ICCJ. Decizia nr. 2630/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2630/2007
Dosar nr. 4474/1/2007
Şedinţa publică din 15 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la 2 mai 2007, Curtea de Apel Braşov a dispus, printre altele, menţinerea stării de arestare preventivă a apelantului intimat inculpat HG, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia menţinându-se în continuare, şi, în ce priveşte persoana inculpatului existând date că lăsarea sa în libertate aduce prejudicii ordinii de drept şi publice.
Împotriva încheierii, apelantul intimat inculpat, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată oral pe nemenţinerea, în ce-l priveşte, a temeiurilor de fapt şi de drept care au dus la luarea măsurii arestării sale preventive, impunându-se revocarea acesteia şi punerea sa în libertate.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că inculpatul HG a fost arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 30 din 21 martie 2006 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, temeiul constituindu-l art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Periodic, la termenele legale, instanţele competente au verificat legalitatea arestării preventive a inculpatului şi, de asemenea, legal, au menţinut-o, temeiurile avute în vedere menţinându-se şi impunând în continuare, privarea de libertate.
Totodată, se reţine că prin sentinţa penală nr. 20 din 14 martie 2007 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata de 5 ani, pentru săvârşirea, în concurs, a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 37 lit. a) din acelaşi cod (două pedepse) şi pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin. (1) lit. d), a art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
În faza judecării apelurilor declarate împotriva sentinţei, instanţa de control judiciar, a reţinut că, în ce priveşte starea de arest preventiv a inculpatului, aceasta se impune a fi menţinută, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă (omorul deosebit de grav) sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, acest din urmă temei fiind desprins din probele cauzei.
De asemenea, menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.L.F.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza dispoziţiilor art. 192 din acelaşi cod, cu referire la art. 189 alin. (1), inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul HG împotriva încheierii din 2 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 618/64/2007.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2569/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 300/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|