ICCJ. Decizia nr. 3372/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3372/2007
Dosar nr. 4224/46/2006
Şedinţa publică din 21 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24 din 27 februarie 2007, Curtea de Apel Piteşti a admis plângerea formulată de petenţii Ţ.A.S. şi Ţ.T.V. împotriva rezoluţiei nr. 72/P/2006 din 28 iulie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza procurorului în vederea completării şi definitivării cercetărilor pentru soluţionarea justă a cauzei.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit dosarului nr. 72/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, la data de 7 aprilie 2006, petenţii Ţ.A.S. şi Ţ.T.V. au formulat plângere împotriva intimaţilor, în legătură cu săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen. şi art. 192 C. pen., cu ocazia desfăşurării anchetei penale în dosarul nr. 449/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, în care petenţii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi violare de domiciliu.
Din declaraţiile celor doi petenţi, rezultă că în cursul zilei de 27 martie 2006, cu ocazia audierilor, au fost loviţi cu pumnii, cu palmele şi cu un baston de cauciuc de către cei trei intimaţi, iar agentul de poliţie B.M. l-a lovit pe Ţ.A.S. cu un baston de lemn peste mâna stângă, provocându-i acestuia leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 55 zile îngrijiri medicale, iar Ţ.T.V. a prezentat un certificat medico-legal din care rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 8 – 9 zile îngrijiri medicale.
Potrivit rezoluţiei nr. 72/P/2006 din 28 iulie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, se reţine că, audiaţi în cauză cu privire la aspectele reclamate, cei trei făptuitori nu au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care sunt cercetaţi şi au menţionat că din informaţiile acestora, petenţii au fost loviţi de către tatăl lor pentru faptul că au fost cercetaţi în legătură cu săvârşirea infracţiunii de furt, iar plângerile au fost făcute cu rol şicanator, aspecte confirmate de martorii I.I., M.I., P.M., A.C., N.P., I.I., S.H.
Referitor la existenţa leziunilor prezentate de cei doi petenţi, procurorul a reţinut că, potrivit probelor administrate nu se poate stabili cu certitudine modalitatea prin care s-au creat, iar îndoiala profită făptuitorilor.
Împotriva rezoluţiei nr. 72/P/2006 din 28 iulie 2006, petenţii au formulat plângere în baza art. 275 – art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluţia nr. 871/2006 din 30 august 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată.
În motivarea rezoluţiei, procurorul general a reţinut că, potrivit probatoriului administrat, în mod corect s-a stabilit că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracţiuni, în afara declaraţiilor persoanelor vătămate, nici o altă probă nedemonstrând săvârşirea infracţiunilor de către făptuitori, procurorul audiind nu numai persoanele implicate, dar şi martorii propuşi chiar de persoanele vătămate, celelalte probe indicate nefiind utile soluţionării cauzei.
Examinând plângerea formulată de petenţi în raport de motivele invocate şi actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cadrul dosarului nr. 72/P/2006, în care s-a dispus soluţia contestată de petenţi, curtea a reţinut că aceasta este fondată.
Potrivit art. 4 C. proc. pen., organele de cercetare penală trebuie să manifeste rol activ, iar activitatea lor trebuie să fie guvernată de principiul aflării adevărului.
Conform art. 3 C. proc. pen., acestea „trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului", fiind obligate în desfăşurarea activităţii de cercetare penală să ia toate măsurile şi să administreze toate probele necesare pentru a stabili dacă a fost săvârşită vreo faptă prevăzută de legea penală şi dacă sunt întrunite cerinţele pentru angajarea răspunderii penale a făptuitorului.
Dispoziţiile art. 202 C. proc. pen., impun organelor de urmărire penală „să manifeste rol activ şi să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea justei soluţionări a acesteia, fiind necesar să adune probe atât în favoarea cât şi în defavoarea făptuitorului".
Raportându-ne la cauza dedusă judecăţii, Curtea a constatat că organele de urmărire penală nu au manifestat rol activ şi nu au administrat toate probele necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele, aşa cum cer textele legale anterior menţionate.
Potrivit plângerilor formulate de petenţi, aceştia au afirmat că au fost agresaţi fizic de către intimaţi, cât timp s-au aflat în sediul Poliţiei municipiului Curtea de Argeş pentru efectuarea cercetărilor în dosarul nr. 449/P/2006, susţineri care concordă cu succesiunea declaraţiilor date de aceştia, în calitate de învinuiţi în respectivul dosar, şi sunt susţinute de concluziile certificatelor medico-legale nr. 61 şi 62 din 30 martie 2006, din care rezultă existenţa leziunilor traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur, ce pot data din 28 martie 2006.
