ICCJ. Decizia nr. 316/2007. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 316/2007
Dosar nr. 265/2/2007
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 5 pronunţată în şedinţă publică la 12 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petenta inculpată B.R.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Prin încheierea de şedinţă nr. 17/ F din Camera de Consiliu, din data de 8 decembrie 2006, în dosarul nr. 10596/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus în temeiul art. 148 lit. b), d) şi f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatei pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. l78/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi la art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege specială, precum şi a infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. iar, prin Decizia penală nr. 8 din 4 ianuarie 2007 I.C.C.J., secţia penală, a dispus prelungirea duratei stării de arest preventiv pe perioada 6 ianuarie 2007 – 4 februarie 2007, inclusiv.
Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., conţin condiţii de admisibilitate şi nu de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv alin. (1) cuprinde o condiţie pozitivă cu privire la fapta penală, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor din culpă sau în cazul infracţiunilor intenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 18 ani, în timp ce alin. (2) se referă la condiţiile negative şi anume liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată atunci când, printre altele, există date că inculpatul va încerca zădărnicirea adevărului, prin influenţarea unor martori, ori unul dintre temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv îl constituie dispoziţiile art. 148 lit. b) C. proc. pen., privind existenţa unor date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului, prin influenţarea unor martori.
Instanţa a reţinut că inculpata încearcă să zădărnicească aflarea adevărului, să influenţeze martorii, să-şi găsească un susţinător care să intervină în cercetările penale de la D.N.A., făcând referire la toate probele existente în cauză în acest sens.
S-a concluzionat că verificarea periodică a existenţei temeiurilor arestării preventive a intrat în puterea lucrului judecat până la data de 4 februarie 2007, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost introdusă la data de 11 ianuarie 2007, Curtea reţinând că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., atâta timp cât s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că nu a încetat temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata, susţinând că în mod greşit instanţa a respins cererea ca fiind inadmisibilă, deoarece condiţiile prevăzute de alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen., sunt condiţii de fond şi nu admisibilitate a cererii.
Recursul este fondat.
Examinarea şi admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută de art. 1608 C. proc. pen., face parte din dispoziţiile comune în cadrul Secţiunii V a Codului de procedură penală, privind liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune.
Este real că, în cazul cererilor de liberare provizorie într-o primă fază se efectuează verificări dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a acesteia, iar în a doua fază se soluţionează cererea după ascultarea învinuitului sau inculpatului, verificându-se îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, referitoare la temeinicia acesteia.
În mod greşit instanţa a respins cererea ca inadmisibilă, considerând că art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., cuprinde condiţii de admisibilitate în principiu a cererii.
Condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 1606 C. proc. pen. şi care fac parte din „Dispoziţii comune" ale secţiunii Codului de procedură penală deja menţionată.
De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviinţată de lege, când lipseşte legitimitatea subiectivă a celui care o foloseşte sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcţională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înţeles să i le atribuie în cazul respectiv.
În cauză, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv acordată, persoana care a folosit-o este una din persoanele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 1606 C. proc. pen.) ea are pertinenţa funcţională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părţii, aceasta neputând fi inadmisibilă, toate cerinţele legale care creează limitele admisibilităţii sunt satisfăcute.
Este adevărat că şi autoritatea de lucru judecat face inadmisibilă o cerere, deoarece existenţa autorităţii lucrului judecat împiedică din punct de vedere legal ca aceeaşi hotărâre să facă obiectul unei noi verificări.
În cauză, instanţa verificând una din condiţiile privind temeinicia cererii de liberare provizorie de control judiciar, cea prevăzută de art. 1602 (2) C. proc. pen., care a concluzionat că operează autoritatea de lucru judecat, faţă de împrejurarea că în cazul cererii de prelungire a duratei stării de arest preventiv s-a pronunţat o hotărâre definitivă, reţinându-se că nu a încetat temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul că există date că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorului, făcând referire la probele din dosar.
Pentru existenţa autorităţii lucrului judecat este necesară identitatea de obiect, cauză şi persoană.
Cele două cereri au obiect diferit şi finalitate diferită:
Cererea de prelungire a duratei arestării preventive în cazul admiterii are ca finalitate privarea de libertate, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar are ca finalitate punerea în libertate a inculpatului în cazul admiterii ei.
Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul a invederat regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalităţi şi forme care să permită persoanei arestate să ceară şi să obţină, dacă condiţiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauţiune [(art. 5 alin. (5) C. proc. pen.)].
Prin interpretarea textelor de lege instanţa a îngrădit dreptul părţii de a formula o astfel de cerere în tot cursul procesului penal.
Respingând, ca inadmisibilă, cererea, hotărârea este supusă casării conform cazului prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţială, de natură să garanteze dreptul părţii.
Condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., se analizează în cadrul fazei de soluţionare a cererii de liberare provizorie şi nu în cadrul fazei verificării condiţiilor admisibilităţii în principiu.
Examinarea cererii urmează a se face în condiţii de contradictorialitate, întrucât art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., precizează că soluţionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului şi cele ale procurorului, respectându-se dreptul esenţial al inculpatei de a da declaraţie, cunoscut fiind că nici o fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare consecventă şi corespunzătoare a dreptului la apărare, acest principiu nefiind de parţială aplicabilitate.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul inculpatei, va casa hotărârea atacată şi va dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, operând cazul de casare menţionat.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata B.R. împotriva încheierii nr. 5 din 12 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 256/2/2007.
Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 299/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 45/2007. Penal → |
|---|
