ICCJ. Decizia nr. 3233/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3233/2007
Dosar nr. 96/57/2007
Şedinţa publică din 18 iunie 2007
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32/ F din 20 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.C. împotriva rezoluţiei nr. 384/P/2006 din 4 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
A fost obligat petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluţia dată că, faptele pentru care judecătorii P.G. şi B.C. de la Tribunalul Alba au fost cercetaţi sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul G.C. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul G.C. este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia petiţionarul G.C. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de judecătorii P.G. şi B.C. de la Tribunalul Alba sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că, magistraţii menţionaţi mai sus şi-ar fi îndeplinit, în mod abuziv, atribuţiile de serviciu, denaturând, cu ştiinţă, situaţia de fapt rezultată din probele administrate în dosarul civil instrumentat (dosarul nr. 4845/2001 al Tribunalului Alba), încălcându-i astfel dreptul de proprietate şi pronunţând o hotărâre apreciată de acesta ca fiind nelegală şi netemeinică.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia constatând că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii menţionaţi anterior.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, în baza art. 278 C. proc. pen., prin rezoluţia cu nr. 5/II/2/2007 din 5 ianuarie 2007 a admis-o în parte, numai sub aspectul încadrării juridice a faptelor pentru care s-au efectuat cercetări, apreciind că acestea ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi nu ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) A fost menţinută însă soluţia de neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii cercetaţi, dispusă de procurorul care a efectuat actele premergătoare în cauză.
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petiţionarul G.C. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei competentă să judece cauza, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Totodată, Înalta Curte constată că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, „judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", soluţiile acestora exprimând convingerea fundamentată pe probele administrate de părţi.
Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistraţii menţionaţi mai sus este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunţată de aceştia, prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarului.
Cei doi magistraţi judecători, cu ocazia soluţionării dosarului civil nr. 4845/2001 al Tribunalului Alba şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, îndeplinindu-şi atribuţiile profesionale ce le reveneau pentru rezolvarea cauzei deduse judecăţii.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în cauza ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Alba nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar creea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea magistraţilor reclamaţi, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.C.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.C. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 20 martie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3231/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3234/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
