ICCJ. Decizia nr. 174/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 174/2007
Dosar nr. 2563/1/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată la 20 decembrie 2005 şi înregistrată la 22 decembrie 2005 la Secţia Penală a Curţii de Apel Constanţa, petiţionara M.E. a solicitat, în temeiul art. 278 C. proc. pen., infirmarea rezoluţiei dată la 16 decembrie 2005 sub nr. 455/II/2/2005, de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi tragerea la răspundere penală a făptuitoarelor: D.D. şi G.M., magistraţi judecători la Tribunalul Constanţa şi a procurorului Ş.B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petiţionara a arătat că rezoluţia atacată este netemeinică şi nelegală şi a susţinut că numita D.D., când a soluţionat cauza penală ce a format obiectul dosarului nr. 979/2005 al Tribunalului Constanţa, i-a vătămat interesele, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu. Totodată, a mai arătat că numita G.M., în calitate de Preşedinte al Tribunalului Constanţa, a refuzat să-i elibereze înregistrarea audio şi copia notelor grefierului de şedinţă din acelaşi dosar nr. 979/2005, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa. Referitor la intimata, procuror Ş.B. petiţionara a susţinut că aceasta şi-a îndeplinit, de asemenea defectuos sarcinile de serviciu, atunci când a instrumentat cauza penală privind pe poliţiştii C.G. şi V.C., vătămându-i astfel grav interesele.
În urma cercetărilor prealabile efectuate de procurorul V.B. a rezultat că niciunul din aspectele reclamate de petiţionară nu s-au confirmat, astfel că prin rezoluţia nr. 177/P/2005 dată la 25 noiembrie 2005 s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele D.D., G.M. şi Ş.B., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Această rezoluţie a fost confirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa prin rezoluţia 455/II/2/2005 din 16 decembrie 2005.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petiţionara, reclamând faptul că intimatele au săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu
Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa penală nr. 6/ P din 24 ianuarie 2006, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.E. menţinând rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa din 16 decembrie 2005, dată în dosarul penal nr. 455/II/2/2005.
Totodată, prima instanţă a dispus obligarea petiţionarei la plata sumei de 20 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că fiind sesizată cu plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei atacate, nu s-a putut reţine că judecătorul D.D., soluţionând cauza penală dedusă judecăţii, a acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cu atât mai mult cu cât hotărârea pronunţată a fost casată în soluţionarea căii de atac, fără a se constata că acesta a fost o gravă eroare judiciară, care să atragă răspunderea penală a magistratului.
S-a mai reţinut din notele grefierului de şedinţă, aflate în dosarul nr. 177/P/2005, că nu rezultă că magistratul judecător ar fi avut în timpul şedinţei o atitudine sau un comportament inadecvat faţă de petiţionară.
De asemenea, s-a mai apreciat că nici cu privire la magistratul judecător G.M. nu s-a putut reţine că nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos vreun act, întrucât la dosarul nr. 177/P/2005 nu s-a identificat existenţa vreunei cereri pentru eliberarea unei copii a înregistrării audio a şedinţei de judecată din 8 iunie 2005, constatându-se că susţinerile petiţionarei nu au fost dovedite cu probe.
În ce priveşte acuzele aduse intimatei procuror Ş.B., s-a reţinut, de asemenea, că sunt lipsite de temeiuri şi suport probator, întrucât numai după soluţionarea plângerii penale în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., printr-o hotărâre penală definitivă, se poate stabili dacă procurorul Ş.B. şi-a îndeplinit sau nu, în mod defectuos sarcinile de serviciu.
Fiind nemulţumită de soluţia pronunţată, petiţionara, în termen legal, au declarat recurs arătând că îl va motiva după ce i se va comunica şi copia sentinţei penale atacate.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a constituit dosarul nr. 2563/1/2006, fixându-se prim termen de judecată la 27 martie 2006.
Recurenta petiţionară s-a prezentat atât la termenul fixat cât şi la termenul din 22 mai 2006, dată când a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 278 şi 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, excepţie ce a fost respinsă de Curtea Constituţională prin pronunţarea deciziei nr. 783 din 7 noiembrie 2006.
Cauza a fost repusă pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fixându-se nou termen la 15 ianuarie 2007, dată când petiţionara a depus la dosar, prin registratură, un memoriu însoţit de un amplu set de înscrisuri doveditoare şi a solicitat, totodată admiterea recursului astfel cum l-a formulat şi motivat.
Examinând recursul declarat de petiţionară, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3), coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei se constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionară, apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatele D.D., G.M. şi Ş.B., constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, Înalta Curte constată că, din examinarea actelor premergătoare, instanţa de fond a reţinut corect întreaga situaţie de fapt potrivit căreia la data de 8 iunie 2005, cu ocazia pronunţării sentinţei penale nr. 280 de către Tribunalul Constanţa în cauza penală ce a făcut obiectul dosarului nr. 979/2005, intimata, în calitate de preşedinte al completului de judecată, a pronunţat o hotărâre, făcând referire la temeiurile juridice, care au determinat respingerea plângerii formulată de aceeaşi petiţionară ca inadmisibilă.
În speţă, simpla împrejurare că soluţia dată în litigiul penal dedus judecăţii a fost nefavorabil petiţionarei, nu este un argument solid şi serios pentru a putea fi luat în seamă şi a putea declanşa cercetarea penală a unui magistrat – judecător, ce a soluţionat plângerea penală ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 979/2005, formulată de aceeaşi petiţionară, astfel că se constată că intimata D.D. nu a făcut altceva decât să slujească actul de justiţie cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Mai mult decât atât, se constată că nici cu privire la intimatele G.M. şi Ş.B. nu s-au identificat indicii la dosar, din care să rezulte că acestea nu şi-au îndeplinit sau şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin care să se fi vătămat interesele petiţionarei, astfel încât corect a fost respinsă de către prima instanţă plângerea formulată de către petiţionara M.E.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.E. împotriva sentinţei penale nr. 6/ P din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa şi va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.E. împotriva sentinţei penale nr. 6/ P din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1714/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1742/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
