ICCJ. Decizia nr. 2514/2007. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2514/2007

Dosar nr. 5591/59/2007

Şedinţa publică din 9 mai 2007

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibilă, cererea persoanei solicitate R.P. având ca obiect amânarea executării stării de arest.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., persoana solicitată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.

S-a reţinut că împotriva persoanei solicitate R.P., autorităţile judiciare din Germania au emis la data de 30 august 2006 un mandat european de arestare.

Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa penală nr. 40/ PI din 12 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 559/59/2007, a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile.

Prin cererea formulată, R.P. a solicitat amânarea executării arestării provizorii, invocând starea de sănătate care îl împiedică să suporte regimul de detenţie.

Instanţa a constatat că cererea formulată este inadmisibilă, întrucât nici Codul de procedură penală, nici Legea nr. 302/2004 cu privire la cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu prevăd instituţia amânării executării arestării provizorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a arăta motivele de casare.

Verificând din oficiu, sentinţa atacată, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat este nefondat.

Dispoziţiile legii procesual penale nu prevăd posibilitatea amânării executării arestării provizorii dispuse în baza unui mandat europeande arestare.

Mai mult decât atât, persoana solicitată a şi fost predată în vederea transferării în Germania, escortei poliţiei germane, la data de 4 mai 2007, pe aeroportul internaţional „Henri Coandă", astfel cum rezultă din adresa nr. 205264 din 8 mai 2007 a Ministerului de Interne şi Reformei Administrative – I.P.J. Timiş.

Aşa fiind, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, iar recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată R.P. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2514/2007. Penal