ICCJ. Decizia nr. 3409/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3409/2007
Dosar nr. 5893/1/2007
Şedinţa publică din 22 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţa din 18 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului H.M.
S-a respins cererea formulată de inculpat privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că temeiurile care au stat la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea acesteia şi punerea sa în libertate.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
În cauză, aşa cum rezultă din adresa A.N.P. nr. 89210 din 4 iunie 2007 la data de 12 iunie 2007 s-a luat măsura punerii în libertate a deţinutului H.M.
În raport de această adresă, recursul inculpatului vizând starea sa de arest fiind fără obiect, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.M. împotriva încheierii din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosar nr. 32541/3/2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3376/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 36/2007. Penal → |
---|