ICCJ. Decizia nr. 2091/2007. Penal. Contestaţie (Plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2091/2007
Dosar nr. 8874/117/2006
Şedinţa publică din 19 aprilie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 8874/117/2006, în temeiul art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulată de Şt.I.A.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin contestaţia în anulare formulată de contestatorul Şt.I.A. s-a solicitat desfiinţarea deciziei penale pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2148/2005, motivat de faptul ca respectiva cauză ar fi fost soluţionată cu nerespectarea procedurii de citare a contestatorului, acesta susţinând că „a primit citaţia emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie posterior termenului de judecată fixat."
Conform art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazul în care procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Conform art. 389 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., se introduce la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.
Contestatorul Şt.I.A. a solicitat prin contestaţia în anulare înregistrată mai sus, anularea deciziei penale pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2148/2005, pe motiv că ar fi fost încălcată procedura de citare pentru termenul la care a fost soluţionată cauza.
Din considerentele de mai sus a rezultat că Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îi revine competenţa de a soluţiona prezenta contestaţie în anulare, astfel în temeiul art. 42 raportat la art. 389 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Astfel, cauza, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul petiţionar Şt.I.A. a fost înregistrată la Registratura generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 542 la 26 ianuarie 2007 şi pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 8874/117/2006 la 29 ianuarie 2007.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul petiţionar Şt.I.A. a menţionat că a formulat o nouă contestaţie în anulare împotriva deciziei penale dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. 2148/2005 prin care solicită rejudecarea cauzei, deoarece iniţial a fost judecată cu lipsă de procedură, citaţia emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sosind la Cluj Napoca, posterior termenului de judecată fixat, solicitând admiterea contestaţiei în anulare.
Totodată, contestatorul a mai arătat că a depus în termenul legal contestaţia în anulare în dosarul nr. 2045/2005 al Curţii de Apel Cluj-Napoca, contestaţia în anulare a expediat-o poştal către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin tichetul recomandatei nr. 10867 din 17 octombrie 2006 al Oficiului Poştal 13 Cluj-Napoca.
Contestaţiei în anulare i-au fost ataşate fotocopiile citaţiei emisă la data de 16 mai 2005 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2148/2005, pentru termenul din 20 mai 2005, precum şi a unui înscris, precum şi plicul cu care au fost expediate de către contestatorul petiţionar pe care se găseşte ştampila poştei cu data de 30 octombrie 2006 şi menţiunea Recomandatei cu nr. 125024, contestaţia în anulare fiind înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 8874/117/2006 la data de 31 octombrie 2006.
În prezenta cauză a fost ataşată o fotocopie a deciziei nr. 3191 din 20 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. 2148/2005.
La termenul din 8 martie 2007, cauza a fost amânată faţă de lipsa dosarului nr. 2148/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, necesar soluţionării cauzei, dispunându-se adresă la Judecătoria Cluj pentru înaintarea dosarului.
La termenul de astăzi a fost ataşat prezentei cauze dosarul nr. 2148/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care a fost pronunţată Decizia penală nr. 3191 din 20 mai 2005, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul Şt.I.A. împotriva deciziei penale nr. 171 din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, şi a fost obligat recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.
În considerentele deciziei mai sus arătate, instanţa de recurs a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj Napoca a respins plângerea formulată de petentul Şt.I.A. împotriva rezoluţiei nr. 369/II/2 din 30 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, ca nefondată.
Prin acea rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de numita D.D. la plângerea petiţionarului Şt.I.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
În motivarea sentinţei s-a reţinut că rezoluţia atacată este temeinică şi legală, deoarece în cauză nu se dovedeşte că făptuitoarea a întreprins vreo acţiune, frauduloasă de inducere în eroare a petiţionarului ci aceasta a acţionat numai pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi deci nu e îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii reclamate.
Petiţionarul nemulţumit de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs, cerând condamnarea făptuitoarei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Prin Decizia penală nr. 68 din 8 februarie 2005, Tribunalul Cluj a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Şt.I.A. împotriva sentinţei penale nr. 1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj Napoca.