Din analiza actelor dosarului, Curtea a reţinut că cercetarea s-a limitat la luarea unor declaraţii petenţilor, făptuitorilor, părţilor vătămate din dosarul nr. 449/P/2006, numitei Ţ.A.A., vecina petenţilor şi unui număr de şapte lucrători de poliţie.
Din declaraţiile celor audiaţi, rezultă că în ziua de 27 martie 2006, în jurul orelor 18,00, la sediul poliţiei a sosit mama petenţilor care, a aşteptat pe holul instituţiei până la orele 23,30, când, împreună s-au deplasat la domiciliul acestora însoţiţi de făptuitori.
În aceeaşi zi, la sediul poliţiei s-a prezentat numitul D.L. (cercetat în dosarul nr. 449/P/2006) pentru a i se lua declaraţia şi, ulterior, tatăl acestuia.
Din declaraţiile făptuitorilor, rezultă că potrivit informaţiilor acestora, leziunile constatate prin certificatele medico-legale au fost provocate petenţilor de către tatăl acestora, pentru faptul că au fost cercetaţi în legătură cu săvârşirea infracţiunii de furt, împrejurare acreditată şi în motivarea rezoluţiilor date în acest dosar.
De asemenea, potrivit aceloraşi probe, rezultă că tatăl petenţilor se afla la domiciliu în noaptea de 27 martie 2006 şi, ulterior, l-a însoţit pe Ţ.A.S. la spital şi pe ambii petenţi la sediul poliţiei, iar din declaraţia dată de Ţ.A.S. la 19 aprilie 2006, rezultă că acesta le-a comunicat făptuitorilor şi numiţilor B.P. şi Ţ.F. (bunica petenţilor) că are dureri la mână.
Deşi la dosarul cauzei au fost depuse două certificate medico-legale, iar în ce-l priveşte pe petentul Ţ.A.S. atestă existenţa unor leziuni traumatice de o gravitate însemnată, în virtutea textelor legale mai sus enunţate, organele de cercetare penală aveau obligaţia de a lămuri cauzele unor asemenea vătămări pe bază de probe.
Având în vedere că nici una din probele administrate nu confirmă susţinerea parchetului privind aplicarea unei „corecţii" de către tatăl petenţilor, ca explicaţie a leziunilor constatate, aspect care, de altfel, nu a fost cercetat, nefiind audiate persoanele care ar fi putut furniza date privind ipoteza menţionată, şi ar fi creat posibilitatea verificării veridicităţii afirmaţiilor petenţilor, a lămuririi condiţiilor şi împrejurărilor în care au fost produse leziunile prezentate de petenţi, este necesară reluarea cercetării de către organele de urmărire penală, întrucât acestea sunt incomplete sub aspectele menţionate.
În situaţii similare celei dedusă judecăţii, Curtea Europeană a decis într-o jurisprudenţă devenită constantă, că atunci când o persoană este rănităîn timpul reţinerii, perioada în care acesta se află în totalitate sub supravegherea ofiţerilor de poliţie, orice vătămare în acest interval naşte puternice prezumţii de fapt, autorităţilor revendindu-le sarcina să ofere explicaţii plauzibile, în ceea ce priveşte cauzele unor asemenea vătămări şi să producă probe care să demonstreze fapte de natură să pună sub semnul întrebării afirmaţiile victimei, în special dacă acestea sunt susţinute de acte medicale, în lipsa cărora instituţia europeană a considerat că dispoziţiile art. 3 devin aplicabile.
Faţă de argumentele expuse, Curtea a constatat că pentru înlăturarea omisiunilor menţionate este necesară reluarea cercetării de către organele de urmărire penală.
În baza art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea petenţilor şi s-a dispus desfiinţarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti dispusă în dosarul nr. 72/P/2006, în vederea completării şi definitivării cercetărilor pentru justa soluţionare a cauzei.
Cu ocazia reluării cercetării, organul de urmărire penală urmează să administreze următoarele probe:
- audierea, în calitate de martori, a părinţilor petentului, respectiv Ţ.I. şi Ţ.M.
