ICCJ. Decizia nr. 203/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 203/2007

Dosar nr. 2848/57/2006

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 110 din 26 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov împotriva rezoluţiei emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 216/P/2006 din 30 august 2006 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător F.M.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a motivat că petiţionara nu a uzat de procedura impusă de art. 278 C. proc. pen. şi anume plângerea contra actelor procesului, care se impunea a fi adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia ceea ce duce la inadmisibilitatea plângerii adresată instanţei.

Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara care a criticat hotărârea pentru netemeinice şi nelegalitate.

Recursul este fondat pentru cele ce urmează.

Prin art. I pct. 139 din Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare la 7 septembrie 2006 articolul 2781 C. proc. pen., a fost modificat şi a fost introdus alin. (1)3 care prevede că plângerea greşit îndreptată, se trimite organului judiciar competent.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petiţionara s-a adresat cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale direct instanţei de judecată la data de 19 septembrie 2006, deci ulterior modificării dispoziţiilor art. 2781C. proc. pen. Aşa fiind, instanţa trebuia să observe că petiţionara nu a urmat procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen. şi în acelaşi timp că plângerea este făcută în termen dar adresată greşit.

Cum, în loc să trimită, potrivit art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a soluţionat plângerea respingând-o ca inadmisibilă instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi nefiind legal sesizată, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.

Recursul urmează a fi admis, sentinţa casată şi în conformitate cu art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., cauza va fi trimisă procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia competent să soluţioneze plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petiţionara SC U.S.A. SA Braşov împotriva sentinţei penale nr. 110 din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Casează hotărârea atacată.

În temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., trimite cauza la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, competent să soluţioneze plângerea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 203/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs