ICCJ. Decizia nr. 3229/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3229/2007
Dosar nr. 2168/32/2006
Şedinţa publică din 18 iunie 2007
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5 din 6 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.N., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 106/P/2006 din 13 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, confirmată prin ordonanţa nr. 593/II/2/2006 din 16 noiembrie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 20 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluţia dată că, faptele pentru care judecătorul T.P.G. de la Judecătoria Roman şi procurorul T.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman au fost cercetaţi sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 290 C. pen., nu există.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul C.N. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul C.N. este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 5 iunie 2006 petiţionarul C.N. a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii o plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorul T.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman şi faţă de judecătorul T.P.G. de la Judecătoria Roman sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 290 C. pen.
În motivarea plângerii formulate, petiţionarul a susţinut că:
- procurorul T.C., pe baza unui referat conţinând date nereale, întocmit la 15 septembrie 2004 de Poliţia Roman şi ignorând dispoziţiile date de instanţă (prin sentinţa penală nr. 196/2003 a Judecătoriei Roman şi Decizia penală nr. 377/2003 a Tribunalului Neamţ) a dispus, prin ordonanţa nr. 1742/P/2002 din 1 octombrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului C.V. pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., deşi ar fi trebuit să se abţină, întrucât anterior dispusese o soluţie similară, prin rezoluţia cu nr. 201/P/2001 din 30 ianuarie 2001;
- judecătorul T.P.G. de la Judecătoria Roman, soţia procurorului T.C., nu s-a abţinut de la soluţionarea cauzei având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale şi morale pentru suferinţele încercate de petiţionar pe parcursul desfăşurării anchetei împotriva lui C.V. (pentru infracţiunea de vătămare corporală), pronunţând sentinţa civilă nr. 2641 din 30 noiembrie 2005.
Plângerea a fost înaintată de Consiliul Superior al Magistraturii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu adresa 6779/SR/2006 din 11 mai 2006, primind nr. de înregistrare 106/P/2006 la 20 iunie 2006, iar o copie a fost înaintată Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, petiţionarul fiind înştiinţat de această procedură.
Cu adresa 767/IJ/786/SIJ/2006/337/SIP/2006 din 7 august 2006 Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii i-a comunicat petiţionarului că verificările întreprinse privind sesizarea făcută nu au relevat încălcări ale obligaţiilor profesionale de către judecătorul T.P.G. şi că legalitatea şi temeinicia soluţiei procurorului poate fi verificată doar pe calea procedurii reglementată de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen. Drept consecinţă, nu s-a apreciat ca fiind justificată angajarea răspunderii disciplinare a celor doi magistraţi.
La dosarul nr. 106/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a mai ataşat aceeaşi plângere adresată de petiţionar şi Ministerului Justiţiei.
Urmare verificărilor efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 106/P/2006 din 13 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi menţionaţi anterior, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 290 C. pen., constatând inexistenţa faptelor, soluţie ce a fost comunicată petiţionarului la 20 octombrie 2006, conform dovezii de la dosar instanţă.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin ordonanţa cu nr. 593/II/2/2006 din 16 noiembrie 2006.
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petiţionarul C.N. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei competentă să judece cauza, respectiv Curtea de Apel Bacău, care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Examinând întreg materialul probator administrat în cauză Înalta Curte constată următoarele:
Prin plângerea iniţială adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, jud. Neamţ, petiţionarul C.N. din comuna Cordun, jud. Neamţ, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de susnumitul C.V. din com.Bahna, jud. Neamţ, sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., susţinând că la data de 9 martie 2000 a fost lovit de acesta, producându-i-se leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 40 – 45 zile de îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, jud. Neamţ, prin rezoluţia nr. 201/P/2001, (procuror T.C.) a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului C.V. pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. şi trimiterea dosarului la Judecătoria Roman, instanţă competentă să soluţioneze cauza sub aspectul infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Motivaţia dată de procuror soluţiei adoptate a constat în aceea că, cercetările efectuate au stabilit că doar o parte din leziuni au putut fi produse prin loviri active şi că acestea au necesitat pentru vindecare doar 4 – 5 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul C.N. a exercitat căile de atac prevăzute de lege, astfel că prin sentinţa penală nr. 300 din 23 mai 2001 (judecător N.E.) pronunţată în dosarul nr. 1023/2001 al Judecătoriei Roman, s-a dispus, în baza art. 285 raportat la art. 279 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 181 C. pen., cu motivaţia că cele două expertize dispuse de instanţă au stabilit că leziunile suferite de petiţionarul C.N. au putut fi produse prin lovire activă cu corp dur, necesitând pentru vindecare 40 - 45 zile îngrijiri medicale.