- audierea, în calitate de martori, a numitului D.L. şi tatăl acestuia;
- se va verifica dacă alte persoane în afară de Ţ.A.A. au auzit, în noaptea de 27 martie 2006, scandal în domiciliul petenţilor şi, în caz afirmativ, audierea acestora;
- audierea, în calitate de martori, a numiţilor Ţ.F. şi B.P.;
- administrarea oricăror altor probe necesare pentru lămurirea tuturor aspectelor şi dispunerea unei soluţii legale, bazate pe un material probator complet şi temeinic administrat.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, criticând-o pentru nelegalitate întrucât dispozitivul hotărârii nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
În motivarea recursului se arată de către parchet că judecătorul era obligat cu ocazia deliberării să indice în minută, care trebuie să aibă conţinutul dispozitivului hotărârii recurate, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Faptul că în considerentele hotărârii recurate se indică anumite probe ce trebuie administrate cu ocazia reluării urmăririi penale, nu convinge că este rezultatul deliberării, astfel că dispozitivul nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
Pe de altă parte, urmărirea penală efectuată de procuror a stabilit situaţia de fapt consemnată în considerentele rezoluţiei nr. 72/P/2006. Astfel, susţinerile făptuitorilor au fost confirmate atât de ceilalţi poliţişti care au format grupa operativă la data de 27 martie 2006, cât şi de martorii Ţ.I. şi Ţ.A.E.
De asemenea, potrivit certificatelor medico-legale nr. 61 şi 62 din 30 martie 2006 petiţionarii au prezentat leziuni produse prin lovire cu corp dur, ce pot data din 28 martie 2006, iar aceştia au fost convocaţi şi prezenţi la sediul poliţiei la data de 27 martie 2006.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti solicită admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi rejudecând cauza, respingerea plângerii formulate de petiţionari.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este supusă casării când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.
Cazul de casare invocat nu este incident în speţă, neregăsindu-se niciuna dintre ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Din analiza hotărârii recurate rezultă că aceasta este motivată în mod corespunzător, în considerente arătându-se pe larg care sunt temeiurile pe care se impune admiterea plângerii petiţionarilor şi desfiinţarea rezoluţiei atacate.
Împrejurarea că în minută şi respectiv în dispozitivul hotărârii nu au fost indicate faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă, nu conduce la concluzia că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi, ca atare, ar deveni incidente dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
În speţă, au fost respectate dispoziţiile art. 309 C. proc. pen., iar dispozitivul hotărârii cuprinde menţiuni clare în sensul admiterii plângerii, desfiinţării rezoluţiei atacate şi trimiterii cauzei la parchet în vederea completării cercetărilor.
Potrivit art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., judecătorul admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate rezultă că judecătorul are obligaţia să arate în considerentele hotărârii motivele pentru care a trimis cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, precum şi să indice faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce mijloace de probă, nefiind necesară însă o menţionare a acestora şi în dispozitivul hotărârii.
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod întemeiat prima instanţă a dispus desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror întrucât nu au fost lămurite împrejurările în care au fost produse leziunile prezentate de petenţi şi descrise în certificatele medico-legale nr. 61 şi 62 din 30 martie 2006 eliberate de S.M.L. Argeş.
Astfel, petiţionarii au fost citaţi la sediul Poliţiei Curtea de Argeş la data de 27 martie 2006 în vederea audierii în legătură cu furtul comis în dauna părţii vătămate Ţ.V. şi Ţ.G.
La data menţionată Ţ.A.S. şi Ţ.T.V. s-au prezentat pentru audieri la sediul Poliţiei Curtea de Argeş, unde, susţin aceştia, au fost loviţi cu pumnii, palmele şi cu un baston de cauciuc de către inspectorul principal S.A. şi agenţii de poliţie F.V. şi B.M., producându-le leziuni constatate prin certificate medico-legale existente la dosar.
Actele premergătoare efectuate sunt însă incomplete şi nu clasifică împrejurările în care s-au produs leziunile prezentate de petiţionari, o asemenea clarificare fiind necesară şi prin prisma dispoziţiilor art. 3 din C.E.D.O.
Astfel, la data respectivă petiţionarii au fost audiaţi la sediul poliţiei până în jurul orelor 23,30 când au plecat la domiciliu însoţiţi de mama acestora şi de făptuitori.
Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., în ipoteza în care o persoană ce a intrat într-o stare de sănătate bună în custodia autorităţilor statale, face dovada existenţei unor vătămări, autorităţilor le incumbă sarcina prezentării unor explicaţii plauzibile cu privire la cauza producerii leziunilor.
În speţă, făptuitorii au declarat că, potrivit informaţiilor pe care le au, leziunile ar fi fost produse petiţionarilor de către tatăl acestora, în noaptea de 27 martie 2006, care indignat de împrejurarea că cei doi fraţi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, le-a aplicat acestora mai multe lovituri.
O asemenea ipoteză nu a fost însă verificată de către organul de urmărire penală, motiv pentru care se impune audierea martorilor menţionaţi în sentinţă, efectuarea de verificări în sensul celor reţinute de instanţă, precum şi administrarea oricărei probe necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Faţă de cele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva sentinţei penale nr. 24/ F din 27 februarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2909/2007. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 3465/2007. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