În motivarea acelei decizii, instanţa de recurs, după o reexaminare a probelor şi actelor dosarului a reţinut că, atât organul de urmărire penală, precum şi prima instanţă, pe deplin justificat şi legal au soluţionat plângerea petentului.
Astfel, s-a constatat că într-adevăr făptuitoarea din cauză nu l-a indus pe petiţionar în nicio eroare (acţiuni specifice infracţiunii de înşelăciune) că reclamantul Şt.I.A. a fost cel care, fără echivoc, a depus de bună voie, o cerere privind restituirea unei sume de bani.
Martorul V.V., directorul de la cea dată a SC U. SA Cluj a confirmat aceste acţiuni ale petiţionarului şi în consecinţă, întemeiat şi legal s-a reţinut că, în cauză nu este îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, de către cea chemată în judecată, respectiv făptuitoarea D.D. şi care, prin activitatea sa şi-a îndeplinit doar atribuţiile legale de serviciu.
Astfel, prin Decizia nr. 68 din 8 februarie 2005 a Tribunalului Cluj, a rămas definitivă sentinţa penală nr. 1533 din 11 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj.
Petiţionarul în continuare, nemulţumit a declarat un nou recurs (al doilea) şi care prin Decizia penală nr. 171 din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, a fost respins, ca inadmisibil în raport şi cu prevederile art. 416 pct. 6 C. proc. pen.
În continuare, petiţionarul a declarat şi împotriva deciziei penale nr. 171 din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, recursul de faţă (al treilea), ce a fost respins, ca inadmisibil, în baza aceluiaşi text susmenţionat, dar şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Ca atare, legislaţia procesual penală română în vigoare, neprevăzând calea de atac a recursului la recurs, petiţionarul recurent, nu putea exercita această cale, fiind în afara legii, aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată contestatorul petiţionar Şt.I.A., Înalta Curte apreciază ca fiind inadmisibilă contestaţia în anulare pentru considerentele ce se vor arăta.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, cazurile de contestaţie în anulare, statuând că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Totodată, dispoziţiile art. 388 din acelaşi cod, evidenţiază în mod expres termenul de introducere astfel „(1) Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere. (2) Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând."
De asemenea, în art. 391 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că „(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzute în art. 386 lit. a) - c) şi e), fără citarea părţilor. (2) Instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate."
Înalta Curte, verificând contestaţia în anulare formulată de contestatorul petiţionar Şt.I.A., actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., a constatat că în cauză contestaţia în anulare exercitată de contestatorul petiţionar, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., a fost făcută cu depăşirea termenului de 10 zile stipulat de art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Termenul de 10 zile mai sus menţionat este un termen procedural ce se calculează în condiţiile art. 186 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.
Astfel, „art. 186 alin. (2) la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte. (4) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează."
Or, aşa cum rezultă din analiza cauzei, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2148/2005, a fost pronunţată la 20 mai 2005, dată de la care se calculează termenul de 10 zile prevăzut de art. 388 C. proc. pen., în care petiţionarul Şt.I.A. putea formula contestaţie în anulare şi care expira la data de 31 mai 2005, contestaţia în anulare formulată de petiţionar, fiind expediată la 30 octombrie 2006, conform ştampilei poştei de pe plicul anexat şi înregistrată la Tribunalul Cluj pe data de 31 octombrie 2006, aşa încât exercitarea căii extraordinare de atac de către contestatorul petiţionar s-a făcut cu depăşirea termenului menţionat.
Aşadar, în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestaţiei în anulare, condiţie a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivului de contestaţie în anulare invocat şi a cărei neîndeplinire, atrage inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul petiţionar Şt.I.A.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul petiţionar Şt.I.A. împotriva deciziei penale nr. 3191 din 20 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul petiţionar ŞT.I.A. împotriva deciziei penale nr. 3191 din 20 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul petiţionar la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1984/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2115/2007. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
