ICCJ. Decizia nr. 173/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 173/2007
Dosar nr. 17445/3/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1029 din 21 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 17445/3/2006, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire formulată de revizuientul condamnat B.M.A. Revizuientul condamnat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât prin cererea sa, condamnatul a solicitat o reapreciere a probelor administrate în căile ordinare de atac, precum şi prelungirea probatoriului prin audierea a trei martori.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel recurentul condamnat B.M.A., solicitând casarea sentinţei şi în cadrul rejudecării, admiterea cererii de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 761/ A din 30 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
A obligat apelantul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că revizuientul a solicitat admiterea a trei martori pentru a-şi dovedi nevinovăţia, împrejurare faţă de care, nu pot deveni incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs revizuientul condamnat B.M.A., solicitând casarea acestora şi în cadrul rejudecării, admiterea cererii de revizuire, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile legii.
Înalta Curte, examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 17445/3/2006, condamnatul B.M.A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1592 din 13 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În motivarea cererii, revizuientul a solicitat audierea a trei martori, considerând că în mod netemeinic s-a dispus condamnarea sa pentru infracţiunea de tâlhărie.
Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 1592 din 13 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatului B.M.A., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2138 din 29 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 399 şi următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înaintat instanţei cererea de revizuire a condamnatului B.M.A., după efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia ca nefondată.
Din examinarea conţinutului cererii, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare sau adăugare la lege.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Nici la judecarea cererii de revizuire de către instanţa de fond şi nici în apel, condamnatul revizuient nu a invocat incidenţa vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul de lege anterior invocat, referindu-se la aspecte ce privesc legalitatea şi temeinicia hotărârii, aspecte avute în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Vinovăţia sau nevinovăţia făptuitorului nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire, aceasta fiind stabilită de instanţele de judecată în căile ordinare de atac.
Cum aspectele invocate de revizuient au fost examinate de către instanţele care au soluţionat cauza în fond, apel şi recurs, nefiind evidenţiate fapte sau împrejurări noi, Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire, ca nefondată.
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.M.A.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat B.M.A. împotriva deciziei penale nr. 761/ A din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1710/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1893/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
