ICCJ. Decizia nr. 222/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 222/2007
Dosar nr. 298/1/2007
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2007
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din 5 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru minori, în dosarul nr. 8/64/2007, s-a menţinut, în temeiul art. 3002 C. proc. pen, raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului G.A. şi B.N.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că subzistă temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii prilej cu care au fost respectate dispoziţiile procesual penale.
De asemenea, instanţa a avut în vedere că lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi ar prezenta şi în prezent pericolul concret pentru ordinea publică, astfel cum rezultă din probele certe administrate pană în prezent.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii G.A. şi B.N. solicitând punerea lor în libertate întrucât numai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Examinând încheierea atacată sub aspectele invocate de inculpaţi, cat şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului se reţine că recurenţii inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c), alin. (21) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 25 decembrie 2005, aceştia împreună cu alte două persoane, au acostat-o pe partea vătămată A.S. au agresat-o şi au deposedat-o de mai multe bunuri.
Prin sentinţa penală nr. 89 din 9 noiembrie 2006, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov i-a condamnat pe inculpaţi la pedepse privative de libertate în cuantum de 7 ani închisoare şi respectiv 5 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri cei doi inculpaţi, fază procesuală în care, după cum s-a menţionat, Curtea de Apel Braşov a menţinut starea de arest a acestora, constatând că măsura este legală şi temeinică, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, la data de 27 decembrie 2005, l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen.
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de drept şi de drept care au determinat arestarea preventivă a recurenţilor inculpaţi.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunea presupus săvârşită de recurenţi, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestora l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptei, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comisă, precum şi din datele care caracterizează persoana inculpaţilor.
Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze presupunerea participării recurenţilor la săvârşirea faptei pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârşite de inculpaţi, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile formulate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.A. şi B.N. împotriva încheierii din 5 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru minori, pronunţată în dosarul nr. 8/64/2007.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 238/2007. Penal → |
|---|
