ICCJ. Decizia nr. 37/2007. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 37/2007
Dosar nr. 3778/44/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 din 9 iunie 2006, Tribunalul Galaţi a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), în referire la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) în referire la art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.I., la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata unui termen de 2 ani.
S-a aplicat inculpatului, în baza art. 71 C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 august 2005, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit de bucătărie cu mâner de culoare galben-muştar, aflat în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Dolj.
În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către C.A.S. Dolj a sumei de 501,85 lei (RON), reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile Ţ.P.
În baza art. 14 C. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Ţ.P. a sumei de 40.000.000 lei (ROL) cu titlu de daune morale.
Au fost respinse, ca nefondate, restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 4.000.000 lei (ROL) reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În fapt, s-a reţinut de instanţă că, în data de 23 august 2005, inculpatul S.I., pe fondul unor neînţelegeri şi sub imperiul unei puternice tulburări, cauzate de partea vătămată Ţ.P., a înjunghiat-o pe aceasta din urmă, provocându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât partea vătămată Ţ.P. cât şi inculpatul S.I.
Partea vătămată a criticat hotărârea atacată susţinând că în mod greşit s-a reţinut starea de provocare în favoarea inculpatului, că pedeapsa aplicată acestuia este prea mică, că daunele morale acordate sunt prea mici şi că în mod greşit au fost respinse daunele materiale solicitate.
Inculpatul, în apel, a solicitat ca executarea pedepsei ce i-a fost aplicată să fie suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 240/ A din 29 septembrie 2006, a admis apelul declarat de partea vătămată, a desfiinţat în parte sentinţa atacată, numai în ce priveşte latura penală a cauzei şi, în rejudecare, a modificat dispoziţiile privind reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante judiciare în sensul că înlocuieşte dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., cu dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a completat dispoziţia privind aplicarea pedepsei accesorii în sensul că s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 193 alin. ultim C. pen., a fost obligat inculpatul S.I. la plata sumei de 600 lei către partea vătămată cu titlul de cheltuieli judiciare în recurs.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.I. împotriva sentinţei penale nr. 248 din 9 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 august 2005 până la zi – 29 septembrie 2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată Ţ.P., care a criticat-o atât în ce priveşte latura penală cât şi în ce priveşte latura civilă a cauzei. În ceea ce priveşte latura penală a cerut desfiinţarea hotărârilor pronunţate de prima instanţă şi în apel şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului, iar în ce priveşte latura civilă, cere obligarea inculpatului la despăgubiri judiciare, morale şi materiale în sumă totală de 6773,02 lei.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţa de apel a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului S.I. în săvârşirea la data de 23 august 2005, sub imperiul unei puternice tulburări, a unei tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) cu referire la art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Stabilită fiind vinovăţia inculpatului, instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă just individualizată, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi proporţională cu pericolul social al faptei comise.
Totodată, soluţionarea laturii civile s-a făcut în concordanţă cu probele administrate.
Astfel, partea vătămată s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000.000 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile de spitalizare şi veniturile nerealizate din muncă şi 750.000.000 lei, reprezentând daune morale.
Privitor la daunele materiale, instanţa de fond a constatat că partea civilă nu şi-a probat prejudiciul cauzat.
În ce priveşte daunele morale, instanţele au apreciat că partea civilă a fost supusă unui stres emoţional puternic, viaţa fiindu-i pusă în pericol şi, luând în considerare şi starea de provocare în care a acţionat inculpatul, l-a obligat pe acesta la 40.000.000 lei cu titlu de daune morale.
Întrucât aceste reparaţii pecuniare pentru prejudiciul suferit prin infracţiune au fost stabilite în concordanţă cu dispoziţiile art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. şi pe baza probelor din dosar, nu subzistă eroarea gravă invocată în recursul părţii vătămate.
Deci, criticile din recursul părţii vătămate fiind neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului neconstatându-se existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3852 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul, cu obligarea recurentei părţi vătămate la cheltuieli judiciare către stat şi onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului.
Totodată, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată Ţ.P. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 29 septembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, privind pe inculpatul S.I.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 august 2005 la 9 ianuarie 2007.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 3652/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 425/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|