ICCJ. Decizia nr. 3468/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3468/2007
Dosar nr. 187/42/2007
Şedinţa publică din 27 iunie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 515 din 5 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 3171/2005, s-a dispus condamnarea inculpatului Ş.I., în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., parte vătămată SC R.S.R. SA Câmpina.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., a condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, parte vătămată SC S.O.C. SRL Ploieşti.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen..
S-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată SC S.O.C. SRL Ploieşti nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.055.737.368 lei ROL către partea civilă SC R.S.R. SA Câmpina, reprezentând despăgubiri civile.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 500 lei RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul Ş.I. este în vârstă de 33 de ani, are studii medii şi în anul 1999 a înfiinţat societatea SC P.O.C. SRL Luduş, înregistrată la registrul comerţului Mureş sub nr. J 26/205/1999 din 16 martie 1999, el fiind administrator şi asociat unic.
Obiectul principal de activitate al acestei societăţi a fost comerţul cu ridicata a combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi ai produselor derivate.
În anul 1999 inculpatul a intrat în relaţii comerciale cu R.S.R. SA Câmpina, de la care a cumpărat combustibil pe care l-a achitat în avans cu ordin de plată, continuând în acelaşi mod să achiziţioneze de la această societate, aceleaşi produse.
Ulterior, inculpatul a solicitat în scris, SC O. SA Bucureşti, acţionarul majoritar al SC R.S.R. SA Câmpina, încheierea unui contract pentru furnizarea de combustibil şi M 1, în cantitate de 1500 tone lunar, cu plata integrală la livrare.
La data de 13 iulie 1999 s-a încheiat între SC R.S.R. SA Câmpina şi SC P.O.C. SRL Luduş, reprezentată legal de Ş.I. ca administrator, prin împuternicit V.A., un contract de livrare pentru produse petroliere conform comenzii cumpărătorului şi în funcţie de existenţa pe stoc.
S-a stipulat ca plata să se facă în contul vânzătorului, în avans, prin ordin de plată sau numerar, acceptându-se şi plata la 15 zile de la livrare, dar numai după deschiderea în contul vânzătorului, de către cumpărător, a unei scrisori de garanţie bancară, emisă de o bancă solidă, acceptată în valoare de 3.000.000.000 lei ROL.
SC P.O.C. Luduş s-a aprovizionat de la acest furnizor cu produse petroliere până la data de 22 octombrie 1999, cantitatea achiziţionată fiind în valoare totală de 19.922.536.902 lei ROL.
La data de 1 august 1999 reprezentantului firmei V.A., i s-a încheiat un contract de muncă la SC P.O.C. în calitate de director comercial, contract care însă nu poartă viza Camerei de Muncă din cadrul D.G.M.O.P.S. Mureş.
O perioadă, relaţiile comerciale s-au desfăşurat normal, iar furnizorul, dobândind încredere în bonitatea clientului a acceptat să-i elibereze marfă şi cu plata prin file C.E.C. Pe toată perioada colaborării SC P.O.C., a emis în favoarea SC R.S.R. un număr de 31 file C.E.C., pentru plata contravalorii produsului livrat, care erau emise în fapt de inculpat şi depuse la rafinărie cu prilejul livrărilor, de către martorul V.A.
În luna octombrie 1999, firma inculpatului a cesionat prin actul autentificat sub nr. 2350 din 11 octombrie 1999 la un Birou Notarial din Oradea, toate părţile sociale deţinute, către cetăţeanul moldovean Z.V., care a preluat şi funcţia de administrator al societăţii. Această modificare a fost operată şi la Registrul Comerţului Mureş, conform cererii de înscriere de menţiuni.
Retragerea inculpatului din societate a fost însă fictivă, întrucât nu s-a comunicat cocontractului această cesionare şi nu s-a notificat această schimbare către B.C.R. Tg.Mureş, bancă la care societatea avea cont deschis şi a derulat toate operaţiunile comerciale, iar singurul specimen de semnătură a rămas cel al inculpatului.
Noul acţionar a declarat că inculpatul nu i-a predat niciodată evidenţa contabilă şi că întreaga sa prestaţie ca asociat unic, în cadrul SC P.O.C. în contul sumei de bani obţinută de la inculpat, s-a rezumat la semnarea în alb a unor instrumente de plată (C.E.C.-uri) la solicitarea şi îndrumarea inculpatului.
