şi art. 191 alin. (3) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.R. împotriva deciziei penale nr. 816/ A din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat în solidar cu părţile responsabile civilmente: O.M. şi O.V. la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1615/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 920/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