După completarea cercetărilor, la data de 05 septembrie 2002 s-a emis rechizitoriul nr. 1742/P/2002 (procuror I.P.) prin care inculpatul C.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., Judecătoria Roman, prin sentinţa penală nr. 186 din 31 martie 2003 (judecător V.I.) a dispus restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale, hotărâre ce a fost atacată cu recurs la Tribunalul Neamţ, care prin Decizia penală nr. 377/RP din 12 septembrie 2003 a respins, ca nefondat, recursul.
Urmărirea penală efectuată după restituirea cauzei la procuror a stabilit că, la data de 09 martie 2000 partea vătămată C.N. a fost lovită cu un scaun şi un băţ de către cumnata sa C.E., în timp ce aceasta din urmă încerca să se apere de agresiunea părţii vătămate.
Partea vătămată a declarat că nu doreşte să formuleze plângere împotriva cumnatei sale, astfel că prin ordonanţa nr. 1742/P/2002 din 01 aprilie 2004 dată de procurorul T.C. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., întrucât nu acesta este autorul faptei şi neînceperea urmăririi penale faţă de C.E. pentru aceeaşi infracţiune, deoarece partea vătămată a declarat că nu înţelege să formuleze plângere faţă de aceasta.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petiţionarul C.N., care prin rezoluţia nr. 619/II/2004 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Judecătoria Roman, prin sentinţa penală nr. 181 din 24 martie 2005 pronunţată în dosarul nr. 709/2005 (judecător C.L.) a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionarul C.N., în baza art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei procurorului, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 552/ R din 21 octombrie 2005 a Tribunalului Neamţ.
Ulterior, prin acţiunea civilă adresată Judecătoriei Roman şi înregistrată sub nr. 2557/2005, având ca obiect pretenţii, petiţionarul C.N. a chemat în judecată pe C.V. (devenit între timp Primarul comunei Bahna, jud. Neamţ), Comisia Comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi Consiliul Local al com. Bahna, jud. Neamţ, pentru a fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 500.000.000 lei (prejudiciu suferit ca urmare a infracţiunii de vătămare corporală), precum şi a sumei de 300.000.000 lei, cu titlul de daune morale.
Cauza a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2641 din 30 noiembrie 2005, soluţia fiind de respingere a acţiunii, iar recursul declarat de petiţionarul C.N. a fost anulat ca netimbrat, hotărârea fiind irevocabilă (Decizia civilă nr. 503/ RC din 15 iunie 2006).
Având în vedere cele menţionate mai sus, Înalta Curte constată că, soluţia de neurmărire penală dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău faţă de magistraţii T.P.G., judecător la Judecătoria Roman şi T.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman este legală şi temeinică şi că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa recurată, a respins plângerea formulată de petiţionarul C.N., împotriva acestei soluţii. Actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidenţiat elemente care să conducă la concluzia că soluţiile adoptate de cei doi magistraţi au fost pronunţate prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarului.
Totodată, nu s-a stabilit că magistratul – procuror T.C. şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu sau că, prin activitatea specifică desfăşurată, prin actele încheiate ori prin măsurile dispuse ar fi săvârşit vreo faptă cu conotaţie penală.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţiile ce au fost adoptate de cei doi magistraţi în cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Roman şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, menţionate anterior, nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale, cât şi cele procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar creea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5069/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 403/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