Deşi legal nu mai avea nici o calitate în societate, inculpatul Ş.I. a continuat să achiziţioneze produse petroliere de la R.S.R., în numele SC P.O.C. prin intermediul aceleiaşi persoane, martorul V.A. care nu a avut cunoştinţă de schimbările intervenite la societate.
În perioada 18 octombrie 1999 – 22 octombrie 1999, inculpatul a achiziţionat în numele P.O.C. de la R.S.R. Câmpina 789.040 kg.combustibil tip M şi 336.500 kg. păcură, în valoare totală de 5.858.298.790 lei, iar pentru plata c/valorii acestor produse, a emis un număr de 6 file C.E.C., dintre care cinci semnate de cetăţeanul moldovean V.Z., iar numai fila C.E.C. seria BK 300 nr. 00012000/20 octombrie 1999 fiind semnată de inculpatul Ş.I.
Această din urmă filă C.E.C. a fost refuzată parţial la plată, din lipsă de disponibil, la data de 28 octombrie 1999 acceptându-se decontarea sumei de 310.000.000 lei ROL şi refuzându-se suma de 67.394.862 lei ROL.
Dintre cele cinci file C.E.C. semnate de cetăţeanul moldovean, au fost acceptate parţial la plată pentru suma de 28.500.000 lei ROL, doar fila C.E.C. emisă la 21 octombrie 1999.
Ulterior, inculpatul a comercializat produsele petroliere achiziţionate în perioada octombrie – decembrie 1999 prin intermediul firmei SC P.O.C., precum şi prin intermediul firmei SC E. SRL Oradea (în numele căreia a acţionat) în principal, către firma SC I. SRL Braşov de la care a încasat c/val. acestora, fie în numerar, fie cu file C.E.C. sau ordine de plată dar fără a achita însă contravaloarea datoriei către rafinărie.
Prin interpunerea în lanţul de comercializare a SC E. SRL Oradea, produsele petroliere din categoria combustibililor de tip M şi P au fost comercializate ca motorină, schimbându-i-se scriptic calitatea acestora.
În vederea recuperării datoriei de la SC P.O.C., R.S.R. Câmpina a făcut o serie de demersuri ce au condus în final la încheierea unui Protocol, trimis prin fax şi înregistrat la SC O. SA Bucureşti sub nr. 11722 din 21 decembrie 1999 semnat de către inculpat în calitate de administrator deşi la acea dată nu mai deţinea această funcţie.
În actul încheiat inculpatul a susţinut că deţine active care pot acoperi datoriile existente, arătând că societatea sa SC P.O.C. SRL are de încasat datorii acumulate de la clientul său SC E. SRL Oradea.
La data de 21 ianuarie 2000 cu ordinele de plată nr. 11, 12 şi 13 emise de SC B.I.O. SRL Oradea ai cărei asociaţi sunt fraţii inculpatului, Ş.V. şi Ş.L., s-a achitat creditoarei suma de 700.000.000 lei ROL.
Pentru suma rămasă, la data de 23 februarie 2000 inculpatul s-a deplasat la sediul SC O. SA Bucureşti, unde în prezenţa martorului V.F. a scris şi semnat o declaraţie prin care şi-a atribuit calitatea de reprezentant şi asociat unic al SC P.O.C. Luduş, deşi acesta cesionase societatea.
Anterior, inculpatul a mai efectuat o deplasare la SC O. SA Bucureşti, în data de 5 noiembrie 1999 când a încheiat un Protocol, prin care se angaja să stingă întreaga datorie acumulată prin ordine de plată, până la data de 20 noiembrie 1999.
Astfel, în perioada 08 noiembrie – 15 decembrie 1999, a achitat cu trei ordine de plată, suma de 763.961.442 lei ROL.
La începutul anului 2000, inculpatul a intrat în relaţii comerciale cu numitul C.S.C., administratorul SC S.O.C. SRL Ploieşti, căruia i s-a prezentat ca asociat unic al SC P.O.C. Luduş, deşi la acea dată nu mai avea nici o calitate la această firmă.
