ICCJ. Decizia nr. 2115/2007. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2115/2007
Dosar nr. 1982/32/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 493/ D din 16 octombrie 2006, Tribunalul Bacău, secţia penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a constatat că partea vătămată N.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Instanţa a reţinut că probele administrate în cauză nu demonstrează cu certitudine că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată, nefiind întrunite cerinţele art. 345 alin. (2) C. proc. pen., întrucât deşi fapta există în materialitatea ei, mijloacele de probă existente în cauză nu conduc la stabilirea vinovăţiei inculpatului, martorii audiaţi nefiind martori oculari. Instanţa a considerat că nici notele de convorbiri telefonice nu cuprind date concludente pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului.
Prin Decizia nr. 379 din 12 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1982/32/2006, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale menţionate.
Curtea de apel a reţinut că soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală întrucât probele administrate în cauză nu au confirmat că inculpatul ar fi autorul faptei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Înalta Curte constată, că recursul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele argumente:
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au încălcat prevederile art. 63 C. proc. pen., referitoare la probe şi aprecierea lor, ceea ce a determinat comiterea unei grave erori de fapt având drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri greşite de achitare.
Potrivit art. 63 alin. (1) C. proc. pen., constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
Alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe urmând a se face de instanţa de judecată în contextul examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel nu au procedat conform acestor dispoziţii procedurale, ignorând elemente esenţiale de natură a conduce la descoperirea adevărului.
Astfel, au ignorat declaraţiile nesincere date de inculpat încă de la primele cercetări, potrivit cărora victima (unchiul inculpatului) ar fi decedat în cursul unui accident de circulaţie. Această susţinere nu este confirmată de nici o probă a dosarului.
Este evident că inculpatul a minţit, iar scopul a fost acela de a ascunde adevărata situaţie de fapt în care era implicat. Dacă inculpatul era nevinovat nu ar fi spus un neadevăr.
În acelaşi sens, sunt relevante convorbirile telefonice dintre inculpat şi mama sa, evidenţiate în notele privind conţinutul discuţiilor, convorbiri în cursul cărora inculpatul, deşi afirmă că nu ar avea nici o legătură cu decesul victimei, îi cere mamei sale să intervină, iniţial refuzând să se prezinte în vederea audierii, iar ulterior cerându-i acesteia să meargă la poliţie, la procuror, deoarece lui îi este teamă. În procesele verbale din 14 iulie 004 şi din 15 iulie 2004 este evidentă îngrijorarea inculpatului în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc, cu probele efectuate de poliţie şi cu declaraţiile date de mama sa.
În şedinţa de dezbateri în faţa Înaltei Curţi, inculpatul a refuzat să dea o nouă declaraţie, precizând că îşi menţine declaraţiile anterioare.
Instanţele au înlăturat în mod neconvingător probele ştiinţifice efectuate în cauză prin care se constată leziunile victimei şi modalitatea în care a intervenit decesul acestuia, precum şi împrejurarea că locul unde a fost găsită victima nu este şi locul săvârşirii faptei. Totodată instanţele nu elucidează nici nu explică de ce victima a fost găsită în şanţul din faţa casei sale şi de ce gardul locuinţei era rupt chiar în aceeaşi direcţie cu locul unde se afla victima.
Declaraţia martorului M.I. confirmă că, în jurul orelor 5,00 dimineaţa, când a trecut pe stradă l-a văzut pe inculpat care iniţial s-a retras, iar apoi a revenit spunându-i martorului că victima a fost accidentată mortal (aspect neconfirmat de nici un martor, iar ulterior nesusţinut nici de inculpat).
De asemenea, instanţele au înlăturat cu superficialitate actele medico-legale privind modalitatea în care putea fi lovită mortal victima, modalitate care era de natură a elucida şi persoana făptuitorului.
Neluarea în considerare de către ambele instanţe a acestor elemente de fapt a determinat comiterea unei grave erori şi la pronunţarea unei greşite achitări a inculpatului.
Reţinând incidenţa în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, va casa Decizia atacată, precum şi Sentinţa penală nr. 493/ D din 16 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, Tribunalul Bacău.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţele vor administra orice probe admise de lege pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a măsurii în care inculpatul a contribuit la săvârşirea faptei şi vor reaprecia probele în conformitate cu prevederile art. 63 – art. 69 C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 379 din 12 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, cu privire la intimatul inculpat D.S.V.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 493/ D din 16 octombrie 2006 a Tribunalului Bacău.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bacău.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2091/2007. Penal. Contestaţie (Plângere) cu... | ICCJ. Decizia nr. 2142/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
