ICCJ. Decizia nr. 1975/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1975/2007
Dosar nr. 2199/45/2006
Şedinţa publică din 13 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 99 din 13 februarie 2006 a Tribunalului Iaşi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul S.F. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 6 mai 2005 – 2 septembrie 2005.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Până la data de 6 mai 2005, inculpatul S.F. a locuit în Iaşi, unde obişnuia să adăpostească persoane fără un domiciliu stabil, numite uzual „boschetari". Una din aceste persoane a fost şi victima M.I.
În seara zilei de 5 mai 2005, în jurul orelor 22,30, victima M.I. a sosit la domiciliul inculpatului având asupra sa o sticlă cu spirt medicinal.
Potrivit susţinerilor inculpatului, el şi victima au început să consume băuturi alcoolice, respectiv spirtul medicinal diluat cu apă.
În jurul orelor 2,00, în timp ce consumau alcool în sufragerie, victima a luat de pe o măsuţă fantezie un cuţit de bucătărie cu mânerul de lemn şi lamă de 10 cm şi s-a lovit în piept, după care l-a scos singură din piept după aproximativ 5 minute. Ulterior cei doi au discutat, au consumat alcool, iar la un moment dat M.I. s-a ridicat de pe patul de lângă peretele stâng al sufrageriei şi s-a deplasat în hol, unde s-a culcat cu faţa în sus, cu capul spre uşa de la intrare în apartament şi cu picioarele spre sufragerie.
În jurul orelor 4,30 – 4,45, inculpatul s-a trezit şi a constatat că M.I. a decedat, după care a sesizat organele de poliţie.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză acuzarea nu a administrat nici o probă directă care să demonstreze vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, expertiza medico-legală de necropsie concluzionând doar presupunerea că inculpatul ar fi săvârşit fapta de omor, şi în consecinţă a dispus achitarea inculpatului.
Împotriva sentinţei penale nr. 99/2006 a Tribunalului Iaşi a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a arătat că din raportul de necropsie rezultă că topografia şi morfologia plăgii în zona toracică a victimei pledează pentru producerea ei în cazul unui act heteroagresiv, iar comisia de control şi avizare din cadrul I.M.L. a precizat că plaga s-a produs în mod activ.
Prin Decizia penală nr. 320 din 30 noiembrie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, şi a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare, iar onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
A apreciat că instanţa de fond a dispus în mod just achitarea inculpatului, în temeiul principiului că dubiul profită inculpatului, constatând că probele administrate de organele judiciare cărora le revine sarcina probei, nu au nici un grad de certitudine cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpatul S.F.
A reţinut că actele medico-legale nu exclud autoagresiunea, că probele materiale şi proba testimonială nu dovedesc că inculpatul este autorul infracţiunii şi că în cauză nu există un mobil al crimei care să o motiveze.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, criticând-o pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate şi din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul parchetului, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
În ceea ce priveşte critica parchetului potrivit căreia instanţele anterioare ar fi dat eficienţă declaraţiilor contradictorii ale inculpatului, instanţa constată, în concordanţă cu aprecierile instanţei de apel, că declaraţiile inculpatului, date în dimineaţa zilei de 6 mai 2005 la poliţie şi la parchet, reprezintă versiunea pe care inculpatul a menţinut-o pe tot parcursul procesului penal.
Relativ la criticile soluţiei de achitare bazate pe concluziile actelor medico-legale potrivit cărora plaga victimei ar fi fost produsă prin heteroagresiune, Înalta Curte constată, că de fapt, Raportul de necropsie medico-legală consemnează că topografia şi morfologia plăgii sugerează producerea acesteia, fie prin heteroagresiune, fie prin autoagresiune urmând ca modalitatea exactă de producere să fie stabilită cu certitudine pe cale de anchetă.
Prin urmare, acest act medical nu probează cu certitudine că plaga victimei s-r fi produs prin heteroagresiune.
În plus, modalitatea de aplicare a loviturii asupra victimei îşi păstrează caracterul incert dacă avem în vedere conţinutul adresei nr. S/1361 din 15 mai 2006 a I.M.L. Iaşi în care se precizează că nu este exclusă leziunea autoprovocată şi îndeosebi adresa nr. S/3216 din 1 septembrie 2005 a aceluiaşi institut în care se precizează că varianta producerii leziunii în mod activ trebuie corelată cu toate datele de anchetă ale dosarului judiciar pentru a se stabili o concluzie indubitabilă.
Pe de altă parte, astfel cum reţine şi instanţa de apel, probele materiale prelevate de pe patul improvizat în fotoliu au arătat că petele de sânge aveau grupa sanguină a victimei (grupa A).
Criticile parchetului privind imposibilitatea victimei, aflată în comă alcoolică, de a se autolovi cu o forţă cinetică mare, împrejurarea că nu s-au găsit pete de sânge pe locul de unde pretinde inculpatul că ar fi luat victima pentru a putea deschide uşa precum şi rezultatele testului poligraf, care ar pleda pentru vinovăţia inculpatului, chiar dacă ar fi în totalitate reale, nu sunt de natură să conducă cu claritate la concluzia certă că inculpatul este persoana care a comis crima, reprezintă o soluţie legală şi temeinică.
Prin urmare, neexistând nici o probă directă în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, pentru a se stabili cu certitudine că acesta este autorul infracţiunii, urmează ca recursul parchetului, să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 320 din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, privind pe inculpatul S.F.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1984/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