Inculpatul a achiziţionat în numele SC P.O.C. de la firma numitului C.S.C. în lunile februarie – martie 2000 combustibil tip M, combustibil lichid (CLU) White spirte în valoare totală de 4.233.027.543 lei ROL.
Produsele achiziţionate de către inculpat au fost achitate în mare parte cu ordin de plată semnat de către inculpat.
Totodată, la 23 februarie 2000 SC S.O.C. SRL a livrat inculpatului cantitatea de 10.400 kg CLU şi 9.600 kg White spirte, conform facturii nr. 8683659 în valoare totală de 116.382.000 lei ROL, sumă din care cel din urmă a achitat doar o parte. În aceste condiţii, furnizorul a refuzat de a mai livra marfă, numai că inculpatul a condiţionat achitarea integrală a bunurilor, de o nouă livrare, astfel că pentru a-şi încasa banii cuveniţi, C.S.C. a acceptat să facă o nouă livrare la data de 25 februarie 2000 de combustibil uşor şi White spirte cu factura 8683660 în valoare totală de 126.792.120 lei ROL.
În plângerea penală formulată de către SC S.O.C. SRL se arată că din cele două facturi de livrare a mărfii, inculpatul a achitat doar suma de 79.670.158 lei ROL rămânând de plată suma de 153.503.962 lei ROL.
La data de 24 martie 2000 încercând să-şi recupereze contravaloarea mărfii, reprezentantul societăţii furnizoare s-a întâlnit cu inculpatul la Rafinăria V. în prezenţa martorului T.A., unde inculpatul i-a înmânat fila C.E.C. seria C000 nr. 0040772 semnată şi ştampilată în alb, în numele SC „P.O.C." pentru ca beneficiarul să o poată completa cu suma datorată, să o introducă la plată.
Reprezentantul firmei furnizoare a mai încercat ulterior, recuperarea sumei de la inculpat însă fără rezultat, astfel că la data de 29 august 2000 a introdus la plată fila C.E.C. dar aceasta a fost refuzată la plată din lipsă de disponibil, trăgătorul aflându-se şi în interdicţie bancară.
Din adresa nr. VI/4/4706/MN/04 mai 2001 a B.N.R. rezultă că SC P.O.C. se află în interdicţie bancară de a emite cecuri în perioada 18 octombrie 1999 – 29 august 2001.
Ulterior, reprezentantul legal al furnizorului a declarat că datoria înregistrată de societatea sa, s-a stins prin compensare şi nu s-a mai constituit parte civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Ş.I., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte emiterea filei C.E.C. seria C000 nr. 00404772, întrucât reprezentantul legal al societăţii pretins a fi păgubite, SC S.O.C. SRL a declarat în timpul cercetărilor că nu există nici o pagubă, datoriile stingându-se prin compensare, lipsind astfel un element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, motiv pentru care se impune cu necesitate, achitarea inculpatului pentru această faptă.
În ceea ce priveşte prima faptă reţinută de instanţa de judecată se impune a se avea în vedere faptul că infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este o infracţiune de rezultat ce se consumă în momentul producerii urmăririi imediate, adică a pagubei efective în patrimoniul celui înşelat.
Însă, pentru cecul emis de inculpat la data de 20 octombrie 1999 pentru suma de 377.494.862 lei vechi, aşa cum s-a reţinut în mod indubitabil chiar de către instanţa de judecată, în urma expertizei financiar contabile efectuate în cauză, suma contractată a fost achitată în totalitate, după cum urmează: din suma de 377.494.862 lei vechi a fost decontată parţial la data de 01 noiembrie 1999 suma de 310.100.000 lei, iar restul de 67.394.862 lei a fost achitat la 11 noiembrie 1999.
Prin urmare, nu se poate susţine că a fost vorba de săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, ci între cele două societăţi s-au desfăşurat raporturi de natură comercială, fapt dovedit şi de declaraţia martorului V.A., reprezentantul firmei P.O.C., care a arătat că raporturile comerciale dintre S.O.C. (societatea lui Ş.) şi R.A. Câmpina au continuat şi după emiterea cecurilor.
