ICCJ. Decizia nr. 3859/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3859/2007
Dosar nr. 6850/1/2007
Şedinţa publică din 8 august 2007
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 18 iulie 2007, pronunţată în dosarul nr. 227/98/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a înlocuit măsura arestării preventive a apelantului inculpat R.M. cu măsura obligării de a nu părăsi România, fără încuviinţarea instanţei, în baza 3002 raportat Ia art. 139 alin. (l) şi art. 1451 C. proc. pen.
A stabilit şi obligaţiile cărora li se va supune inculpatul pe durata acestei măsuri. S-au aplicat şi prevederile art. 145 alin. (22) şi alin. (22) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Recurentul a solicitat casarea încheierii, înlăturarea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi menţinerea măsurii arestării preventive, susţinând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte constată, că recursul declarat de parchet este fondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 139 alin. (l) C. proc. pen., „Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Conform alin. (33) al aceluiaşi articol, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una din măsurile prevăzute de art. 136 alin. (l) lit. b) şi c).
Prin încheierea atacată, instanţa de apel, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de apel nu este justificată.
Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul R.M. a fost iniţial arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune [(lit. c)].
Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent [(art. 5 pct. l lit. a) din Convenţie)], în speţă, în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 148 din 14.03.2007 a Tribunalului Ialomiţa, secţia penală.
Chiar dacă sentinţa nu a rămas definitivă, menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare şi existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, s-a reţinut, în fapt, că în noaptea de 23 aprilie 2005, inculpatul R.M. nu s-a supus legitimării solicitate de agentul de poliţie D.D., pe care l-a lovit cu partea din faţă a autoturismului, proiectându-l pe capota motorului, executând apoi o deplasare în zig-zag pe şosea, pe o distanţă de 50 m., capotă de pe care, în final poliţistul a căzut. Ulterior, inculpatul a continuat să conducă autoturismul pe distanţa Jilavele - Urziceni, fără a poseda permis de conducere.
Măsura arestării preventive este justificată şi în prezent, fiind întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art. l60b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. l lit. a) şi c) din C.A.D.O.L.F.
Constatând că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 139 alin. (l) şi alin. (35) raportate la art. 136 alin. (l) lit. c) C. proc. pen., înalta Curte va admite recursul declarat de parchet.
Temeiurile arestării preventive care subzistă şi în prezent sunt cele prevăzute de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., existând temerea că pus în libertate inculpatul se va sustrage, din nou răspunderii penale, iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, inculpatul prezentând pericol pentru ordinea publică.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa încheierea atacată şi va înlătura dispoziţia privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
De asemenea, se va menţine arestarea preventivă a inculpatului.
Nu se poate susţine că fiind arestat preventiv de un an şi 6 luni, iar condamnarea dată de prima instanţă fiind de 2 ani şi 6 luni, arestul preventiv s-ar fi transformat în executarea pedepsei, întrucât împotriva sentinţei s-a declarat recurs şi de către parchet, iar cuantumul pedepsei ar putea fi majorat în cele două căi de atac (apel şi recurs). Totodată, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), durata reţinerii şi a arestării preventive se scade din durata pedepsei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 18 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 227/98/2006 (1044/2007), privind pe intimatul inculpat R.M.
Casează încheierea atacată şi înlătură dispoziţia privind înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Menţine arestarea preventivă a inculpatului R.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 august 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3821/2007. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 3871/2007. Penal → |
|---|
