ICCJ. Decizia nr. 1893/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1893/2007
Dosar nr. 10593/2/2006
Şedinţa publică din 4 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 15 din 25 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.Şt. împotriva rezoluţiei din 24 august 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii D.V. şi N.D. procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi a rezoluţiei din 2 octombrie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin rezoluţia din 24 august 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 1583/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii D.V. şi N.D. procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că procurorul D.V. a emis rechizitoriul din 6 aprilie 2004, prin care a fost trimis în judecată inculpatul B.I.E. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzutăde art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu referire la art. 258 C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi inculpat şi de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 288, art. 290, art. 291 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Obiectul cauzei l-a constituit acordarea de către preşedintele B.P.R. a unui credit în valoare de 322.750.000 lei cu încălcarea dispoziţiilor legale, falimentarea băncii şi prejudicierea celor aproximativ 20.000 de deponenţi, fiind cercetate într-un dosar separat.
Prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul care a întocmit rechizitoriul, s-a reţinut că acesta a dispus soluţia pe baza interpretării probelor aflate la dosarul cauzei, asupra legalităţii şi remeiniciei acesteia urmând să se pronunţe instanţa de judecată prin hotărârea pronunţată.
În cel priveşte pe procurorul D.N., s-a reţinut că acesta, chiar în situaţia în care ar fi apreciat că soluţia procurorului este netemeinică, nu ar fi putut să o infirme, întrucât potrivit art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 soluţiile pot fi infirmate de conducătorul parchetului numai pentru nelegalitate nu şi pentru netemeinicie.
Pentru ambii procurori s-a reţinut că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale de către aceştia.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, prin rezoluţia din 2 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 1623/II-2/2006 a respins-o ca neîntemeiată.
S-a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, întrucât încadrarea juridică dată faptelor reţinute în dosar este urmare a analizei făcute de procuror şi este supusă controlului instanţei de judecată căreia îi revine competenţa să soluţioneze cauza şi să verifice legalitatea şi temeinicia celor reţinute în actul de sesizare a instanţei.
S-a mai reţinut că, critica formulată de petent în sensul că s-ar fi impus o altă încadrare juridică nu poate constitui prin ea însăşi un fapt care să atragă o responsabilitate penală din partea celor doi procurori.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., petentul, arătând că pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., pe care a indicat-o în plângerea penală pe care a formulat-o împotriva inculpatului B.E., preşedintele Consiliului de Administraţie al B.P.R., nu există o soluţionare, ceea ce echivalează cu săvârşirea unei fapte penale de către procurorul care a instrumentat cauza.
În soluţionarea acestei plângeri Curtea a reţinut că prin rechizitoriul din 6 aprilie 2004, emis în dosarul nr. 1939/P/2003 de către procurorul D.V. şi verificat sub aspectul legalităţii şi aprobat de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, procurorul D.N., a fost trimis în judecată inculpatul B.I.E. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că în calitate de preşedinte al Cooperativei de Credit – B.P.R. a aprobat un credit în valoare de 322.750.000 lei cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a normelor de creditare elaborate de cooperativă, faptă repetată şi în cazul altor creditori, cauzând falimentul Cooperativei de credit, precum şi prejudicierea membrilor cooperatori şi a altor persoane deponente.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. d C. proc. pen., împotriva aceleiaşi persoane cu privire la infracţiunilor prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 288, art. 290, art. 291 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Curtea a constatat că prin acelaşi rechizitoriu a fost soluţionat şi dosarul nr. 2353/P/2003 al aceluiaşi parchet, conexat la dosarul nr. 1939/P/2003, astfel că procurorul D.V. s-a pronunţat în mod explicit cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), dispunând neînceperea urmăririi penale întrucât a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Curtea a mai reţinut că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale de procurorii D.V. şi D.N.
Pentru aceste considerente s-a reţinut că plângerea petentului este nefondată, pronunţând respingerea ei.
Împotriva sentinţei Curţii, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul M.Şt., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9,10 şi 171 C. proc. pen., criticând hotărârea instanţei de fond în sensul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa nu s-a pronunţat asupra faptelor sesizate şi în mod greşit a fost respinsă plângerea formulată.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei în raport de motivele de recurs formulate şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Cute constată că recursul petiţionarului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Împotriva numitului B.I.E., preşedintele Consiliului de administraţie al B.P.R., au fost depuse plângeri penale de către Cooperativa de credit B.P.R., prin lichidator SC R., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 2353/P/2003, şi petiţionarul M.Şt. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, art. 290, art. 291 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 1939/P/2003.
Cele două dosare, aşa cum rezultă din adresa nr. 1939/P/2003 din 9 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost conexate sub nr. 1939/P/2003 în care, prin rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.I.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246, raportat la art. 258 C. pen. Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.I.M. şi alte patru persoane pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, art. 290, art. 291 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Petiţionarul susţine că procurorul D.V., cel care a întocmit rechizitoriul nu a soluţionat plângerea sa împotriva numitului B.I.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faţă de care el avea calitatea de parte civilă şi astfel drepturile sale au fost vătămate.
Înalta Curte reţine că prin conexarea celor două dosare, procurorul a examinat ambele sesizări, respectiv şi infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Faptul că procurorul, pe baza probelor administrate a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi a dispus neînceperea urmăririi penale, nu poate fi reţinut ca un abuz în serviciu din partea acestuia, în condiţiile în care nu există nici un indiciu că procurorul D.V. şi procurorul N.D., care a confirmat rechizitoriul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu sau le-a exercitat cu rea credinţă pentru a-l prejudicia pe petiţionar.
Soluţia dată de cei doi procurori în dosar, putea fi verificată numai de către instanţa de judecată, în cadrul procedurii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., prin care petiţionarul avea posibilitatea să se adreseze cu plângere împotriva dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de B., cuprinsă în rechizitoriu.
Curtea a motivat explicit respingerea plângerii formulate de petiţionar astfel că, nu poate fi primită critica petentului că sentinţa nu este motivată, precum nu poate fi primită nici critica că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptelor sesizate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa Curţii este temeinică şi legală, că nu există nici un motiv pentru care să fie casată astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul petiţionarului, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.Şt. împotriva sentinţei penale nr. 15 din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 4 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 173/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 192/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