De asemenea, V. a precizat în ultima declaraţie dată în faţa Curţii de Apel Ploieşti că a predat la rafinărie o cantitate importantă de azbest care nu a fost luată în calcul de rafinărie pentru compensarea datoriilor pe care le avea P.O.C.
Prin urmare, pentru această faptă, indiferent dacă se reţine ca modalitate de săvârşire inducerea în eroare sau emiterea unui cec ştiind că pentru valorificarea lui nu există acoperirea necesară, lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, producerea unei pagube, soluţia corectă ce ar trebui să fie pronunţată fiind achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. În condiţiile în care suma contractată a fost achitată în totalitate, nici pe latură civilă inculpatul nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani.
Cu privire la cea de-a doua faptă, infracţiunea de înşelăciune, în forma reţinută în sarcina inculpatului, constă în emiterea unui cec ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, producându-se astfel o pagubă posesorului cecului, art. 215 alin. (4) C. pen.
Conform regulamentelor bancare şi a celorlalte dispoziţii legale în materie, emiterea unui cec înseamnă completarea şi semnarea sa de către cel care avea calitatea să o facă.
În prezenta cauză s-a dispus efectuarea unei expertize grafologice care a stabilit în mod indubitabil, fapt reţinut şi de către instanţa de judecată, că cele cinci file cec prezentate R.S.R. SA, au fost completate şi semnate de către Z.V.
Acesta avea calitatea de administrator şi acţionar unic al SC S.P., în urma actului autentificat sub nr. 2350 sâdin 11 octombrie 1999 şi înregistrat la Registrul Comerţului Mureş, societatea având sediul în Luduş.
Prin urmare, doar Z.V. avea calitatea de a completa şi semna filele cec, el fiind în realitate autorul faptei.
Soluţia corectă care trebuie pronunţată în cauză cu privire la această faptă, este achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul nemaifiind persoana care a semnat cele cinci file cec. De asemenea, potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen., în aceste condiţii instanţa nu poate acorda despăgubiri civile.
Mai mult, întrucât în sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi în formele date de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., se observă că între SC S.P.O. SRL (în care acţionar unic a fost şi Ş.I. până în octombrie 1999) şi partea civilă SC R.S.R. SA Câmpina au existat relaţii contractuale solide executate conform actelor încheiate.
Chiar şi după emiterea filelor cec şi respingerea lor la plată din lipsă de disponibil, între cele două societăţi au mai fost încheiate acte adiţionale, în baza cărora s-au eşalonat datoriile SC S.P.O. SRL, care a prezentat acte din care reieşea că urma să încaseze şi alte sume de bani de la alţi debitori.
Acest lucru s-a şi întâmplat, părţii civile achitându-i-se încă 700.000.000 lei vechi din suma pentru care s-au emis filele cec refuzate la plată.
Prin urmare, este lipsit de echivoc faptul că relaţiile contractuale dintre cele două societăţi au continuat şi după aşa zisa săvârşire a infracţiunii de înşelăciune, neputându-se vorbi de o inducere în eroare a părţii civile, eventualul litigiu dintre ele având o natură pur comercială, legată de executarea unor contracte încheiate în mod legal.
În consecinţă, chiar dacă s-ar trece peste faptul că cele cinci file cec nu au fost semnate de inculpat, fapta ce i s-ar putea imputa nu are natură penală, fiind vorba de un litigiu comercial.
Prin Decizia penală nr. 74 din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 187/42/2007, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul Ş.I. împotriva sentinţei penale nr. 515 din 5 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. 3171/2005, pe care a desfiinţat-o, în latură penală, şi în consecinţă:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în pedepsele componente de 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), parte vătămată SC R.S.R. SA Câmpina şi respectiv 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., parte vătămată SC S.O.C. SRL Ploieşti.
A reţinut la încadrarea juridică a faptelor circumstanţele atenuante personale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., precum şi dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a condamnat pe inculpatul Ş.I. după cum urmează:
- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen., infracţiunea de înşelăciune, parte vătămată SC R.S.R. SA Câmpina, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.;
- în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 80 alin. (1) C. pen., infracţiunea de înşelăciune, parte vătămată SC S.O.C. SRL Ploieşti, la pedeapsa de 3 ani închisoare .
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani stabilit în conformitate cu art. 862 C. pen.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bihor, în condiţiile stabilite de această instituţie;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen., privind revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art. 359 alin. (3) C. proc. pen., a dispus comunicarea deciziei organului de poliţie din localitatea de domiciliu a inculpatului.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că apelul inculpatului este fondat nu din considerentele expuse de către acesta, ci din punct de vedere al individualizării pedepsei aplicate şi a modalităţii de executare a acesteia.
Împotriva acestei decizii au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul Ş.I.
Parchetul critică Decizia instanţei de apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, în motivele scrise, procurorul reţine că instanţa a aplicat o pedeapsă nelegală fiind incidente dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen., potrivit cu care „în cazul în care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cu cel mult până la o treime din minimul special".
Infracţiunea de înşelăciune este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 10 – 20 ani, astfel încât, pedeapsa aplicată nu putea fi mai mică de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Pe de altă parte, procurorul apreciază că reducerea pedepsei este nejustificată, impunându-se menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
În susţinerea orală a recursului, procurorul a suplimentat motivele solicitând a se constata că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel formulate de inculpat, impunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
Inculpatul recurent Ş.I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) achitarea pentru infracţiunile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), faptele din 1 noiembrie 1999, respectiv 24 martie 2000.
A solicitat, de asemenea, achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) sau c), pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., săvârşită în perioada 18 – 22 octombrie 1999.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate de părţi, dar şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
O hotărâre judecătorească, pentru a putea fi verificată în control judiciar prin exercitarea căilor de atac, trebuie să fie întemeiată pe o motivare raţională, de natură să convingă asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei date.
Această necesitate rezultă, fără echivoc, din dispoziţiile art. 356 şi art. 383 C. proc. pen., care prevăd obligativitatea arătării temeiurilor de fapt şi de drept ale soluţiei pronunţate cu privire la latura penală şi latura civilă a cauzei. Lipsa de motivare a hotărârii face ca aceasta să nu fie convingătoare, să lase loc de îndoială asupra conformităţii cu legea şi adevărul.
Pe de altă parte, pentru a se afla adevărul şi a face o corectă aplicare a legii, instanţa de judecată are obligaţia de a aprecia complet şi just probele administrate, fără omiterea niciuneia dintre acestea, iar aprecierea fiecărei probe trebuie realizată astfel încât, convingerea formată să corespundă adevărului.
Aprecierea completă şi justă a probelor trebuie să aibă la bază o analiză minuţioasă a materialului probator, iar apoi o sinteză raţională a evaluărilor făcute.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că Decizia instanţei de apel nu satisface cerinţele impuse de art. 383 alin. (1) C. proc. pen.
În motivele scrise de apel dar şi în susţinerea orală a acestora, apelantul inculpat Ş.I., prin apărător ales, a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., fapta din 1 noiembrie 1999, parte civilă SC R.S.R. SA Câmpina, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen.
De asemenea, pentru infracţiunea săvârşită în perioada 18 – 22 octombrie 1999, apelantul inculpat a cerut achitarea întrucât nu este autorul faptei reţinute în sarcina sa, iar pentru infracţiunea din 24 martie 2000, partea vătămat SC S.O.C. SRL Ploieşti, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive, impunându-se pronunţarea unei hotărâri de achitare.
Apelantul inculpat a invocat probele care, în opinia apărării, conduc la concluzia că faptele reţinute în sarcina sa nu cad sub incidenţa legii penale.
Hotărârea pronunţată însă, de instanţa de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, împiedicând astfel instanţa de recurs să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei.
Simpla menţiune în sensul că „apelul declarat de inculpat este fondat, nu din considerentele expuse de acesta, ci din punct de vedere al individualizării pedepsei", în lipsa unei analize complete a materialului probator a condus la pronunţarea unei hotărâri ce nu poate fi verificată în control judiciar.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi inculpatul Ş.I., împotriva deciziei penale nr. 74 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va casa Decizia şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În cadrul rejudecării, instanţa de apel va examina toate criticile invocate de inculpat şi va proceda la analizarea întregului material probator administrat în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpatul Ş.I. împotriva deciziei penale nr. 74 din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine actele procedurale îndeplinite în faţa instanţei de apel până la data de 11 aprilie 2007.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3466/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3821/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
